Ultimele zile au caracterizat, într-adevăr, un adevărat test de anduranță pentru cea mai mare parte a Moldovei. Cu atât mai greu a fost de suportat un astfel de regim termic, deoarece trecerea de la valori modeste la cele mai ridicate s-a efectuat în aproximativ 2 zile.
Ceea ce am trăit în ultimele zile a reprezentat un preambul, deoarece săptămâna ce urmează va fi una cu adevărat de foc. Astfel, conform celor mai recente modelări atmosferice, pe întreaga durată a estimării vor fi maxime cuprinse între 27…29°C în nord-vestul extrem și 34…35°C prin sudul și chiar centrul regiunii. În Lunca Inferioară a Prutului, cât și a Siretului, pe arii extinse, sunt de așteptat și valori de 36…37°C.
Ceea ce a reprezentat, cu adevărat, o piatră de încercare în ultimele zile, a fost umiditatea atmosferică, tradusă prin acel indice de disconfort termic (ITU), care a depășit 80 de unități. Ei bine, nici în următoarele zile nu vom scăpa de această povară. Cu atât mai greu va fi, deoarece vorbim de o constată a săptămânii viitoare la capitolul căldură și disconfort termic.
Ca urmare, persoanele cu probleme cardiace, respiratorii vor trebui monitorizate cu atenție. Aerul cald, iresperabil așteptat, va fi cu atât mai greu de suportat în centrele urbane, aici fiind activă și insula de căldură a orașului. Astfel, în centrele urbane, valorile estimate inițial, vor fi cu 3…4°C mai ridicate. Categoric, un adevărat supliciu rezultat în urma conjugării aerului cald, umidității atmosferice și a poluării.
Prea bine nu va fi nici în cursul nopților, valorile minime de temperatură se vor încadra, în general, între 15 și 23°C. În depresiuni va fi ceva mai bine, aici, temperaturile minime vor scădea până în jurul valorii de 10…12°C. În sudul, estul și centrul regiunii vom avea acele nopți tropicale, cu precădere, în zonele joase, de luncă, cât și în marile centre urbane.
Precipitațiile, așa cum ne-am obișnuit în ultimele zile, își vor face simțită prezența în cursul după-amiezelor. Totuși, în prima parte a intervalului, vor fi mai intense în zona deluroasă și montană din vest, cât și prin nordul Moldovei. Vestea bună este aceea că mnifestările vremii nu vor mai fi la fel de violente ca cele din cursul zilei de 18.06.2016. Totuși, pe arii restrânse, nu excludem o repetare a manifestărilor violente!!! De aceea, atenție sporită celor care urmează să intreprindă activități în aer liber (agricultură, pescuit, excursii).
În restul regiunii, în prima parte a intervalului, probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi scăzută, însă nu sunt excluse dezvoltarea unor structuri cumuliforme care să genereze fenomene meteo extreme. Astfel de situații vor fi de așteptat în cursul după-amiezelor și în cursul serilor.
Către finalul săptămânii, pe baza ultimelor modelări atmosferice, gradul de instabilitate se va generaliza în cea mai mare parte a Moldovei. Deoarece regimul termic se va menține ridicat, nu sunt excluse noi manifestări severe ale vremii, însă pe arii mai restrânse, comparativ cu cele din ultimele 24 de ore.
Dat fiind faptul că vorbim de o dinamică atmosferică intensă, gradul de realizare al estimării pentru a doua parte a săptămânii este destul de redus. De aceea, este bine să urmăriți informăriile și avertizările pe termen scurt, de cel mult 2-3 zile. Astfel de estimări mai mari de 3 zile (pentru estimarea fenomenelor meteo severe) sunt pur orientative.
Sinoptic, săptămâna ce va urma va aduce vaste formațiuni anticiclonice, centrate pe Câmpia Rusă, cât și pe zona Peninsulei Iberice – anticiclonul Azorelor. În paralel cu aceste sisteme de mare presiune, vor activa arii de joasă presiune, unele peste zona Islanda-Arh. Britanic și o alta, peste sud-estul extrem al Europei.
Click pe imagine pentru animație
Cuplajul baric dintre ariile anticiclonice amintite cu cele de joasă presiune din nord-vestul Europei, vor fi responsabile de intensa advecție de aer cald, continental tropical (cT) – saharian, peste bună parte a Europei. În schimb, ariile de joasă presiune din sud-estul Europei, în cuplaj cu ariile de mare presiune din nord-est, vor favoriza o circulație locală, estică, și pe această cale fiind înlesnit un transport de aer cald, dinspre Turcia și zona Mării Caspice.
Mai mult de atât, apropierea regiunii noastre de acel sistem de joasă presiune, va reprezenta motorul principal al viitoarelor inițieri cumuliforme, acestea având și un grad ridicat de periculozitate.
Către finalul săptămânii, se întrevede o extindere a sistemelor depresionare peste bună parte a bazinului mediteraneean, dovada fiind și gradul de creștere al nebulozității de joi încolo. Dar, despre această parte a săptămânii viitoare, pe larg în viitoarele postări Meteo Moldova.
Rezumat: Urmează o săptămână călduroasă, chiar caniculară în zonele joase de relief. Categoric, din tabloul meteo nu putea să lipsească disconfortul termic, acesta va reprezenta o piatră de încercare pentru ariile urbane, în mod deosebit.
În cursul după-amiezelor și al serilor, după ce am fiert la foc mic, șanse crescute de o ploaie torențială, cu tot tacâmul (descărcări electrice, vijelii, căderi de grindină).
Ținând cont de cele estimate, sunt de luat în seamă toate măsurile preventive de protecție prevăzute în caz de vreme extremă, de la cele specifice căldurii excesive și până la cele pentru furtună!
Notă: Această analiză nu reprezintă o prognoză (nu poate fi considerată ca atare) ci un simplu exercițiu de interpretare a modelelor de prognoză în cheie geografică regională. În luarea deciziilor consultați doar prognozele oficiale ale Administrației Naționale de Meteorologie – România, Serviciului Hidrometeorologic de Stat – Republica Moldova, Centrul Hidrometeologic – Ucraina.