Conform imaginii cu distribuţia anomaliilor termice (sursa: ECMWF via met.hu), partea sud-estică, central-estică şi, local, prin sudul şi sud-vestul Europei se va vorbi de un regim termic situat sub mediile climatologice pentru prima jumătate a celei de-a doua decadă a lunii. În aceste zone, temperaturile medii vor fi cu 3…6˚C sub media perioadei.
La polul opus se află regiunile nordice şi nord-vestice, aici vor fi de aşteptat valori medii de temperatură cu 2…4˚C iar prin nordul Marii Britaniei şi Peninsula Scandinavă, şi cu 4…7˚C peste cele obişnuite în această perioadă din an.
Valori medii de temperatură apropiate de cele normale pentru această perioadă a anului vor fi caracteristice pentru nordul Rusiei europene, Finlanda, Republicile Baltice şi în nordul Poloniei şi al Germaniei.
România, pe parcursul săptămânii viitoare, va fi caracterizată de o vreme rece, cu temperaturi medii situate cu 3…6˚C sub medie.
Astfel, ziua de luni va aduce valori maxime de temperatură cuprinse între -3…-2˚C în depresiunile din estul Transilvaniei şi zona deluroasă a Maramureşului şi 6…7˚C prin sudul Moldovei iar, izolat, prin sudul Olteniei, şi 8…9˚C. Minimele se vor încadra între -13…-12˚C în depresiunile din estul Transilvaniei şi 0…1˚C prin vestul extrem şi pe litoral. Marţi, vremea va intra într-un proces de răcire, mai evident în regiunile nordice şi nord-estice. În aceste condiţii vom vorbi de maxime ce vor porni de la -5…-4˚C în zona deluroasă din nordul Moldovei, Maramureş şi estul Transilvaniei şi cel mult 6…7˚C prin sud-vestul Olteniei. Minimele vor fi cuprinse între -14˚C în depresiunile din estul Transilvaniei şi -3…-2˚C la ţărm de mare cât şi prin vestul extrem. Miercuri avem parte de aceeaşi vreme rece în toată ţara, cu maxime ce vor fi cuprinse între -6…-4˚C în zona deluroasă din nord cât şi în depresiunile din estul Transilvaniei şi 1…2˚C prin Oltenia. Minimele se vor încadra între -17…-15˚C în depresiunile din estul Transilvaniei şi, posibil, prin Maramureş şi -3…-2˚C pe litoral şi, posibil, prin sudul Olteniei şi vestul extrem.
Joi vremea continuă să fie mai rece decât ar fi normal la această dată, cu maxime ce vor porni de la -3…-1˚C în Transilvania şi, posibil, prin nord-vestul Moldovei şi se vor opri la cel mult 3…5˚C prin Oltenia, vestul Munteniei şi sudul litoralului. Minimele se vor încadra între -17…-16˚C prin depresiunile din estul Transilvaniei şi, posibil, prin Maramureş şi -5…-3˚C prin vestul extrem şi sudul extrem al litoralului.
Finalul de săptămână, conform actualelor modele atmosferice, pare a se caracteriza printr-o uşoară încălzire a vremii. În aceste condiţii, vorbim de maxime cuprinse, în general, între -1…1˚C în estul Transilvaniei, Maramureş şi, posibil, prin nord-vestul Moldovei şi până la 5…7˚C în zona deluroasă a Olteniei şi a Munteniei. Minimele, şi ele în creştere uşoară, vor fi cuprinse între -13…-10˚C în depresiunile din estul Transilvaniei şi -2…-1˚C pe litoral.
Pluviometric, săptămâna viitoare va fi caracterizată de cantităţi modeste sau chiar inexistente de precipitaţii în cea mai mare parte a Europei. Ariile cu precipitaţii vor fi situate pe extremităţile continentului, cu cele mai importante cantităţi de apă în zona montană a Scandinavei.
România, pe tot acest interval, va fi caracterizată de cantităţi de precipitaţii situate sub mediile perioadei, cu o nuanţă mai pronunţată prin sud şi vest. Concret, precipitaţii mai însemnate cantitativ vor fi de aşteptat în cursul zilelor de luni şi marţi, îndeosebi în nord şi centru cât şi în zona montană aferentă jumătăţii nordice a Carpaţilor Orientali şi Occidentali. În rest, precipitaţii slabe cantitativ şi pe arii restrânse.
Pe fondul temperaturilor predominant negative, acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare, condiţii în care, prin nord şi zonele montane amintite se aşteaptă depunerea unui strat mai consistent de zăpadă.
După aceea, aria precipitaţiilor va fi în restrângere, acestea vor fi predominant fulguieli.
Sinoptic, intervalul următor va fi caracterizat de extinderea către centrul şi, ulterior, către regiunile central-estice ale continentului a unui areal anticiclonic de mari dimensiuni, acesta urmând a caracteriza vremea din cea mai mare parte a acestuia. În aceste condiţii, ariile depresionare vor prefera regiunile din nord-vestul şi nordul extrem al Europei. În primele două zile ale săptămânii, din ariile ciclonice din nordul Europei se va desprinde un areal depresionar de mici dimensiuni ce va înainta către sud-sud-est, acesta fiind răspunzător de acele ninsori din România de la începutul săptămânii viiroare. Acest areal îşi va continua deplasarea către sud-est, condiţii în care se va regenera în bazinul sud-sud-estic al Mării Negre şi, mai apoi, în cel estic al Mării Mediterane. Acesta va fi caracterizat prin cantităţi mai însemnate de apă prin Turcia, coroborat şi cu temperaturi modeste, vor fi predominant ninsori, local, ceva mai abundente prin zonele deluroase şi montane din estul şi nord-estul ţării.
Acest context sinoptic amintit (anticiclon centrat peste centrul Europei, depresiuni peste E şi SE continentului) va duce la o circulaţie predominant din sector nordic şi chiar nord-estic peste estul şi sudu-estul Europei, condiţii în care va fi advectat şi un aer rece, polar sau chiar polar-continental, acesta din urmă, pe o circulaţie ultrapolară (mai multe detaliiaici). Vestul, nord-vestul şi chiar nordul continentului va fi situat la contactul dintre arealul anticiclonic amintit şi depresiunile atlantice. Acest lucru va duce la o circulaţie sud-vestică peste toate aceste zone, circulaţie ce va aduce şi un regim termic plăcut pentru această perioadă a lunii decembrie.