După scurta incursiune a verii pe meleagurile noastre, a venit rândul ca primăvara să-și mai spună cuvântul pentru următoarele două-trei zile. Cei aflați în centrul și nordul Moldovei au resimțit, deja, răcirea vremii. Procesul de răcire al vremii a fost însoțită și de intensificări ale vântului.
Conform materialului de față, partea de nord a provinciei a simțit răcirea vremii până în ora 18-19, centrul și vestul acesteia, între orele 19-22. Regiunile sudice vor simți aerul rece după ora 23, iar cele din sud-est, chiar după miezul nopții, până spre ora 2 (2 aprilie 2016).
Propagarea masei de aer rece Moldova 1.04.2016 (în SE regiunii, chiar și în primele 2 ore ale zilei de mâine, 2.04.2016).
Click pe imagine, pentru detalii.
Avansul aerului rece se realizează și cu intensificări ale vântului, mai evidente în partea centrală și de nord a Moldovei.
Pe lângă intensificările vântului, asociat frontului rece sunt și ceva inițieri noroase. Cu toate acestea, precipitațiile sunt slabe și pe arii restrânse. Izolat sunt observate și descărcări electrice, majoritatea fără a se auzi și tunetul.
Conform ultimelor modelări, de marți se pare că vara revine pe meleagurile noastre, însă detaliile le aflați duminică, în cadrul estimării pentru săptămâna viitoare.
Rezumat: După o zi caldă de început de aprilie, urmează două zile cu o vreme mai potrivită pentru un debut de aprilie. Mai mult de atât, senzația de rece va fi accentuată și de vântul alert.
Notă: Această analiză nu reprezintă o prognoză (nu poate fi considerată ca atare) ci un simplu exercițiu de interpretare a modelelor de prognoză în cheie geografică regională. În luarea deciziilor consultați doar prognozele oficiale ale Administrației Naționale de Meteorologie – România, Serviciului Hidrometeorologic de Stat – Republica Moldova, Centrul Hidrometeologic – Ucraina.