Luna iunie, în România, prezintă din punct de vedere climatic cel mai mare potențial pentru producerea fenomenelor extreme legate de instabilitate atmosferică din motive relativ simple, ce țin de poziția geografică a regiunii noastre și momentul astronomic(radiativ) din an.
Pe de o parte, în această perioadă din an circulația atmosferică de altitudine permite izolarea la latitudini mici a unor “porțiuni” din vortexul polar aflat în faza de restrângere. Imaginați-vă o armată care trebuie să apere un front foarte larg în teritoriu advers și care este obligată să se retragă într-un timp foarte scurt. E oarecum logic să ne așteptăm ca anumite corpuri din acea armată să fie încercuite de inamic. Cam așa stau lucrurile și în atmosfera înaltă. Aerul rece din vortexul polar, extins în timpul iernilor spre latitudini mici, se retrage către pol, dar invariabil regiuni din acesta ajung să rămână izolate la latitudini mici. Se întâmplă asta chiar în aceste zile în Europa. Dacă privim situația de la nivelul de 500 hPa observăm un vast câmp de geopotențial redus, cu un nucleu pe golful Biscaya extins peste juătatea sudică a Europei. România se află la periferia estică a acestuia, acolo unde în altitudine mișcarea aerului se realizează dinspre SE spre NV. Reținem această direcție, pentru că ea va impune direcția de deplasarea a celulelor convective. Acest nucleu de geopotențial redus în altitudine este primul ingredient al instabilității atmosferice pentru că temperaturile în altitudine în câmpul de geopotențial redus sunt relativ scăzute.
În același timp, în numai câteva săptămâni suntem la solstițiul de vară, perioadă în care temperaturile pot să crească destul de mult la suprafața terestră pe fondul cantității însemnate de radiație la latitudini temperate în Emisfera Nordică. Și astfel, ajungem la o troposferă foarte caldă la suprafața terestră, dar în același timp rece sau chiar foarte rece în altitudine. Pe scurt, instabilitate atmosferică. O atmosferă care stă să “fiarbă”, pe principiul apei care fierbe în ibric (stratul de jos foarte cald va tinde să urce către suprafața mai rece). Putem vedea acest “potențial de fierbere” al atmosferei dacă vizualizăm hărțile ce reprezintă energia convectivă potențială disponibilă la nivelul Europei.
În plus, mai ales în regiunea Moldovei aerul este și foarte umed, ceea ce reprezintă o altă condiție de manifestare a instabilității atmosferice. Se vede această umiditate ridicată cel mai bine în hărțile de temperatură echivalent potențială ce indică valori extrem de ridicate mai ales pentru câmpia Moldovei.
Toate elementele de mai sus sunt suficiente pentru instabilitate atmosferică accentuată, furtuni moderate și local fenomene extreme. În aceste zile condițiile dinamice din regiunea noastră mai aduc însă și un alt ingredient determinant pentru manifestarea fenomenelor extreme: forfecarea. Asta înseamnă că direcția de deplasare orizontală a aerului diferă în plan altitudinal. Pe datele de radiosondaj se poate observa clar că în altitudine direcția vântului se schimbă de la NE la suprafața terestră la SE undeva pe la 4000 m altitudine.
Cu toate aceste ingrediente îndeplinite, loteria fenomenelor convective va selecta cu siguranță regiunile în care putem să ne confruntăm cu furtuni violente. Dincolo de caracterul lor extrem, iunie este o lună în care, din motivele indicate mai sus, astfel de fenomene nu pot fi tocmai o surpriză.
În plus, ar fi de indicat că direcția de deplasare a furtunilor dinspre Marea Neagră spre rama estică a Carpaților Orientali presupune și un risc foarte mare de indundații locale, mai ales pe acest flanc estic al lanțului montan din pricina blocajului orografic impus în calea nucleelor convective.
P.S: Unele noțiuni sunt explicate prin comparații care pentru un specialist meteorolog extrem de scrupulos pot avea aerul unor barbarisme. Evident, ele intenționează doar să faciliteze înțelegerea unor noțiuni destul de ațoase pentru publicului larg.