Pe moment, avem parte de o vreme stabilă la început de Brumar, cu valori termice apropiate de normalul perioadei în toată țara. Singurul inconvenient este reprezentat de norii stratiformi ce acoperă cerul în regiunile extracarpatice și cele depresionare. În schimb, regiunile situate dincolo de lanțul carpatic au parte de o vreme însorită și caldă.
Situația menționată se va menține până în cursul zilei de miercuri-joi, când gradul de instabilitate va crește. Vor fi ploi slabe în cea mai mare parte a țării, iar la munte, la peste 1400 m altitudine, își vor face simțită prezența și precipitațiile mixte. Instabiltatea amintită va caracteriza vremea până la finalul săptămânii în curs, răspunzător pentru aceasta va fi un nucleu depresionar de natură mediteraneană.
Conform actualelor modelări atmosferice, șirul zilelor blânde de toamnă par să fie pe terminate după 12-14 noiembrie 2017. Motivul acestor schimbări este dat de meandrarea undelor planetare Rossby la nivel emisferic, cu un maxim al meandrării pe zona Europei și părții estice a Atlanticului de Nord, conform materialului atașat, imaginea de jos.
Concret, de mai multe zile, modelul atmosferic (GFS) indică o extindere a maximului Azoric către nord, cu posibilitatea de a fuziona cu cel Groenlandez. În schimb, ariile de joasă presiune se vor focusa din nordul Europei și până în bazinul central al Mării Mediterane. Mai mult, posibila apariție a unei dorsale la vest de Europa va permite intruziuni de aer rece, polar susținute în bazinul central al Mării Mediterane, unde activitatea depresionară va fi foarte intensă.
Cuplajul dintre transportul de aer rece și activitatea depresionară intensă pare să aducă primul episod de iarnă în cea mai mare parte a țării după 15 noiembrie, cu materializarea unui strat de zăpadă într-o bună parte a teritoriului.
În completarea celor spuse, de mare ajutor sunt și tendințele a doi indicatori, și anume Oscilația Nord Atlantică (NAO) și cea Arctică (AO). Conform materialului atașat, aceștia prezintă valori ușor pozitive până în preajma datei de 14-15 noiembrie. Atâta timp cât vorbim de valori pozitive ale acestora, vremea păstrează caracteristice blânde, pe care le simțim din plin în aceste zile de noiembrie.
Ulterior, din 14 noiembrie, ambii indicatori au tendința de a prezenta valori negative, cu o avansare serioasă în câmp negativ după 17 noiembrie 2017. Din moment ce avem valori negative ale NAO și AO, apariția unor manifestări severe ale vremii pe continentul european este ridicată. Se poate observa foarte bine corelația între valorile negative ale NAO și AO cu o meandrare foarte pronunțată a undelor planetare deasupra Europei și a părții estice a Atlanticului de Nord.
Click pe imagine pentru detalii
Dacă Europa pare să fie în calea unei prime manifestări mai serioase a iernii, regiunea geografică a SUA și a Canadei par să fie caracterizate de o puternică circulație vestică. Acolo, ariile de mare presiune par să fie poziționate pe centrul SUA și cele de joasă presiune pe Canada.
Foarte important! Aceasta este doar o interpretare pe termen lung (T240h), condiții ca evoluția vremii să prezinte modificări notabile din acest moment, în tumultul undelor planetare și ai celorlați predictori meteorologici. Ca o părere personală, comparativ cu alți ani când aveam din plin manifestări ale iernii la mijloc de octombrie, anul acesta, aceeași perioadă s-a caracterizat prin zile târzii de vară. Acest fapt vine să întărească ideea că iarna pare să aibă ceva mai multă putere, comparativ cu ultimii ani. Fiind vorba de undele Rossby, acest posibil prim episod de iarnă va fi întrerupt mai mult ca sigur de un episod caracterizat de circulații vestice, însă mai este mult până departe…:)
Până la posibilul debut al iernii, avem parte de zile de toamnă, cu nori stratiformi, inversiuni termice în zonele joase și soare în zonele mai înalte cât și în regiunile intracarpatice. (©Dr.Ilie Nicolae)
Notă: Această analiză nu reprezintă o prognoză (nu poate fi considerată ca atare) ci un simplu exercițiu de interpretare a modelelor de prognoză în cheie geografică regională. În luarea deciziilor consultați doar prognozele oficiale ale Administrației Naționale de Meteorologie – România, Serviciului Hidrometeorologic de Stat – Republica Moldova, Centrul Hidrometeorologic – Ucraina.