O situație cu adevărat spectaculoasă astăzi în estul Transilvaniei. Asistăm probabil la diferențe termice record pentru distanța de cca.40 km dintre Odorheiu Secuiesc și Miercurea Ciuc. La ora 11 diferența era de nu mai puțin de 29C (sic!!) conform ANM, între cele -21C înregistrate la Miercurea Ciuc și cele +8C de la Odorheiu Secuiesc.
Explicațiile acestei diferențe sunt legate de contrastele termice de la nivelul României despre care discutam în postări trecute. În primul rând, vorbim de o advecție puternică de aer cald la altitudine, ce conduce deja la temperaturi pozitive în multe din masivele montane. Odorheiu Secuiesc se află însă la cca. 500 m altitudine așa că încălzirea puternică de aici este cel mai probabil legată de procese foehnale de tip hidraulic ce se manifestă strict local pe modelul celor pe care le discutam pentru Cotnari luna trecută.
Pe de altă parte, depresiunile carpatice interne Giurgeu și Ciuc au fost invadate în cursul săptămânii trecute de aerul polar continental ce s-a instalat în regiunile extracarpatice. Odată pătruns acest aer în depresiuni, fabrica de frig constituită de orografia regiunii a intrat în funcțiune din plin.
Cum de funcționează această fabrică atât de eficient?! Mai întâi trebuie să precizăm că cele două depresiunii au un aspect de veritabile câmpii intramontane. Fundul celor două depresiuni este format din regiuni perfect plate deranjate morfologic doar de terasele slab conturate ale Mureșului și Oltului și de glacisurile de contact cu versanții montani din împrejurimi. Aceste șesuri constituie un pat perfect pentru stabilizarea gravitațională a aerului care se răcește în cursul nopții la nivelul versanților montani înzăpeziți și împăduriți ce împrejmuiesc cele două depresiuni.
Elementul esențial în accentuarea răcirilor puternice îl constituie însă faptul că cele două depresiuni sunt aproape perfect închise de culmi montane ce se înalță continuu la 1300-1500 m altitudine, singurele deschideri fiind constituite de sectoarele de defileul prin care Mureșul și Oltul părăsesc aceste depresiuni: Toplița-Deda pe Mureș și Tușnad-Bixad pe Olt. Aceste sectoare de defileu sunt însă foarte înguste și nu pot asigura o scurgere eficientă a aerului rece din depresiuni, cu atât mai mult cu cât acesta este masat în partea joasă a depresiunii. Din fericire, aceste depresiuni au păstrat stațiile meteorologice din partea joasă a depresiunii (Joseni, Miercurea Ciuc), ceea ce ne permite monitorizarea produecrii acestor temperaturi extreme.
Acest lucru nu s-a întâmplat însă cu stația Bod din depresiunea Brașovului, stație care nu mai există în prezent, dar care deține recordul de temperatură minimă absolută din România: -38,5C pe 25 ianuarie 1942. Revenind la contrastul de astăzi, asistăm cu adevărat la un contrast termic fabulos pentru o distanță de doar câțiva zeci de km, contrast explicat prin divergența dintre procesul macrosinoptic de încălzire resimțit la nivelul României și procesele topoclimatice locale care conduc la răcire în regiunile depresionare (Lect. dr. Lucian Sfîcă).