O săptămână cu soare la munte și vreme închisă în zonele joase

Perioada pe care o traversăm ne aduce o vreme cât se poate de obișnuită, cu o tranziție ușoară de la toamnă la iarnă. Tranziția în cauză se caracterizează, de regulă, prin apariția unui câmp de mare presiune pe sud-estul și estul Europei, condiții în care se instalează o stratificație evidentă a atmosferei, caracterizată prin inversiuni termice.

Săptămâna ce va urma va fi sub incidența unor stratificații atmosferice, caracterizată prin înregistrarea celor mai scăzute temperaturi în zonele joase, din estul și nord-estul Moldovei. Categoric, cele mai ridicate temperaturi, de 10…11°C se vor înregistra în zonele mai înalte, din vestul provinciei.

Minimele se vor încadra între -4…-3°C în depresiunile intracarpatice și 3…4°C în sudul și sud-estul Moldovei.

Către finalul intervalului, conform ultimelor prognoze, se distinge o creștere a valorilor termice, atât la nivelul maximelor cât și al minimelor. Aceasta se va datora apropierii de arealul geografic al Moldovei a unei depresiuni atmosferice, atlantice.

temp-mx-mn-md-21-271116

Din punct de vedere pluvial, urmează o săptămână săracă, deoarece ne vom situa pe durata întregului interval de prognoză, sub incidența unui vast areal anticiclonic. Cum este lesne de înțeles, activitatea ariilor de mare presiune în semestrul rece al anului peste latitudinile temperate favorizează apariția inversiunilor termice și apariția norilor stratiformi în zonele joase și predominarea timpului frumos la deal și munte.

Cu asemenea formațiuni stratiforme, în zonele joase se va semnala burniță sau chiar ploi slabe. În rest, cerul va fi variabil spre senin.

Sinoptic, întreaga săptămână se va caracteriza printr-o intensă activitate anticiclonică peste estul și sud-estul Europei. În schimb, nord-vestul, vestul și sud-vestul continentului vor fi caracterizate de o vreme instabilă, asociată unor sisteme depresionare, atlantice.

Cuplajul constituit între ariile de joasă presiune de pe jumătatea de vest a Europei cu cele de mare presiune, din estul acesteia, va duce la o predominare a circulației din sector predominant sudic. De altfel, această circulație va transporta și un aer cald.

combinatie-s24-ecmwf

Distribuția câmpului baric și a formațiunilor noroase Europa 20.XI.2016 12 UTC
Sursa: www.sat24.com/www.metoffice.gov.uk

Deoarece vorbim de o puternică inversiune termică, aerul rece se va cantona în zonele joase, urmând ca aerul cald, mai ușor, să cuprindă ariile deluroase și montane. De aceea, săptămâna care va urma va caracteriza o vreme mai caldă la munte, spre deosebire de zonele joase.

Prezența stabilității atmosferice, coroborată și cu o umiditate pronunțată, va duce la o creștere a gradului de poluare a aerului, cu precădere, în marile centre urbane, precum Iași, Chișinău, Bacău, Galați, Bălți, Suceava. În toate aceste orașe, concentrația poluanților va fi una ridicată.

Ca urmare, atenție mare dacă aveți probleme de ordin respirator, cât și de natură cardiacă. Pentru a fi mereu informați cu privire la gradul de poluare a aerului din principalele centre urbane, recomandăm să urmăriți site-ul: www.calitateaer.ro(valabil pentru România). Pentru Republica Moldova, informațiile referitoare la calitatea aerului se obțin de pe site-ul: www.meteo.md.

Rezumat: Urmează o săptămână lipsită de manifestări deosebite ale vremii, cu vreme închisă, rece și umedă în zonele joase și frumoasă, la deal și munte. În zonele joase, în marile centre urbane, datorită aerului stabil și lipsa unei ventilații naturale (vânt), gradul de poluare va fi destul de ridicat. Persoanele cu afecțiuni pulmonare să fie atente, să-și ia măsurile de precauție în astfel de situații.(©Drd. Ilie Nicolae).

Notă: Această analiză nu reprezintă o prognoză (nu poate fi considerată ca atare) ci un simplu exercițiu de interpretare a modelelor de prognoză în cheie geografică regională. În luarea deciziilor consultați doar prognozele oficiale ale Administrației Naționale de Meteorologie – România, Serviciului Hidrometeorologic de Stat – Republica Moldova, Centrul Hidrometeorologic – Ucraina.