Ploile lui Sfântu’ Ilie

Ultima perioadă s-a caracterizat printr-un lung și sâcâitor șir de zile ploioase, acestea au fost exclusiv averse, cu toată suita de fenomene asociate. În tradiția populară, perioada din an ce tocmai o traversăm este una cunoscută cu un grad ridicat al instabilității atmosferice, fiind asociată cu sărbătoarea de Sf. Ilie.

În prezent, arii vaste din Europa au fost caracterizate de vreme instabilă, cu ploi importante cantitativ, descărcări electrice și grindină. Responsabile pentru toate aceste manifestări ale vremii au fost arii de joasă presiune, unele centrate pe regiunile central-estice și estice ale continentului, cât și o depresiune proaspăt formată în zona Mării Adriatice. Peste regiunile estice și central-estice ale Europei ariile de joasă presiune sunt prezente de mai multe zile, acesta fiind un rezultat de compensarie de geopotențial, ca rezultat la cel ridicat din Scandinavia, ce a generat o vreme neobișnuit de caldă pentru acele regiuni. Pe fondul unei mase de aer cald și uscat, arii forestiere vaste din zona Cercului Polar au fost decimate de incendii de proporții.

Dacă regiunile subpolare au avut parte de o vreme neobișnuit de caldă și uscată, instabilitatea atmosferică s-a dispus într-un brâu, de la Atlantic și până în regiunile estice, până spre Urali. Cum este ilustrat și pe materialul de mai jos, un areal de mare presiune se poate observa și pe partea central-estică a bazinului mediteranean. Astfel, sudul Italiei, al Balcanilor, Levant au parte, de asemenea, de o vreme stabilă și caldă, chiar caniculară.

Distribuția sistemelor noroase și a formațiunilor barice – Europa 22 iulie 2018, ora 12 UTC
Sursa materialelor: www.sat24.com și www.metoffice.gov.uk

Între aceste două arii de mare presiune (unul situat peste Scandinavia și cel secund, peste sud-estul extrem al Europei) există o veritabilă „autostradă” de formațiuni noroase, convective. Toate acestea sunt vectorul principal al lungului șir de zile instabile, ce par fără de sfârșit, inclusiv pe meleagurile noastre. Mai mult, regiunile central-sudice și central-sud-estice sunt caracterizate, din punct de vedere morfologic, de arii montane, precum Alpii, Carpații, M-ții Dinaricii, M-ții Rodop, ce sporesc generarea formațiunilor noroase convective, prin mecanismul inițierilor orografice.

De interes pentru România și vecinătățile sale sunt sistemele depresionare ce s-au generat, recent, în bazinul central al Mării Adriatice. Pe fondul unei circulații predominant vestice peste regiunile central-estice ale Europei, arealul depresionar ce tocmai s-a format în zona Mării Adriatice va aborda România dinspre sud-vest, începând din această noapte (21/22 iulie 2018). Conform celor mai pertinente modele de prognoză (GFS, ECMWF, WRF), mâine dimineață, cel mai probabil, vestul și sud-vestul extrem al țării vor avea parte de ploi torențiale, însoțite de întreaga suită de fenomene asociate.

Restul teritoriului se va situa în sectorul cald al respectivei depresiuni, condiții de circulație atmosferică sudică-sud-vestică, în regim ciclonic. Ca urmare, va fi transportat un aer cald și umed. Combinarea acestei vremi călduroase cu aportul de umezeală, atât existent în atmosferă ca rezultat la precedentelor episode de instabilitate, cât și a celui advectat, disconfortul termic va fi pronunțat, fiind atins și depășit pragul critic de 80 unități, pe arii extinse din sudul, sud-estul și chiar sudul Moldovei.

Pe fondul aportului de umezeală, advecția de aer cald și migrarea acestei depresiuni dinspre sud-vest către nord-est, gradul de instabilitate se va generaliza, începând cu regiunile sud-vestice ale țării. Dacă mai punem în calcul și sistemele orografice, vor fi cantități importante de apă, căderi de grindină, vânt ce va lua aspect de vijelie și frecvente descărcări electrice, cu precădere, în zona Munților Banatalui și vestul Carpaților Meridionali. Către orele amiezii și ale serii, aria de instabilitate se va extinde peste cea mai mare parte a țării.

Foarte important, pe lângă regiunile sud-vestice, manifestări ale instabilității atmosferice vor fi foarte probabile în toate zonele de deal și de munte, asta, în primă fază, datorită acelor sisteme noroase ce se vor genera ca urmare a inițierilor orografice. Dinamica maselor de aer în troposfera medie (2000-6000m) și superioară (6000-12000m) va fi predominant vestică, direcție de unde își vor face apariția și primele celule convective pe parcursul zilei de mâine, 22 iulie 2018.

Privit pe termen mai lung, prima jumătate a săptămânii viitoare va fi caracterizat de aceeași vreme instabilă la nivelul întregii țări, iar regimul termic va marca o ușoară scădere. Vor fi, în continuare, ploi ce vor avea caracter torențial, frecvente descărcări electrice, căderi de grindină și vânt care, trecător, poate căpăta și aspect de vijelie. În aceste condiții, riscul de producere de noi viituri este destul de ridicat. Totuși, din a doua parte a intervalului se întrevede o încălzire a vremii și o diminuare a precipitațiilor. Evident, pe fondul încălzirii vremii și a unui conținut bogat de apă în sistem, riscul de apariție al unor furtuni nu este exclus în niciun caz!

Pe scurt, încheiem o săptămână destul de instabilă, că la orizont se întrevede un nou episod de ploi torențiale, însoțite de toată suita de fenomene asociate. Regimul termic este unul cât se poate de agreabil, ba chiar se va situa ușor sub cel caracteristic ultimei decade de iulie, caracteristică ce se va reflecta în trendul maximelor de la începutul săptămânii viitoare. (©Dr. Ilie Nicolae).

Notă: Această analiză nu reprezintă o prognoză (nu poate fi considerată ca atare) ci un simplu exercițiu de interpretare a modelelor de prognoză în cheie geografică regională. În luarea deciziilor consultați doar prognozele oficiale ale Administrației Naționale de Meteorologie – România, Serviciului Hidrometeorologic de Stat – Republica Moldova, Centrul Hidrometeorologic – Ucraina.