Vineri 22 noiembrie 2013
Cerul va fi variabil spre mai mult noros în majoritatea zonelor, iar în estul şi centrul Moldovei vor fi şi ploi, local, mai însemnate cantitativ. În zona montană înaltă vor fi şi precipitaţii mixte. Noaptea şi dimineaţa, în zonele joase, se va semnala ceaţă, care poate să reducă vizbilitatea sub 100 m, aceasta va fi asociată şi cu burniţă.
Temperaturile maxime, în continuare, ridicate pentru ultima decadă de noiembrie, vor fi cuprinse între 7…9˚C în zona deluroasă din nord-vest şi 15…16˚C în sud-est. Minimele vor fi cuprinse între 2…3˚C în depresiunile din nord-vestul extrem şi 11…12˚C în sud-est şi chiar în sudul extrem.
Vântul va sufla slab până la moderat în majoritatea regiunilor din sector predominant sud-estic. Presiunea atmosferică, situată la valori de 750 mm/col Hg în sud-est şi 756 mm/col Hg în nord, valori situate uşor sub limita normală de 760 mm/col Hg, nu va suferi variaţii semnificative.
Sâmbătă 23 noiembrie 2013
Aceeaşi vreme mohorâtă cu ploi slabe în majoritatea regiunilor. La munte, acestea pot fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare. Noaptea şi dimineaţa, în zonele joase, depresionare şi văi, local, se va produce ceaţă, asociată şi cu burniţă.
În ciuda unui cer mai mult acoperit, temperaturile maxime vor reuşi să ajungă până spre 8…10˚C în zonele deluroase din vest şi 14…15˚C în sud-est şi sudul extrem, valori termice situate cu 4…6˚C peste cele obişnuite la această dată din an. Minimele vor porni de la -1…0˚C în depresiunile din nord-vest şi se vor opri la 11…12˚C în sud-est şi, local, prin sudul Câmpiei Jijia.
Vântul va sufla slab până la moderat în majoritatea regiunilor din sector predominant est-sud-estic. Presiunea atmosferică va fi cuprinsă între 756 mm/col Hg în sud şi sud-vest şi 759-761 mm/col Hg în nord şi nord-est, fără a suferi variaţii notabile.
Duminică 24 noiembrie 2013
Ultima zi a săptămânii va aduce un cer predominant acoperit în cea mai mare parte a Moldovei, iar din a doua parte a zilei, precipitaţiile vor ocupa arii din ce în ce mai extinse, începând cu regiunile vestice. Către seară, în zona deluroasă din vest şi nord-vest, acestea se vor transforma, treptat, în lapoviţă şi ninsoare. La munte vor fi, în prima parte a zilei, ploi, lapoviţe şi ninsori iar din a doua parte a intervalului, exclusiv ninsori.
Maximele, în continuare mai ridicate pentru ultima decadă de noiembrie, vor fi cuprinse între 5…7˚C în zona deluroasă din nord-vest şi 13…15˚C în sud-est. Minimele, vor porni de la 2…3˚C în depresiunile din nord-vest şi se vor opri la 10…11˚C în sud-est.
Vântul va sufla moderat în majoritatea regiunilor din sector predominant sud-estic, cu unele intensificări prin estul, sudul, sud-estul şi centrul Moldovei. În zona montană înaltă, acesta va sufla tare. Presiunea atmosferică va fi în scădere în toată Moldova.
Se pare că vom începe acest week-end cu o vreme caldă pentru noiembrie şi, în ultimele ore ale acestuia se va arăta, uşor-uşor, iarna, îndeosebi în zonele deluroase din nord-vest cât şi în toată zona de munte.Până atunci, profitaţi de ultimul week-end din acest şir lung de zile calde şi, predominant, frumoase.