Trăim într-o regiune în care ne putem confrunta cu paradoxul unor amenințări apocaliptice ale “deșertificării” pe termen lung, vehiculate mediatic, dar în care pentru anumite perioade ajungem în mod concret să ne declarăm cu toții sătui de ploaie și să ne întrebăm când se termină “musonul”. Astfel de contraste trădează pe lângă o doză consistentă de habarnism meteo-climatic al unora și complexitatea condițiilor meteorologice specifice regiunii în care se află România. Despre “deșertificare” nu discutăm acum, dar despre ploile continue, multă lume caută răspunsuri….
Trebuie să repetăm a nu știu câta oară că mai-iulie reprezintă intervalul în care în regiunea nostră se înregistrează maximum pluviometric anual. Și e extraordinar că se întâmplă așa. Fără precipitații în acest interval, anul agricol ar avea foarte mult de suferit. Tocmai pentru că în acest interval din an plouă în mod normal destul de mult, multora le va părea surprinzător că precipitațiile acumulate până acum de la începutul lunii mai nu sunt în nici un caz excepționale din punct de vedere cantitativ la scară națională. Mai mult decât atât, materialele de reanaliză climatică la nivel continental poziționează teritoriul României într-un areal de deficit pluviometric față de media multianuală.
În acest fel, precipitațiile din ultimele 10 zile nu au reușit pe ansamblul țării decât să aducă rezerva de apă din sol pentru principalele culturi la nivelul de satisfăcător, așadar numai pe alocuri putem vorbi de un excedent, așa cum în regiunile ce nu au câștigat la loteria convectivă se poate vorbi chiar de o rezervă insuficientă de apă în sol.
Așadar, această perioadă ploioasă nu are la nivel multianual nimic excepțional. Cert este că în combinație cu abaterile negative de temperatură ce s-au manifestat în timpul primăverii și continuate la început de iunie, efectul meteorologic subiectiv de vreme rece și ploioasă este mult accentuat.
Această perioadă de maxim pluviometric anual a atras atenția climatologilor români încă de la începutul acestei științe. Astfel, în august 1929 Ernest Otetelișanu publica în Buletinul meteorologic lunar al Institutului Meteorologic Central din București un articol de sinteză despre așa-zisul muson european. Fără pretenții de originalitate, acest studiu sintetiza preocupările altor cercetători europeni (în special de limbă germană), asupra unei posibile circulații musonice, similare celei de pe continentul asiatic, ce ar fi explicat și acest maxim pluviometric din intervalul mai-iunie din țara noastră. Iată cum era prezentat acest muson în lucrarea respectivă:
În înțelegerea lucrurilor de la momentul respectiv, acest muson de vară explica așadar atât creșterea cantităților de precipitații spre sfârșitul primăverii, cât și tendințele pentadice de răcire a vremii manifestate succesiv în intervalul mai-iunie. Aceste intervale de răcire a vremii au atras atenția tocmai pentru faptul că ele intervin într-o perioadă în care temperaturile ar trebui să crească spre maximul din iulie. Aceste așa-zise singularități termice erau intens discutate de către climatologii germani(ex. Siebenschlaefer, Schafkalte), dar reprezentau realități meteorologice cunoscute și în viața agricolă și pastorală de la noi. Cea mai reprezentativă ar fi reprezentată de așa numiții Sfinți de Gheață care în mod “tradițional” aduceau cele mai târzii înghețuri din ultima decadă a lunii mai în regiunea noastră.
Așadar, aceste caracteristici meteorologice ale sfârșitului de primăvară și începutului de vară erau explicate la vremea respectivă prin instalarea unei circulații musonice dinspre Oceanul Atlantic spre inima continentului european. Evident, această teorie era un rezultat al fascinației științifice de la vremea respectivă pentru înțelegerea musonului asiatic al cărui mecanism termo-baric tocmai era abia deslușit.
Acum însă nu mai putem vorbi de așa ceva. Chiar dacă în anumite perioade plouă în fiecare zi nu poate fi invocată în nici un caz manifestarea vreunui muson european. Cauzele dinamice ale acestui interval sunt generate de modificările dinamice specifice intrării în anotimpul de vară, mai ales la nivelul circulației de altitudine în zona temperată. Astfel, destrămarea vortexului de aer rece polar specific anotimpului de iarnă face ca destul de frecvent aerul rece de la pol să coboare sub formă de talveguri cu propagare vest-est sau sub formă de cut-off low spre latitudini mici. Aceast lucru vine pe fondul consolidării brâului de presiune ridicată de la latitudini tropicale odată cu deplasarea spre nord a celulei intertropicale Hadley. De fapt, toate aceste schimbări au drept cauză absolută soarele, mai precis apropierea de momentul solstițiului de vară care vine să aducă o nouă ordine dinamică la nivel emisferic. Din jocul dorsalelor tropicale și al talvegurilor polare ne alegem cu alternanța dinte perioadele stabile și cele instabile. Iar atunci când deplasarea acestor structuri barice spre est ajunge să rămână blocată ne putem pricopsi cu “permanentizarea” condițiilor de “vreme bună” sau, ca în acest interval, de “vreme rea”. În plus, precipitațiile au de cele mai multe ori caracter convectiv, asta pentru că aerul mai rece din altitudine din talveguri și nuclee de cut-off low accentuează contrastul cu aerul de la suprafața terestră care se încălzește destul de ușor sub influența puterii radiative în creștere a soarelului aproape de solstițiu.
În aceste zile suntem într-o situație extrem de relevantă din acest punct de vedere. Știrile ne vorbesc despre “ciclonul de pe Marea Neagră”. De fapt, nucleul depresionar din regiunea Mării Negre de la sol, ce abia coboară sub 1010 hPa, este un rezultat al persistenței deja de zile bune a unui nucleu rece de altitudine (cut-off low) ce acoperă întreg bazinul Mării Negre și peninsula Balcanică. Acesta este elementul cheie al instabilității continue de la noi și nici un caz vreun ciclon fioros ce ia cu asalt România dinspre Marea Neagră.
Am explicat de altfel acest mecanim dinamic ce se află în spatele cantităților de precipitații din România într-un articol publicat în 2017 (Dobri&Sfîcă et al., 2017: 10.21163/GT_2017.122.06), ce poate ar merita mai multă atenție .
Revenind la cele lumești: când se termină așadar ploile?! Deocamdată nu înainte ca toată rezerva de aer rece din altitudine din regiunea Mării Negre să fie epuizată prin convecție. La acest mecanism dinamic se adaugă deja și o componentă de feed-back pozitiv determinată de umiditatea ridicată. Pe scurt, ploaia aduce ploaie, pentru că ploile determină o rezervă mare de umiditate în atmosfera inferioară care pe fondul instabilității atmosferice poate ușura drumul spre dezvoltarea norilor cu dezvoltare verticală ce vor aduce la rândul lor alte ploi. Tomai de aceea, odată intrați într-un astfel de tipar meteorologic nu e foarte ușor să ieșim din el.
Post scriptum. Poate nu întâmplător, chiar în timpul scrierii acestui articol am aflat cu profundă tristețe de trecerea la cele veșnice a unei mari personalități a climatologiei românești. Nu am avut șansa de a-i fi fost student, subaltern sau coleg. Dar postările mele de pe această pagină mi-au oferit onoarea de a atrage atenția domnei profesoare Ecaterina Ion-Bordei cu ani în urmă, când o cunoșteam doar din buchii. În acest fel m-am putut bucura de multe ori de atunci de discuțiile cu domnia sa pe teme de meteorologie și viață, ceea ce m-a îmbogățit profesional și sufletește. Este de prisos să prezint pe această pagină activitatea științifică a domniei sale. Nu pot decât să îi mulțumesc pentru tot prin toate scriiturile de genul celei pe care ați parcurs-o aici și să mă rog pentru un drum lin dincolo de cerul despre care m-a învățat atât de multe din cărți, articole sau discuții personale. Dumnezeu să o ierte!