Un an foarte cald, pe ansamblu, dacă nu chiar cel mai cald la nivel global – vom afla asta în scurt timp – s-a încheiat pentru România, oarecum paradoxal, cu o lună decembrie normală din punct de vedere termic prin raportare la ultimii 30 ani (sursa: reanaliza NCEP/NCAR). Cu toate acestea, pare destul de curios să constatăm că, din punct de vedere al distribuției continentale a presiunii atmosferice – motorul circulației atmosferice – luna decembrie 2016 prezintă cu mici nuanțe, exact același model de distribuție cu luna decembrie 2015, o lună pe care ne-o aducem aminte ca fiind foarte caldă, chiar și prin raportare la ultimii 30 de ani. Ca și în 2016, formațiuni barice anticiclonale cu origini variate au dominat regiunea central-sudică a Europei cu un maxim pe regiunea dintre Alpi și Carpați. Pe la nord de acest maxim cicloni mobili au transportat aer de origine atlantică spre interiorul continentului. De unde diferența dintre decembrie 2015 și decembrie 2016? Dintr-un mic detaliu și anume, în decembrie 2016 circulația vestică nu a fost una atât de…vestică, precum în decembrie 2015, ci s-a realizat mai degrabă pe o componentă alternativ vestică sau nord-vestică, polară, ce a adus un aer polar maritim, dar de la latitudini mai mari din Atlantic, prin urmare ceva mai rece. Această circulație nord-vestică, polară, a injectat aer rece în câteva episoade în regiunea României și de aici diferențele regionale în intensitatea iernii în decembrie 2016. Constatăm că spre deosebire de alți ani, în care episodele de iarnă se concentrau la exteriorul Carpaților, în această perioadă iarna a prins contur mai clar în Transilvania și mai ales în spațiul montan. Explicația este destul de simplă și ține atât de dinamica la nivel continental pe care am prezentat-o mai sus cât și de relieful local. În regiunea joasă a Moldovei, spre exemplu, care a recepționat advecțiile reci pe componentă polară la aceeași intensitate ca și vestul țării, poziția periferică față de anticiclonul central european a făcut ca episoadele cu circulație vestică (dintre cele cu circulație nord-vestică) să conducă imediat la o încălzire a vremii și la o topire a stratului de zăpadă instalat temporar spre mijlocul lunii. Am explicat modelul acestei încălziri mai puternice în Moldova într-o postare din 24 decembrie.
În schimb, vestul țării, mai ales Transilvania, situată sub influența mai puternică a condițiilor anticiclonale central-europene nu a recepționat aceste încălziri propagate dinspre Atlantic pe la nord de Carpați, dezvoltând astfel la nivel local orizonturi de inversiune puternice accentuate de macrorelieful depresionar al regiunii, dar potențate și de lungimea maximă a nopților în preajma solstițiului. Astfel, stratul de zăpadă s-a putut păstra pe arii mai extinse în Transilvania. Un alt element care face pe moment diferența e relieful montan al regiunii. Circulațiile de nord-vest, destul de sărăcite în vapori de apă au lăsat precipitații modeste în regiunile joase, dar în regiunile montane, turbulențele impuse de bariera orografică a condus la șanse mai mari de convecție orografică și convergențe locale care au generat precipitații mai consistente sub formă de ninsoare. Nu întâmplător, flancul vestic al Carpaților Orientali se bucură acum de cel mai consistent strat de zăpadă cu excepția culmilor montane. Comparația din acest moment dintre Transilvania și Moldova este foarte grăitoare pentru a înțelege importanța stratului de zăpadă în instalarea și persistența iernii. Astăzi, spre exemplu, au fost maxime ce nu au trecut de -5C pe arii vaste în Transilvania, dar +5C pe suprafețe la fel de mari în Moldova. Un contrast destul de rar, dar mult mai normal prin raportare la condițiile de altitudine. Iar aceasă asimentrie tinde să persiste.