Ultimile zile de septembrie au caracterizat o vreme agitată în bună parte a Europei, cele mai vizate zone au fost cele din sudul, vestul și nordul acesteia. Cele mai bune exemple au fost constituite de Franța, aici, pe parcursul zilei de luni, 29 septembrie 2014 au fost consemnate cantități importante de apă, acestea au totalizat și 252 mm în mai puțin de … 6 ore! De asemenea, ploi bogate și în Spania, și aici au fost înregistrate cantități de peste 137 mm la Girona și 96 mm la Barcelona.
Regiunile nord-vestice ale continentului european au fost sub acțiunea unei depresiuni atlantice ce a activat în jurul Islandei, aceasta s-a manifestat prin manifestări violente ale vântului, acesta a suflat și cu 100…120km/h pe coastele vestice ale Norvegiei, ca de exemplu: 115 km/h la Krakanes, 108 km/h la Svinoy Fyr, 105 km/h la Ona și Veiholmen, 101 km/h la Halten Fyr.
Aceste sisteme depresionare ce au caracterizat regiunile nordice ale Atlanticului au adus ploi însemnate cantitativ și peste regiunile nordice și vestice ale Arhipelagul Britanic, asta după un septembrie caracterizat de o vreme secetoasă. La altitudini mai mari de 1100-1300 m, au predominant precipitațiile mixte.
Aerul rece a cuprins regiunile estice și nord-estice ale Europei, condiții în care minimele au coborât sub -3…-2°C în state precum Belarus (-4,7°C la Bobruysr; -3,0°C la Vasilevici; -2,8°C la Orsa) , nordul Ucrainei (-2,3°C la Druzhba; -2,0°C la Tetiriv și Semenovka), partea estică a Republicilor Baltice (-2,6°C la Jogeva-Estonia; -2,6°C la Daugavpils-Letonia; -2,0 la Utena-Lituania) și bună parte a Finlandei (-7,3°C la Vaala Pelso; -6,6°C la Salla Kk; -5,6°C la Kittilla Poka; -4,8°C la Ahtari), toate aceste valori minime fiind înregistrate în cursul dimineții zilei de 2 octombrie 2014.
Vreme de vară în regiunile riverane părții de nord-est a bazinului mediteraneean în cursul zilei de 3 octombrie 2014, mai exact, în Turcia, unde maximele au atins și chiar depășit 28…30°C, cum ar fi cele 31,8°C înregistrate la Silifke; 31,4°C la Urfa; 31,2°C la Batman; 30,7°C la Adiyaman, 30,5°C la Adana; 29,9°C în Antalya. Temperaturile ridicate au caracterizat vremea și în Cipru, cu cele 32,6°C la Lefkoniko; 32,2°C în Gecitkale; 31,8°C în Nicosia; 30,9°C în Famagusta.
La nivelul emisferei nordice, pe ansamblu, iarna pare destul de nerăbdătoare, așa cum s-a văzut în nord-estul și estul Europei, acest val de aer rece fiind, pe lângă tranportul de aer rece polar, și de origine siberiană. Astfel, în bună parte a Siberiei, temperaturile au scăzut sub -20°C iar ninsorile au cuprins cea mai mare parte a acestei regiuni, ba, chiar au ajuns și până la Vladivostok, în cursul zilei de 30 septembrie 2014, devansând precedentul record de ninsoare timpurie în acest oraș ce data de pe 4 octombrie 1963.
Aerul rece, polar a cuprins și bună parte a Canadei, mai exact Teritoriile de Nord-Vest și Yukon. În toate aceste regiuni, chiar de pe 29-30 septembrie 2014 au fost semnalate ninsori importante cantitativ și strat de zăpadă ce a atins și gosimi de 20…35 cm.
Zăpadă Whitehorse 30 septembrie 2014. Sursa: twitter@YukonPhilippe
Acest aer rece ce a influențat vremea din Canada s-a propagat și mai la sud, acesta a ajuns să aducă manifestări timpurii ale iernii și în partea nordică și central-nordică a SUA, mai concret, în state precum Wisconsin, Minnesota și Michigan.
Dacă regiunile din centrul și nordul SUA au fost caracterizate de o vreme rece pentru un început de octombrie, cele din sud-vestul țării au avut parte de o vreme deosebit de caldă pentru această perioadă, cu temperaturi maxime ce au atins și depășit 32…34°C în cursul zilei de 2 octombrie 2014: Santa Maria 37,8°C; Long Beach 36,7°C; Fresno, Bakersfield și Los Angeles 34,4°C; San Francisco 32,8°C (California). Aerul fierbinte a influențat valorile maxime și în Texas, aici s-au înregistrat 35,6°C la San Angelo, 35°C în Dallas.
Finalul săptămânii a adus și taifunul PHANFONE de categoria a III-a pe scara Saffir-Simpson ceea ce s-a tradus prin viteze ale vântului ce au atins și 180…200km/h, acesta a afectat Japonia. În urma acestuia au rezultat cantități importante de apă, acestea au totalizat peste 300 mm în zona capitlaei nipone, Tokyo, iar în regiunile sudice ale arhipelagului s-au atins și 400 mm. Din nefericire, acesta s-a soldat cu pierderea unei vieți omenești iar alte două persone fiind date dispărute.
Pe lângă aceasta, au fost anulate peste 216 de zboruri, perturbarea traficului feroviar și suspendarea cursurilor în mai multe școli.