Seceta și schimbarea climatică

În mod cert, anul 2022, fără vreo turnură spectaculoasă în lunile de toamnă, se conturează în unul dintre anii foarte secetoși din România, în mai toate regiunile, dar mai ales în jumătatea estică a țării, iar în astfel de situații mai mereu Moldova este cap de afiș. Cauzele dinamice ale secetei și vulnerabilitatea istorică a Moldovei la acest fenomen le vom aborda poate în alte articole.

Acum merită să vorbim despre secetă și schimbări climatice. Sau altfel spus, în ce măsură seceta de acum este cauzată de schimbările climatice. Din start, trebuie să spunem că asocierea secetelor cu schimbările climatice este la fel de facilă ca și tentația de a considera un inculpat vinovat de crimă în condițiile în care el a fost surprins în flagrant. Ne întrebăm atunci, de ce mai e nevoie de proces, cât timp criminalul este cât se poate de evident. Bineînțeles, este nevoie de un proces legal care să ateste chiar și o evidență. Plecând de la această comparație, în relația dintre schimbări climatice și secetă, rolul procesului este luat de cercetarea științifică. În lipsa unor studii serioase care să ateste legătura dintre o secetă regională sau continentală și schimbările climatice, asocierea celor două este una facilă, dar pur speculativă și astfel lipsită se suport solid.

În materie de secetă în România, înainte de epoca schimbărilor climatice, nimic nu ar fi fost mai natural decât o succesiune de ani ploioși și secetoși. Iar acest lucru era evident pentru orice trăitor pe o oarecare perioadă de ani pe ale noastre meleaguri. Bunăoară, regina Elisabeta a României, scria în 1921, într-o prefață la un roman rămas anonim: “Clima României are schimbări năpraznice, aci e ca în Siberia și aici ca în Sahara. Câmpia are rodnicul pământ negru, dar are și seceta spăimântătoare care-ți poate aduce foamete, chiar dacă anul dinainte a dat roade bogate.” Aceste lucruri nu reprezentau rezultatul unor analize climatologice fine, ci un rod simplu al experienței de viață. De altfel, putem citi despre secete în documente istorice, deoarece mai mereu seceta a fost un fenomen cu mari implicații în societatea umană, seceta fiind fenomenul meteorologic cel mai frecvent invocat drept cauză, măcar parțială, a unor evenimente istorice.

O carte de referință ce atestă acest lucru, publicată în 1964, îl are ca autor pe Nicolae Topor, având titlul “Ani ploioși și secetoși în România”. Titlul este pe cât de simplu pe atât de expresiv pentru ceea ce odată era o normalitate climatică arhirecunoscută. În această carte este redată printre altele și o cronologie a anilor ploioși și secetoși în România din cele mai vechi timpuri până în 1961. Redăm mai jos cele indicate spre exemplu pentru anul 1904, într-o eră în care schimbarea climatică în mod cert nu putea fi invocată drept cauză a secetei.

Vi se pare că descrierea de mai sus seamănă cu ceva ce trăim în prezent?

Ceea ce mai era subliniat în acea lucrare era și tendința anilor, atât secetoși cât și ploioși, de a se grupa într-o succesiune de 2-3 ani. Exemplul de mai jos indică o succesiune de ani secetoși din jurul anului 1950.

Descrierea condițiilor pluviometrice din perioada 1947-1952 în cartea “Ani ploioși și secetoși în România” ce scoate în evidență anii succesivi secetoși dintre 1948 și 1951

Nu întâmplător, recordul de temperatură maximă absolută din România, chiar dacă unul contestat, datează din acest interval de timp, anii secetoși fiind prevalent ani mai călduroși din motive explicate recent chiar pe aici.

Așadar, până la studii serioase care să condamne criminalul pe bază de probe, anul 2022 este unul secetos pentru România, unul la care era rațional să ne așteptăm și să fim pregătiți ca societate și fără a invoca schimbările climatice.

În materie de schimbări climatice, criminalul este însă în bună măsură dovedit. Creșterile de temperatură la nivel planetar și regional sunt incontestabile. Astfel, putem să ne dăm seama destul de ușor că temperaturile ridicate din ultima iarnă (chiar din ultimele ierni) au împiedicat acumularea unui strat de zăpadă care ar fi alimentat rezerva de apă din sol mult mai eficient prin topire decât precipitațiile lichide din timpul iernii. Aceasta este una din cauzele pentru care, în anii din urmă, mai în fiecare primăvară aveam un deficit evident de apă în sol. În mod fericit însă lunile mai-iunie aduceau clasicul maxim pluviometric ce “punea batista pe țambal” și masca deficitul de apă din sol care se reinstala rapid din august-septembrie, dar de care nu ne prea mai păsa cu hambarele pline. Maximul pluviometric din mai-iunie nu are însă consistența temporală sosirii musonului indian. În cei mai mulți ani el se produce, dar, nu este tocmai ceva imposibil ca în unii ani el să nu se producă. Și de aici rețeta perfectă pentru un an secetos ca 2022, care trebuie să înțelegem că nu este rezultatul lipsei de ploaie din ultimele două luni, cu un proces cumulat în timp (chiar în anii din urmă).

Pe lângă lipsa precipitațiilor sub formă de zăpadă, o altă direcție în care putem căuta schimbarea climatică este în absența ciclonilor mediteraneeni din intervalul noiembrie-martie. Anul pluviometric în România este susținut de aceste două aripi: precipitațiile din cicloni mediteraneeni din timpul semestrului rece și precipitațiile cvasiconvective din mai-iulie. Se poate zbura de multe ori într-o singură aripă, iar asta a fost situația în ultimii ani, doar că anul aceste ambele aripi au fost tăiate. Au lipsit ciclonii mediteraneeni în ultimii ani ca urmare a schimbării climatice?! Nu este exclus. Este cunoscut că schimbările climatice “împing” zonele de circulație către poli, ceea ce face ca iarna Mediterana să aibă presiuni atmosferice mai mari din brâul subtropical ce inhibă dezvoltarea ciclonilor mediteraneeni. Lipsesc ciclonii mediteraneeni în ultimii ani ca urmare a unei oscilații decenale care ne va arunca în iernile viitoare în ierni bogate în precipitații? Nici asta nu este exclus.

O ultimă direcție în care putem vedea amprenta schimbării climatice în seceta actuală este dată de faptul că temperaturile incontestabil mai mari, chiar și din timpul iernii, vor conduce la o evapotranspirație mai intensă decât în trecut. Astfel, seceta se instalează mult mai rapid decât odinioară. Iar aceasta este amprenta cea mai puternică a schimbării climatice în secetele de acum.

Pe scurt, cam acestea sunt liniile de acuzare în procesul care ar trebui să stabilească legătura dintre schimbarea climatică și secetă. Asocierea facilă între cele două în relație de cauzalitate nu folosește cu nimic înțelegerii contextului climatic pe care îl traversăm. Ba din contră.