Un mijloc de aprilie cu instabilitate, dar cald.

Din cele observate până acum, anul acesta s-a caracterizat printr-un decalaj al anotimpurilor, și anume o primăvară timpurie, începută de prin…februarie. Mai prejos nu s-a lăsat nici vara, dovada a constituit-o săptămâna ce d-abia se încheie.

Săptămâna ce va urma, conform actualelor modelări atmosferice, va continua să aducă temperaturi generoase, însă nu vor mai fi la nivelul celor din intervalul precedent. Ca urmare, sunt de așteptat valori maxime cuprinse între 10…12°C prin zona deluroasă înaltă din nord-vest și cel mult 21…24°C prin sudul și de sud-vest a Moldovei.

Totuși, zilele de marți-miercuri vor caracteriza o încălzire mai evidentă a vremii, cu maxime cuprinse între 16…18°C prin extremitatea de nord-vest și 24…26°C prin sudul și centrul provinciei.

Minimele, pe parcursul întregii săptămâni, vor fi cuprinse între 0…2°C prin zona depresionară aferentă Carpaților Orientali și 8…11°C prin sudul, centrul și sud-estul Moldovei.

TEMP MD 11-17.04.16

Precipitațiile vor fi la ordinea zilei în bună parte a săptămânii următoare, cu precădere, la început și de joi încolo. Ziua de luni, și chiar în primele ore ale zilei de marți, precipitațiile se vor semnala pe arii extinse, cele mai afectate regiuni fiind cele din vestul, sudul și centrul Moldovei. În urma acestui episod de precipitații sunt de așteptat cantități mai înemnate de apă, de până la 20…25 l/mp, cu precădere, prin vestul și sud-vestul provinciei.

Precipitațiile din intervalul amintit vor avea caracter de aversă, fiind însoțite și descărcări electrice și scurte intensificări ale vântului.

Ulterior, zilele de marți, miercuri și joi vor fi caracterizate, pe ansamblu,  printr-o diminuare a precipitațiilor, atât ca arie de manifestare, cât și ca intensitate. Șansele de ploi temporare se vor păstra, cu precădere, la deal și la munte, nefiind total excluse nici din celelalte regiuni.

Către finalul săptămânii, conform celor mai recente modelări atmosferice (10.04.2016 12UTC) șansele de ploaie vor fi în creștere, cele mai vizate regiuni fiind cele din vestul,  nordul  și nord-estul Moldovei. Deoarece episodul de instabilitate succede câteva zile mai calde, vor fi ploi ce vor avea caracter de aversă, însoțite de descărcări electrice, cu maximul de manifetare în cursul după-amiezelor.

Din punct de vedere sinoptic, prima zi a săptămânii se va caracteriza printr-o răcire a vremii la nivelul întregii Moldove, din moment ce pe vestul Mării Negre acționează un nucleu depresionar ce are și o tendință retrogradă ușoară, ce-i drept. Ca urmare, cuplajul baric între arealul depresionar amintit și al unor arii de mare presiune, centrați pe nordul Europei, peste spațiul geografic al Moldovei va fi advectat un aer ceva mai rece, din sector predominant nord-nord-estic. Acest sistem depresionar va aduce și acele cantități mai însemnate de apă, cu precădere, prin zonele deluroase și montane din vestul provinciei.

Mijlocul săptămânii viitoare va găsi spațiul geografic al Moldovei în sectorul cald al unei vaste depresiuni atlantice, și aceasta, în migrare rapidă către centrul și estul continentului (ilustrat și pe materialul de mai jos). Pe acest considerent termobaric, peste Moldova, ca de altfel, peste întreaga regiune de sud-est a continentului, va fi transportat un aer cald (cT), saharian, dinspre sud. Astfel se va explica acea încălzire de la mijlocul săptămânii ce va urma.

110416

Evoluția presiunii atmosferice Europa 11-15.04.2016 ora 14:00 (11:00UTC)
Click pe imagine pentru rularea animației.

Finalul de săptămână, conform ultimelor modelări matematice, va caracteriza o răcorire a vremii în toată Moldova, asta fiindcă vor activa arii de joasă presiune peste nord-estul și estul Europei și apariția unui nucleu de mare presiune peste nord-vestul continentului.

Ariile depresionare din partea răsăriteană a Europei vor aduce și acele precipitații din regiunile nordice și de nord-est ale Moldovei. În paralel cu acestea, și răcorirea menționată, fiindcă direcția dominantă a maselor de aer va fi una din sector nord-nord-vestic.

Până la finalul săptămânii mai este mult, lucru materializat printr-un grad mai redus de verificare al actualelor modelări atmosferice. Un obstacol în realizarea unor modelări atmosferice îl constituie și o dinamică atmosferică mai activă, pe fondul încălzirii vremii.

Rezumat: Urmează o săptămână cu temperaturi ușor peste cele potrivite la mijloc de aprilie, însă precipitațiile vor fi mai insistente, spre deosebire de ultima caracterizată prin cantități modeste de precipitații.

Un lucru este cert și îmbucurător, oadată cu intrarea pe deplin în drepturi a semestrului cald, își fac apariția și precipitațiile, atât de necesare pentru agricultură, după o perioadă destul de secetoasă, mai ales pentru Moldova.(Drd. Ilie Nicolae)

Notă: Această analiză nu reprezintă o prognoză (nu poate fi considerată ca atare) ci un simplu exercițiu de interpretare a modelelor de prognoză în cheie geografică regională. În luarea deciziilor consultați doar prognozele oficiale ale Administrației Naționale de Meteorologie – România, Serviciului Hidrometeorologic de Stat – Republica Moldova, Centrul Hidrometeologic – Ucraina.