Începeam la sfârșitul anului 2012 o campanie de observație asupra temperaturii și umidității in-situ, în condiții standardizate de observație, în puncte reprezentative din Moldova și Iași. Astfel, am ajuns la început de 2023 la 10 ani întregi de observație, o realizare notabilă, pe care sperăm să o valorificăm prin rezultate cât mai interesante. Evident, bogăția unei astfel de baze de date oferă posibilități variate de interpretare și analiză și putem începe aici cu o evaluare oarecum empirică și corigibilă a evoluției multianuale (2013-2022) a temperaturii medii zilnice la nivel anual, ce oferă o imagine detaliată a regimului anual al temperaturii în regiunea noastră. Perioada de 10 ani analizată este suficient de lungă pentru a nivela variabilitatea anuală aparent aleatorie de la o zi la alta și în același timp pentru a suprinde succesiunea tiparelor de vreme de-a lungul anului. Am putea să numim aceste intervale drept microanotimpuri, adică intervale de vreme cu caracteristici distincte, cu o probabilitate suficient de mare de revenire de la un an la altul.
1 ianuarie 2013 – 31 decembrie 2022
1. Iarna principală (27 decembrie – 28 ianuarie). În linii mari, ce includ posibilitatea apariției unor intervale anormal de calde, luna ianuarie a concentrat în ultimii 10 ani principalele fenomene de iarnă, incluzând cea mai mare parte a zilelor de iarnă sau episoadele de ninsoare și strat de zăpadă.
2. Desprimăvărarea falsă (29 ianuarie – 5 februarie). Începutul lunii februarie aduce de obicei primul interval de încălzire majoră din an ce corespunde cu topirea stratului de zăpadă instalat în ianuarie. Încălzirile nu apar în toți anii în mod succesiv, dar în anii în care se produc pot fi de amploare, cu maxime diurne peste 10C.
3. Iarna secundară (6 februarie – 20 februarie). Mijlocul lunii februarie aduce situații contrastante de la un an la altul, dar răcirile se produc în acest interval în mod consecvent și determină de cele mai multe ori reinstalarea condițiilor de iarnă.
4. Desprimăvărarea reală (21 februarie – 10 martie). Sfârșitul lunii februarie este marcat frecvent de intervale de încălzire ce corespund cu începutul primăverii termice. În acest interval unele specii termofile intră în fenofazele de înmugurire sau chiar de înflorire.
5. Pseudoiarna de Martie (11 martie – 25 martie). Mijlocul lunii martie se caracterizează în foarte mulți ani prin răciri masive, ce reinstalează pe areale extinse condițiile de iarnă. În unii ani acest interval întârzie în mod paradoxal fenofazele vegetației, chiar dacă iernile precedente au fost foarte blânde.
6. Primul salt termic vernal (26 martie – 31 martie). Spre sfârșitul lunii martie se produce în mod sistematic un salt termic amplu, ce corespunde unor încălziri masive care aduc maxime diurne de peste 20C. Acest interval corespunde în mod real cu instalarea primăverii și desfășurarea accelerată a fenofazelor de înmugurire și înflorire.
7. Platoul termic de primăvară (1 aprilie – 25 aprilie). Deși temperaturile ar trebui să crească de la o zi la alta, în mod concret alternanța de la un an la altul a încălzirilor masive de la începutul lunii și a răcirilor accentuate produse spre sfârșitul acestei luni a făcut ca în ultimii 10 ani luna aprilie evoluția temperaturii să nu indice o creștere clară. În unii ani răcirile dinspre sfârșitul lunii au fost impresionate și în mod excepțional în 2017 s-a instalat un strat de zăpadă extrem de târziu în zonele joase.
8. Marele salt termic de primăvară (26 aprilie – 5 mai). Acest interval aduce o încălzire ireversibilă a vremii, cu primele zile care se apropie de pragul de 25C. În acest interval se încheie fenofaza de înfrunzire pentru toate speciile de arbori și arbuști.
9. Încălzirea preestivală (6 mai – 10 iunie). Temperaturile cresc în ritm constant, cu alternanțe mici de temperatură. Perioadele clasice de răcire cunoscute în meteorologia populară pentru acest interval, precum Sfinții de Gheață, sunt imposibil de identificat în variația temperaturii.
10. Vara umedă (11 iunie – 20 iulie). Temperaturile ajung la un platou termic estival în jurul valorii medii diurne de 20-23C. În cei mai mulți ani în acest interval cantitățile de precipitații sunt însemnate, aceasta fiind și cauza reală a platoului termic produs pe fondul nebulozității ridicate. În foarte mulți ani acesta este intervalul în care deși temperaturile maxime diurne nu sunt foarte ridicate, asocierea lor cu umiditatea ridicată determină un discomfort termic accentuat.
11. Vara toridă (21 iulie – 20 august). Apogeul verii este atins invariabil în acest interval. În această perioadă sunt înregistrate temperaturile maxime anuale. În anii mai bogați în precipitații condițiile de stres termic ating maximul anual, dar în anii secetoși căldura uscată este mai ușor de suportat.
12. Epilogul estival (21 august – 5 septembrie). Pe fondul unor răciri mai însemnate ce se produc în unii ani în a treia decadă din august, temperaturile medii ale acestei perioade sunt mai reduse.
13. Vara târzie (6 septembrie -15 septembrie). În ultimul deceniu s-a putut observa în mod clar o tendință de prelungire a condițiilor estivale până târziu în luna septembrie. În mulți ani, în acest interval sunt înregistrate condițiile cele mai accentuate de comfort termic estival.
14. Instalarea toamnei (16 septembrie – 10 octombrie). Scăderea temperaturilor, specifică toamnei, se produce întârziat în acest interval. Această scădere este conturată de producerea unor răciri masive ce pot aduce și primele ninsori în regiunile montane.
15. Platoul termic stabil de toamnă (11 octombrie – 20 octombrie). Scăderea termică de toamnă este una atenuată pe fondul alternanței de la un an la altul a intervalelor de răcire și încălzire.
16. Platoul termic variabil de toamnă (21 octombrie – 10 noiembrie). Amplitudinea perioadelor de răcire și încălzire este mai mare decât cea din intervalul anterior. Răcirile din acest interval au capacitatea de a determina instalarea de strat de zăpadă timpuriu în regiuni montane, iar încălzirile la fel de puternice pot aduce maxime diurne ce depășesc 20C ce corespund cu intervalele de “vară a fetelor bătrâne”.
17. Răcirea prehibernală (11 noiembrie – 30 noiembrie). Temperaturile scad invariabil într-un ritm la fel de susținut ca în momentul de instalare a toamnei din septembrie.
18. Pseudoiarna ( 1 decembrie – 20 decembrie). În mod cert acest interval este o particularitate a ultimilor 10 ani. În schimbul unei instalări efective a iernii, în acest interval am asistat frecvent la episoade de încălzire cu un caracter total atipic ce a făcut ca acest interval să fie chiar mai cald decât sfârșitul lunii noiembrie. Aceste condiții au fost determinate de condiții particulare de circulație atmosferică în care episoadele de circulație vestică voarte intensă au determinat încălziri de amploare determinate de masele de aer polar maritim pătrunse adânc în interiorul continentului.
19. Încălzirea de Crăciun (21 decembrie – 26 decembrie). Acest interval este cunoscut ca un interval de încălzire în timpul iernii în mod clasic, dar în ultimii 10 ani încălzirile au fost deosebit de ample, ceea ce a făcut ca intervalul din jurul Crăciunului să fie cel mai cald din luna decembrie.
În mod evident, acest decupaj poate fi demantelat în anii următori. Variabilitatea climatică ar putea spre exemplu să conducă la o schimbare radicală a particularităților lunii decembrie, care ar putea fi mult mai rece dacă circulația atmosferică își va schimba tiparul cu care ne-a obișnuit la începutul iernii. Totodată, apogeul verii are potențial să aducă temperaturi maxime mult mai ridicate decât cele din ultimii 10 ani. Așadar, chiar și într-o variantă cizelată, aceste microanotimpuri sunt foarte volatile și chiar dacă le putem recunoaște în variabilitatea condițiilor meteorolofice ale ultimilor 10 ani este greu de crezut că vor reprezenta o realitate recurentă în următoarele decenii. Se întâmplă în atmosferă ceea ce recunoaștem în alte medii terestre. Astfel, ne aducem aminte din copilărie un mic repeziș sau un cot al unui pârâu pe care îl știam prezent în trecut de la an la an ca parte a pârâului, dar distrus între timp de ape mai mari. Deopotrivă, un tipar de vreme foarte vizibil de la un an la altul într-un deceniu poate fi complet anulat de curgerea schimbătoare a atmosferei.
În graficul comentat mai putem observa și diferențele semnificative altitudinale, mai accentuate în timpul perioadei de vegetație și mai mici în perioada semestrului rece caracterizată prin inversiuni puternice de temperatură în arealul municipiului Iași.
De asemenea, este vizibilă și diferența dintre condițiile termice din interiorul orașului și periferia acestuia, ca urmare a manifestării insulei de căldură urbană, principalul subiect al acestor observații meteorologice.