Unul dintre clișeele mediatice atunci când se aduce vorba despre actualele schimbări climatice e legată de certitudinea invocată a dispariției anotimpurilor de tranziție și, pe cale de consecință, despre cum vom rămâne doar cu vară și iarnă. Complet fals. Pentru că chiar și într-o planetă mai caldă, din oricare motiv, atât timp cât înclinarea axei de rotație față de planul mișcării de revoluție se va păstra la valorile actuale, anotimpurile zonei temperate vor rămâne. Doar că vor avea cumplite probleme de ,,personalitate”. Astfel încât acest clișeu ar trebui înlocuit cu ideea că anotimpurile, toate, vor arăta cu totul diferit față de tabloul imaginar în care ne place să le zugrăvim în prezent.
Spre exemplu, ultimii ani ne pot oferi o idee despre cum ar putea arăta toamna în această nouă eră climatică. Pe scurt, un început estival, cu un septembrie ce pare la început cea mai agreabilă lună de vară. Da, nu am greșit, de vară. Răciri abrupte la sfârșit de septembrie și început de octombrie ce aduc prematur în regiunile mai înalte primele decoruri hivernale. Iar de la mijlocul lui octombrie o toamnă cu accente clasice până spre Crăciun sau, da, trist, chiar dincolo de acesta. Până acum, acest an s-ar încadra perfect în modelul propus, în condițiile în care dinspre mijlocul săptămânii viitoare vorbim de anomalii negative la nivelul României de 10C, ceea ce înseamnă temperaturi maxime care nu vor trece mult de 15C nici măcar în regiunile joase, în timp ce minimele vor coborî semnificativ sub 5C. Bineînțeles că la munte sobele vor acționa în regim de iarnă și nu ar fi o surpriză să repetăm decorurile hivernale de la începutul lunii octombrie de anul trecut. Vestea bună legată de această răcire constă în precipitațiile ce o însoțesc, precipitații despre care este totuși prematur să discutăm.
Atunci când tiparul pare atât de clar tentația de a intui un posibil mecanism este destul de mare și nu i se prea poate rezista. Constatăm că această perioadă rece este asociată constant unei negativizări a indicilor oscilațiilor arctice și nord-atlantice. 
Practic, această negativizare înseamnă de fapt sfârșitul real al verii din punct de vedere dinamic și indiciul clar că intrăm într-o altă etapă dinamică. Se poate observa că valorile AO au aceeași alură din iunie până la acest episod. În această perioadă, de fapt, se schimbă poziția curenților jet la nivel continental, aceștia având tendința de coborâre spre sud după o vară în care s-au situat constant la latitudini mari, ceea ce a întreținut la nivelul european – cu accent pe regiunea României – un transport continuu de mase de aer cald și a generat o vară caldă spre foarte caldă.
De la echinocțiu forța maselor de aer rece din vortexul polar crește, iar avansul lor spre sud nu se poate realiza decât prin meandrarea curenților jet. În această fază se produc advecții reci intense spre sud, fază în care suntem în acest moment. După această etapă, revenirea la circulația zonală pe poziții mai sudice – spre mijlocul lui octombrie – ar putea marca revenirea la toamna ,,normală” care are toate șansele să se prelungească spre ianuarie în condițiile în care rezervele de căldură ale emisferei nordice, după o vară foarte caldă, sunt deosebit de mari.