Monotonia ultimelor săptămâni va lua o pauză, cel puțin în cursul săptămânii în curs. Schimbarea tiparului de vreme va fi rezultatul avansării către regiunea central-estică a Europei a unui nucleu depresionar asociat unor arii de joasă presiune active peste nordul continentului. Avansul nucleului depresionar către această parte a Europei va fi atribuită într-o mare măsură acțiunii unei arii de mare presiune peste regiunile vestice ale continentului. Conform modelelor de prognoză, arealul de mare presiune este în extindere treptată și către partea centrală a Europei.
Nucleul depresionar avansat către zona geografică a Moldovei și vecinătățile sale va întâlni pe parcursul zilelor de 4-6 februarie 2020 un maxim baric centrat peste estul Turciei. Astfel, depresiunea atmosferică va fi destul de activă peste regiunea noastră, odată ce se își va spori aportul de umezeală de pe vestul Mării Negre. Pe scurt, depresiunea atmosferică se va adânci pe zona sud-estică a României, condiții în care presiunea atmosferică în centrul acesteia va fi de 990 hPa. Totodată, va prezenta un caracter cvasistaționar exact peste vestul Mării Negre.
De asemeni, gradientul baric va fi foarte pronunțat, din moment ce depresiunea atmosferică va fi mărginită de două arii de mare presiune, unul pe vestul Europei, cu valori ale presiunii atmosferice în centrul acesteia de 1035 hPa iar cea situată peste estul Turciei, cu valori de 1020 hPa. În traducere, valorile ridicate ale gradientului baric vor fi asociate cu intensificări susținute ale vântului. Pe baza actualelor modelări atmosferice, din cursul amiezii de 5 februarie 2020, vântul se va intensifica din sector predominant nordic, începând cu nordul Moldovei. După amiaza zilei în curs va aduce pentru jumătatea de nord a Moldovei, dar și pentru regiunile mai înalte din centrul acesteia, vânt care, la rafală, va atinge viteze de 70 – 90 km/h. În zona montană rafalele vor atinge și chiar depăși 100-110 km/h. Odată cu intensificarea vântului va avea loc și propagarea masei de aer rece, când vor predomina ninsorile. Noaptea următoare, vântul va fi de interes la nivelul întregii regiuni, dar cu intensificări mai susținute pe jumătatea de sud a provinciei. Aici va atinge, la rafală, viteze de 80-100 km/h. Caracteristica aceasta se va păstra și în prima jumătate a zilei de 6 februarie 2020. Ulterior, vântul va scădea treptat în intensitate, dar va continua să sufle moderat la tare.
Intensificările vântului, coroborat cu avansul unei mase de aer rece, vor spori foarte mult senzația de rece. Disconfortul termic va fi cu atât mai pronunțat deoarece episodul de răcire prognozat se va succeda după o lungă perioadă cu vreme caldă și deosebit de caldă în plină lună ianuarie.
Cum s-a menționat în primele două paragrafe, nucleul depresionar va fi atribuit unor arii de joasă presiune centrate peste Europa nordică, urmând a fi influențat de activarea a două arii de mare presiune, unul peste vestul Europei, respectiv, estul Turciei. În aceste condiții, nucleul depresionar va fi forțat să activeze peste regiunea noastră, unde Marea Neagră va juca un rol decisiv în evoluția sistemului depresionar.
Pe această cale s-a dorit o estimare a eventualului strat de zăpadă care s-ar materializa la nivelul Moldovei până în cursul dimineții de 6 februarie 2020, ora locală 8. Pe baza materialului cartografic atașat (fig. 1), se pot distinge două regiuni unde grosimea stratului de zăpadă va prezenta valori de peste 15-20 cm. O primă regiune ar fi cea de nord-vest a Moldovei, unde vor predomina ninsorile pe întreaga durată a episodului de precipitații. Cea de-a doua va fi peste sud-estul și, posibil, centrul provinciei. Aici se vor vedea efectele regenerării depresiunii atmosferice în bazinul vestic al Mării Negre, perioadă care se va suprapune și cu avansul aerului rece dinspre nord. Ninsoarea va fi una umedă. Coroborarea vântului intens cu aceste ninsori vor reduce foarte mult vizibilitatea, iar pe șosele se va forma polei. În astfel de condiții se vor urmări cu mare atenție toate informările emise de către Administrația Națională de Meteorologie, Serviciul Hidrometeorologic de Stat al Republicii Moldova și cel din Ucraina.
Pe scurt, s-a dorit o expunere a primului episod de iarnă mai sever peste regiunea Moldovei. Categoric, distribuția stratului de zăpadă va suferi variații notabile comparativ cu cele prezentate pe materialul nostru. Toate acestea vor depinde de intensitatea depresiunii atmosferice care va aborda regiunea, traseul acesteia cât și temperatura solului. La toate cele menționate se va adăuga vântul, care, la vitezele prezentate, nu va permite depunerea uniformă a stratului de zăpadă.
În următoarea perioadă, pe seama actualizărilor modelelor atmosferice, se vor realiza noi materiale, din moment ce vor fi variații notabile ale parametrilor comparativ cu ceea ce se poate analiza în acest moment – 3 februarie 2020, run 06 și 12 UTC. Pe scurt, suntem în fața primului episod de iarnă care poate căpăta nuanțe mai severe. Acestea vor fi atribuite intensificărilor puternice ale vântului care, la rafală, poate atinge viteze de 70 – 90 km/h și al precipitațiilor importante cantitativ. Sub acest al doilea aspect, de interes va fi partea nord-vestică a Moldovei (zonele deluroase și montane din jud Suceava și Neamț), cât și cea de sud-est și, posibil, centrală. Pentru regiunile din urmă, de interes va fi regenerarea depresiunii atmosferice de pe vestul Mării Negre și mișcarea cvasistaționară, dată de prezența unui areal de mare presiune peste regiunea estică a Turciei. (©Dr. Ilie Nicolae)