Ne mai despart două zile până la debutul calendaristic al iernii, dar cu toate acestea, valorile minime de temperatură așteptate pentru dimineața zilei de 1 decembrie vor fi potrivite pentru perioada Bobotezei. De altfel, dacă ne aducem aminte, și finalul iernii precedente (2017-2018) – începutul primăverii 2018 s-a caracterizat prin temperaturi deosebit de scăzute pentru acea perioadă din an. Se poate concluziona că am traversat un an al extremelor meteorologice, cu o dinamică atmosferică foarte intensă, predicțiile pe termen mediu și lung, de multe ori, nu s-au potrivit cu realitatea.
Revenind la perioada următoare, dimineața primei zile calendaristice a iernii 2018-2019 va aduce minime ce se vor situa bine sub limita gerului prin nord-vestul provinciei. Conform materialului atașat, minime de -15,8°C sunt de așteptat la Rădăuți, -15°C la Cernăuți sau -14°C la Suceava. De asemenea, foarte frig și în rest, cu o arie vastă situată pe ecartul termic -13…-8°C, cu valorile cele mai ridicate în sud-est.
Diferența de temperatură dintre est, unde va fi ceva mai cald, și vest, unde va fi cel mai rece, este dată și de gradul de acoperire al cerului, acesta fiind noros, cu șanse pentru ninsori slabe în estul și nord-estul provinciei și variabil spre mai mult senin în vest. Ca urmare, un cer noros nu favorizează o răcire radiativă intensă, ca în cazul unuia variabil sau senin.
Minime Moldova estimate pentru dimineața zilei de 1 decembrie 2018. Click pe imagine pentru detalii
Mai mult, odată cu învechirea masei de aer pe teritoriul Moldovei, în zonele cu cer variabil vor fi și condiții favorabile inversiunilor termice. Așadar, vorbim de o sedimentare a aerului rece pe fundul văilor și al depresiunilor, condiții în care poluanții (gaze de eșapament, fumul coșurilor) vor fi reținuți în apropierea solului.
Sinoptic, arealul geografic al Moldovei se va situa în partea central-vestică a unui areal de mare presiune, centrat pe Europa de Est. În altitudine, va migra ușor către nord un nucleu depresionar, ca o extindere a unui areal depresionar situat pe zona Turciei. De altfel, acest nucleu depresionar de altitudine va aduce unele ninsori slabe pe estul provinciei.
Privit pe termen mai lung, după ziua de 2 decembrie, odată cu migrarea arealului de mare presiune către est, în paralel cu apropierea de centrul Europei a unui ciclon mobil atlantic, circulația atmosferică se va intensifica din sector predominant sudic. Pe acest tipar, dacă se mențin actualele modelări atmosferice, ne așteptăm la o încălzire notabilă a vremii, amintindun-ne de primele zile de decembrie din ultimii ani.
Pe scurt, ne așteaptă un debut geros de iarnă calendaristic, comparativ cu ultimii ani, când pășeam în primele zile de decembrie cu o vreme de toamnă târzie. (©Dr.Ilie Nicolae)
Notă: Această analiză nu reprezintă o prognoză (nu poate fi considerată ca atare) ci un simplu exercițiu de interpretare a modelelor de prognoză în cheie geografică regională. În luarea deciziilor consultați doar prognozele oficiale ale Administrației Naționale de Meteorologie – România, Serviciului Hidrometeorologic de Stat – Republica Moldova, Centrul Hidrometeorologic – Ucraina.