Breviar meteo 4-10 august 2014

Săptămâna trecută s-a caracterizat printr-un grad de instabilitate destul de ridicat în cea mai mare parte a Europei. Această instabilitate s-a caracterizat prin furtuni puternice ce au afectat jumătatea de vest a continentului, mai exact,  regiunile centrale și estice ale Franței.

În toate aceste regiuni, în cursul zilei de 8 august 2014, au fost semnalate cantități importante de apă, acestea au cumulat și 50…60l/mp în decurs de o oră, frecvente descărcări electrice cât și vânt foarte puternic, la rafală a atins și viteze de 100…120 km/h. În urma acestor furtuni, în regiuni precum Aquitania sau Clermont-Ferrand, au fost inundate străzi, pomi doborâți de vântul puternic peste cablurile de electricitate, telecomunicații și șosele, acoperișuri distruse de vânt și grindină.

În urma acestui val de instabilitate ce a cuprins vestul Europei, în după-amiaza zilei de 7 august 2014 în sudul Irlandei s-a produs o trombă marină, din fericire, aceasta nu a produs victime sau pagube materiale.

Această instabilitate accentuată ce a cuprins nord-vestul și vestul Europei la mijlocul săptămânii a fost asociată migrării către nord a ceea ce a fost la începutul acesteia, furtuna tropicală BERTHA, generată la începutul lui august în zona Mării Caraibelor, detalii aici.

Vreme severă și în regiunile sud-estice ale Europei, și aici, sisteme noroase convective generate în cursul după-amiezelor și în primele ore ale serii au generat ploi importante cantitativ, frecvente descărcări electrice, vânt cu aspect de vijelie și căderi de grindină. De fapt, România a avut parte de o vreme instabilă pe întreaga durată a săptămânii precedente, mai ales în regiunile centrale, nordice, vestice cât și în toate zonele de deal și munte. În urma acestor manifestări violente ale vremii, în cursul zilei de 5 august 2014 o femeie de 42 de ani din Rădăuți, Suceava a fost lovită de fulger în timp ce stivuia niște baloți de paie, acest lucru fiindu-i fatal. Pe lângă acest eveniment tragic, fulgere au provocat și distrugeri la 2 adăposturi de produse agroalimentare din aceeași zonă. Tot în această zi a fost lovit de fulger și un cioban din județul Prahova.

De asemenea, ziua de 8 august 2014 s-a caracterizat printr-o instabilitate generalizată la nivelul întregii țări, mai ales în centrul, vestul, nordul și nord-estul țării.

Valul de instabilitate ce a caracterizat bună parte a continentului a ajuns până și în vestul Turciei. Aceasta s-a manifestat printr-o tornadă, aceasta a afectat partea estică a orașului Istanbul în cursul zilei de 8 august 2014.  Pe lângă aceasta, vestul Turciei a fost afectat și de ploi torențiale ce au favorizat producerea de viituri cât și grindină de mari dimensiuni, aceasta a afectat clădiri și autoturisme.

Vreme aspră și în estul Asiei, mai exact, în Japonia. Aici s-a manifestat taifunul HALONG, acesta fiind caracterizat prin cantități importante de apă. În urma sa au rezultat cantități de precipitații ce au atins cca. 520l/mp în 48 de ore în Owase, 465l/mp în 48 de ore în Tokushima, 400l/mp în 48 de ore la Sukumo, acestea fiind câteva exemple în materie de zile ploioase cu adevărat impresionante.