Ultimele zile de iulie și primele din cursul lunii august 2014 se vor caracteriza printr-un regim termic situat peste cel obișnuit în această perioadă din an în zona estică a Europei, cât și în zona Mării Negre, arealul geografic al Turciei, Marea Baltică cât și bună parte din Atlanticul de Nord. Conform materialului cu distribuția anomaliilor termice, în toate aceste regiuni sunt estimate valori medii de temperatură ce se vor situa cu 1…3°C peste mediile perioadei în cea mai mare parte a Atlanticului de Nord și până la valori cu 3…6°C peste aceste medii în zonă geografică a Câmpiei Ruse.
Ariile caracterizate de valori termice ceva mai modeste comparativ cu mediile perioadei (1…3°C) sunt caracterizate de partea sudică și, local, sud-vestul Europei.
România, așa cum arată materialul preluat de pe ECMWF via met.hu, va fi caracterizată de o vreme ceva mai caldă comparativ cu perioada de față, în regiunile estice și de nord-est, aici fiind estimate valori medii de temperatură situate și cu 1…3°C peste cele obișnuite. Restul teritoriului va avea parte de un regim termic apropiat de normalul perioadei, cu o ușoară abatere negativă, cu 0.5…1°C, prin regiunile sud-vestice extreme.
Ziua de luni se va caracteriza prin valori maxime de temperatură ce se vor încadra între 24…26°C în zonele deluroase aferente Carpaților și până spre 33…34°C în regiunile estice ale țării. Minimele vor fi cuprinse între 10…12°C în depresiunile din estul Transilvaniei și până spre 23…24°C pe litoral. Marți teritoriul României va fi caracterizat, în continuare, de o vreme caldă, cu maxime cuprinse între 25…26°C în zonele deluroase aferente Carpaților și 32…33°C în estul și sud-estul țării. Minimele vor caracteriza, în continuare, o noapte caldă la nivelul întregii țări. Acestea se vor încadra între 10°C în depresiunile din estul Transilvaniei și 22…23°C la țărm de mare. Miercuri o vreme similară cu cea din zilele anterioare, sub aspect termic, cu maxime cuprinse între 26°C în zonele deluroase aferente Carpaților și până spre 34°C în toate zonele de câmpie. Izolat, prin sud-estul țării, se poate vorbi și de maxime de 35°C. Minimele se vor încadra între 10…12°C în depresiunile din estul Transilvaniei și 21…22°C pe litoral.
Joi vor fi la nivelul întregii țări temperaturi maxime cuprinse între 25…27°C în zona deluroasă din estul Transilvaniei și nordul țării și până spre 34…35°C în Câmpia de Vest și Muntenia. Astfel de maxime sunt posibile și în estul țării, mai exact, în Lunca Prutului. Minimele vor fi cuprinse între 11…13°C în depresiunile din estul Transilvaniei și 22…23°C la țărm de mare.
Finalul de săptămână, conform actualelor modele atmosferice, pare a se caracteriza printr-un prim val de căldură generalizat la nivelul întregii țări, cu maxime ce se vor încadra între 27…29°C în zonele deluroase din nordul țării și până spre 35…36°C în partea estică a țării. Minimele se vor încadra între 12…14°C în depresiunile aferente Carpaților Orientali și până spre 23…24°C în zonele litorale.
Pe fondul acestor temperaturi ridicate și a umezelii ridicate, în zonele de câmpie din sudul, sud-estul și. local, din vestul țării, pe întreaga durată a săptămânii viitoare, se va vorbi și de disconfort termic. Indicele temperatură-umezelă va atinge și depăși pragul critic de 80 de unități în toate aceste regiuni amintite.
Precipitațiile vor cuprinde arii destul de vaste de pe continent, și anume din Peninsula Scandinavă, Europa Centrală și până în regiunile sudice ale acestuia. Cele mai importante cantități de precipitații se vor înregistra în regiunile deluroase și montane din nordul Italiei și din zona Câmpiei Panonice. Toate aceste precipitații vor fi predominant sub formă de aversă, acestea fiind asociate și cu frecvente descărcări electrice, vânt cu aspect de vijelie și căderi de grindină.
Singurele regiuni unde cantitățile de precipitații vor fi modeste sunt cele aferente regiunilor estice și central-estice ale Europei. Aici, precipitațiile, își vor face apariția cu totul izolat în cursul după-amiezelor, acestea fiind sub formă de aversă.
La acest capitol, săptămâna ce urmează va împărți România în două, și anume: regiunile vestice caracterizate de cantități excedentare și cele estice, caracterizate de valori modeste de precipitații. Cu toate acestea, nici aceste din urmă regiuni nu vor scăpa de averse, descărcări electrice vânt cu aspect de vijelie și căderi de grindină.
Așadar, săptămâna viitoare va debuta cu o instabilitate accentuată în vestul și sud-vestul țării. Aceasta, coroborată cu vremea caldă și umedă, va da naștere unor manifestări severe ale vremii, aceasta fiind caracterizată de cantități importante de apă, frecvente descărcări electrice, vânt ce va lua și aspect de vijelie și grindină de medii dimensiuni. Astfel de manifestări vor fi și în toate zonele deluroase și montane, și pe arii restrânse, și în restul țării. Instabilitatea, deși în diminuare de miercuri încolo, va continua să se manifeste oriunde în țară, însă cu un grad mai ridicat în zonele de deal și de munte cât și prin regiunile vestice.
Pe fondul acestei instabilități accentuate, asociată și cu vremea caldă, mare atenție pentru cei ce vor efectua lucrări agricole, pașunat sau, pur și simplu drumeții, fiindcă există risc ridicat de a fi lovit de fulger sau de corpuri luate de vântul puternic ce se va manifesta pe timpul ploilor !!!
Sinoptic, săptămâna următoare va fi caracterizată de extinderea peste zonele estice și nord-estice ale Europei a unui areal anticiclonic, acesta fiind centrat deasupra Câmpiei Ruse. De asemenea, anticiclonul Azorelor va migra către nord, ocupând bună parte din estul Atlanticului de Nord. Între aceste două arii de mare presiune, se va interpune un areal depresionar ce se va extinde din regiunile scandinave, peste regiunile centrale și central-vestice ale Europei, și până în bazinul central al Mediteranei, aici se va genera și un ciclon de sorginte mediteraneean.
Cu această ditribuție barică, regiunile estice și central-estice ale Europei (anticiclonul rusesc la est și arii depresionare la vest) vor fi caracterizate de o advecție de aer cald, tropical, de proveniență nord-africană și chiar dinspre zona Orientului Mijlociu.
În schimb, regiunile centrale și sudice ale Europei (acestea situate in partea vestică și sud-vestică a sistemelor depresionare și la est de blocul anticlonic azoric) vor fi situate în calea unei circulații a maselor de aer din sector nordic și nord-vestic, acestea vor antrena și un aer ceva mai rece și umed, dinspre zona nordică a Atlanticului și dinspre Scandinavia.