Starea vremii in momentul abdicarii regelui Carol al II-lea și succedarea la tron a fiului său, Voievodul Mihai-6 septembrie 1940

Semnificatia acestei zile de 6 septembrie 1940 

Așa cum se observă și în titlul acestui articol, ziua de 6.IX.1940 e reprezentată de abdicarea regelui Carol al II-lea și înscăunarea fiului acestuia,Voievodul Mihai. Acest lucru s-a petrecut pe fondul unei conduceri haotice a României de către Carol al II-lea, lucru e a dus la tulburări sociale la nivelul întregii țări. Pe lângă aceasta, și pierderile teritoriale ce le-a suferit România în cursul verii din anul 1940.

Condițiile sinoptice în cursul acestei zile

Așa cum vorbeam acum câteva zile, pe 4 septembrie (detalii aici), distribuția centrilor barici nu au suferit schimbări majore pe parcursul acestor zile. Astfel, ariile de mare presiune, anticiclonii (reprezentați prin litera H pe materialul grafic) au preferat regiunile sudice, centrale și, mai nou, cele din vestul  Europei.

Ariile depresionare (notate cu T) au preferat, în continuare, regiunile nordice, totuși, din acest ansamblu depresionar s-a desprins un nucleu depresionar ce a migrat către sud-est, peste regiunile estice ale Europei.

Cu această distribuție barică menționată, pentru regiunile vestice, sud-vestice și sudice ale continetului s-a vorbit de o circulație a maselor de aer dinspre sud-vest, pe această circulație fiind advectat și un aer cald dinspre regiunile nord-vestice extreme ale Africii. Pe acest fond, temperaturile au urcat până spre 26…28°C în țări precum Franța, vestul Germaniei, Italia, jumătatea sudică a Spaniei, dar și în vestul Balcanilor.

Cuplajul baric dintre ariile anticiclonice ce au cuprins centrul, vestul și sudul Europei cu acel areal depresionar mobil din estul acesteia, au favorizat un transport de aer polar-oceanic peste întreaga jumătate de est a continentului.

România, pe parcursul acestei zile, s-a situat în sectorul estic al sistemului anticiclonic ce s-a extins peste centrul Europei. Situarea țării noastre în jumătatea estică a respectivului areal anticiclonic s-a caracterizat printr-o advecție de aer dinspre nord-vest, cele mai afectate regiuni ale țării fiind regiunile nordice, centrale, estice și, local, cele din vest. Sudul și, mai ales sud-vestul, situat la adăpostul Carpaților Meridionali, a fost caracterizat de o vreme mai caldă, aici fiind resimțit și aerul cald ce caracteriza vestul Balcanilor.

Aici sunt demne de a se menționa și câteva valori maxime ce au caracterizat această zi, și anume, cele 25,3°C la Drobeta Turnu Severin; 25,2°C la Turnu Măgurele; 24,6°C la Târgu Jiu și București-Băneasa; 23,2°C la Călărași; 22,7°C la Arad. Acestea sunt stațiile meteorologice unde se pot găsi câteva informații meteorologice înainte de anul 1950, toate acestea prețioase pentru a realiza aceste diagnoze meteo în momente-cheie din istoria românilor.

 Rrea00119400906

Minimele au caracterizat un regim termic normal pentru o primă decadă de septembrie în cea mai mare parte a țării. Astfel, pe fondul acelei circulații predominant nordice și a unui cer predominant senin, minimele au pornit de pe la 2…3°C în depresiunile intramontane și s-au oprit la 10…12°C prin Lunca Dunării și sudul litoralului. Câteva exemple, 10,3°C la Călărași și Turnu Măgurele; 9,6°C la București-Băneasa, 9,5°C la Drobeta Turnu Severin; 6,0°C la Arad și 5,4°C la Târgu Jiu.

În zona stației meteorologice Vf. Omu, această zi s-a caracterizat printr-o maximă ce a atins 5,6°C și o minimă ce a coborât până spre -3,2°C.

Ca aspect, această zi s-a caracterizat printr-o vreme cu cer variabil spre mai mult senin în vestul, sud-vestul și sudul țării. Precipitațiile au lipsit, acestea au fost posibile, pe arii restrânse, în zonele montane înalte din Carpații Occidentali și nordul Orientalilor.

Un comentariu la „Starea vremii in momentul abdicarii regelui Carol al II-lea și succedarea la tron a fiului său, Voievodul Mihai-6 septembrie 1940”

  1. Pingback: Condițiile meteorologice Europa și România – 7 septembrie 1940 – Cedarea Cadrilaterului de România către Bulgaria | Meteo Moldova

Comentariile sunt închise.