Diagnoza meteo Europa 17-23 august 2014

Dacă prima parte a lunii august s-a caracterizat printr-o vreme ceva mai caldă comparativ cu mediile climatologice ale perioadei în majoritatea zonelor din Europa, cea de-a doua s-a caracterizat printr-un debut mai timpuriu al toamnei, dovada fiind și arealul extins de pe continent caracterizat de temperaturi medii situate sub mediile perioadei de față.

Cele argumentate mai sus sunt verificate și pe materialul de mai jos, pe acesta se observă clar extinderea valorilor mediilor termice ce ocupă aproximativ 80% din continent. Cele mai pronunțate anomalii termice negative sunt caracteristice regiunilor vestice, acestea fiind de 3…5°C, iar în regiunile centrale, central-nordice și sudice ale Europei, ceva mai reduse, de 1…3°C.

Această vreme rece ce a caracterizat Europa în tot acest interval a rezultat în urma persistenței peste nordul, nord-estul și partea sudică a continentului a unor sisteme depresionare cât și a extinderei anticiclonului Azoric către nord, dar, ușor și către Peninsula Iberică, sudul și centrul Franței și chiar spre sud-estul Arh.Britanic. Acest  tablou sinoptic a facilitat o masivă advecție de aer rece, polar-oceanic.

Regiunile răsăritene și sud-estice ale Europei au avut parte de un regim termic apropiat de normal, cu o valori termice ce s-au situat ușor peste mediile perioadei, cu 1…2°C, cele mai reprezentative regiuni fiind estul Balcanilor și, local, Ucraina, Belarus și estul Finlandei.

Toate aceste regiuni s-au situat în sectorul cald al sistemelor depresionare amintite ceva mai devreme, motiv în care a dominat o circulație dinspre sud, însă și aici au mai fost intruziuni ale circulației vestice, aceasta antrenând și aer ceva mai rece, care a afectat, de altfel, bună parte din continent, așa cum s-a arătat mai devreme.

t_anomalii europa 17-23 august 2014

Precipitațiile, în strânsă legătură cu ariile depresionare amintite, au preferat regiunile nordice cât și cele central-sud-estice. În regiunile nordice precipitațiile au fost atribuite sistemelor depresionare islandeze, aici fiind înregistrate în intervalul de față cantități de precipitații ce au totalizat 80…150l/mp. În schimb, regiunile central-sud-estice au avut parte de precipitații în urma generării unei depresiuni în bazinul central-nordic al Mării Mediterane. Precipitațiile asociate acestui nucleu depresionar au avut și caracter torențial. În urma acestui ciclon mediteraneean au rezultat cantități de apă ce au totalizat 50…130l/mp.

Restul Europei, mai exact, Peninsula Iberică, Franța, sudul Germaniei, centrul și nordul Poloniei cât și jumătatea sudică a Peninsulei Balcanice au fost caracterizate de cantități modeste sau chiar inexistente de precipitații.

 tot_pp europa 17-23 august 2014

Pe ansamblu, o săptămână ceva mai rece comparativ cu mediile climatologice pentru a doua decadă a lui august în cea mai mare parte a Europei iar precipitațiile au preferat regiunile nordice cât și cele din partea central-sud-estică a acesteia.

Se pare că toamna nu a mai răbadat până la debutul său calendaristic, asta după o vară ceva mai moderată din punct de vedere termic în cea mai mare parte a Europei.