O vară cu aer condiționat emisferic

La jumătatea verii calendarisice bilanțul meteorologic regional este unul clar pozitiv. În primul rând vorbim de un interval în care cantitățile de precipitații au fost suficiente pentru a satisface nevoile agricole ale perioadei. Într-adevăr, suntem la limita valorilor deficitului de apă în sol, dar fără intervalul cu precipitații de la începutul verii situația ar fi fost catastrofală. Și mai mult decât atât, putem vorbi de o primă parte a verii în care disconfortul termic a fost unul moderat și chiar absent pe areale vaste din Moldova. Maximele verii ce nu au trecut de 35C până în acest moment în mare parte a regiunii sunt o mărturie a confortului termic despre care vorbim.

În plus, în această vară avem parte din punct de vedere dinamic de un mecanism ce ar trebui să fie specific verilor noastre în general, dar care în ultimul deceniu ori nu a funcționat, ori a fost puternic inhibat. Observăm cu siguranță că intervalele de încălzire accentuată, cu maxime de peste 30C alternează cu intervale de răcire, la fel de accentuată. La începutul acestei săptămâni am avut minime care în Moldova au coborât spre 10C, ceea ce reprezintă valori reduse pentru luna iulie, dar ar fi eronat să le înțelegem ca fiind anormale. Aceste intervale sunt determinate de advecții de aer rece din nordul Atlanticului pe circulații nord-vestice, polare. Și în verile trecute aveam parte de astfel de circulații, doar că ele nu reușeau să transporte un aer suficient de rece pentru a conduce la astfel de răciri. În verile trecute discutam despre ineficiența termică a acelor răciri care ne lăsa pradă aerului cald pe perioade mari de timp.

Abaterile de temperatură la nivel emisferic în data de 14.07.2020 indicând abateri negative de temperatură de până la 10 C

Analizând situația la nivel emisferic observăm totuși că abaterile negative de temperatură din estul Europei sunt compensate de câteva areale cu abateri pozitive remarcabile în Siberia Occidentală-Asia Centrală, în Arhipelagurile Canadiene și Extremul Orient Rus (inclusiv regiunile subpolare). Așadar, o concetrare a abaterilor pozitive de temperatură în regiunile de la latitudini foarte mari întărită de o abatere pozitivă moderată generalizată în regiunea Oceanului Arctic.

Un tipar al distribuției temperaturii pe care îl putem regăsi pe tot parcursul verii de până acum. Acest tipar se vede extrem de bine în distribuția anomaliilor câmpului de geopotențial ce indică prevalența condițiilor de presiune ridicată la latitudini mari (însoțite de abaterile pozitive de temperatură) și condiții de geopotențial jos la latitudini temperate.

Abaterile câmpului de geopotențial la 500 hPa în intervalul 1.06-12.07 la nivelul Emisferei Nordice

Un fel de rocadă barică la nivel emisferic ce face ca în regiunile subpolare și polare să putem identifica puternice structuri barice anticiclonale, uneori chiar izolate în mijlocul geopotențialului redus ce ar trebui să caracterizeze aceste regiuni.

Un vortex polar total dezorganizat, atipic chiar și pentru anotimpul de vară; în regiunea polului nord poate fi observat un anticiclon puternic dezvoltat susținut de un adevărat cut-off high în altitudine

În schimb, aerul rece expulzat spre latitudini mici reușește să fie preluat în circulațiile nordice și să determine răciri semnificative sau chiar impresionante la latitudini temperate.

Așadar, un confort termic regional pe care îl plătim foarte scump la nivel emisferic prin faptul că încălzirea arctică determină un nivel foarte redus al banchizei în acest sezon care începe de câteva zile să se găsească la un minim record ce se încadrează spre doborârea recordului estival din 2012.

Suprafața ocupată de banchiza arctică în 2020 (linia punctată) față de intervalul 1978-2019

E prematur să vorbim despre ce poate însemna un nivel redus al banchizei pentru toamna și chiar iarna viitoare la nivel emisferic. Cu atât mai mult cu cât a doua jumătate a verii ne mai poate aduce situații interesante de vreme estivală. Speculativ, ar fi important de menționat că acei anticicloni polari sau subpolari sunt adevărate capete de pod la latitudini mari, iar dacă anticiclonii tropicali ar face joncțiunea cu aceștia, transportul de aer cald de la tropice ar putea conduce la un transport direct de aer cald de la tropice până la poli. Așadar, vara 2020 mai are multe lucruri interesante de oferit.