Ceea ce s-a spus în ultima noastră estimare, din nefericire, s-a întâmplat. Concret, dimineața zilei de 27 aprilie 2016 s-a caracterizat prin valori minime de temperatură modeste pentru perioada de referință.
Ca urmare a cerului predominant senin, coroborat și cu circulațiile maselor de aer din sector predominant nordic, minimele zilei de azi au coborât la limita înghețului pe arii extinse din nordul, centrul și vestul provinciei. Mai mult, vestul Moldovei s-a caracterizat prin valori termice negative.
Totuși, regiunile estice și de sud-est au avut un regim termic mult mai blând, cu valori ce s-au situat între 5 și 7°C. Valorile în cauză sunt rezultatul unui cer mai mult noros iar în sud-estul extrem, pe lângă nebulozitate, s-a resimțit și efectul moderator al mării.
Ceea ce este redat pe materialul de mai jos reprezintă valorile termice la nivelul standard de 2 m, fiindcă la sol, pe fondul inversiunilor termice, temperaturile au fost și mai scăzute. Practic, pe unde am avut valori minime de temperatură apropiate de 0,5…1,0°C, la nivelul solului, mai mult ca sigur că au fost sub 0°C. Deoarece vântul nu a prezentat intensificări, bruma a fost la ea acasă, pe areale extinse din vestul, nordul și centrul provinciei.
Un lucru ce iese în evidență, este zona Cotnari, unde minima a fost de cca. 5,1°C. Aici s-a resimțit din plin foehnul hidraulic, detalii despre acesta: aici.
După o dimineață rece de aprilie, urmează o zi plăcută și cu temperaturi agreabile, apropiate de normalul climatologic al perioadei.
Din nefericire, debutul timpuriu al primăverii (început de februarie 2016) a dus la startul perioadei vegetative mult mai devreme. Cu cât perioada de vegetație începe mai devreme, cu atât riscul de a avea recolte afectate sau chiar compromise de înghețurile târzii sunt mai mari. Un astfel de exemplu, din nefericire – chiar didactic, îl constituie această primăvară.
Așadar, este foarte bine când iarna este grea, cu un debut lent al primăverii, d-abia după 10-15 martie, fiindcă perioada de vegetație este mult frânată. Astfel, majoritatea speciilor vegetale își încep activitatea după 25 aprilie, fiind mult mai ferite de efectele nedorite ale înghețurilor târzii, dar nu exclus, fiindcă brumă putem avea chiar și în preajma datei de 15-20 mai – Sfinții de Gheață! Un astfel de exemplu l-a constituit anul 2012, când am avut un martie și o primă jumătate de aprilie rece. Cu toate că nu am avut pagube agricole datorate înghețurilor târzii, a urmat o vară caldă și secetoasă, materializată prin recolte modeste, comparativ cu anul precedent.
Rezumat: După două zile care au adus mai mult cu un debut de martie, am avut parte de o dimineață rece de aprilie, cu minime ce s-au situat la limita înghețului pe arii extinse din centrul, nordul și vestul Moldovei. Mai mult de atât, prin depresiunile Orientalilor am avut valori negative, de pe la -3…-1°C.
Vestea bună este că de astăzi vremea se va încălzi apreciabil, valorile termice se vor apropia de cele obișnuite pentru ultima pentadă de aprilie (Drd. Ilie Nicolae).
Notă: Această analiză nu reprezintă o prognoză (nu poate fi considerată ca atare) ci un simplu exercițiu de interpretare a modelelor de prognoză în cheie geografică regională. În luarea deciziilor consultați doar prognozele oficiale ale Administrației Naționale de Meteorologie – România, Serviciului Hidrometeorologic de Stat – Republica Moldova, Centrul Hidrometeologic – Ucraina.