Vineri 1 noiembrie 2013
Cerul va fi variabil în majoritatea zonelor, cu menţiunea că în zonele joase va fi ceaţă şi/sau nori stratiformi, acestea pot genera burniţă. De menţionat că în zonele cu ceaţă sau nori stratiformi temperaturile maxime pot fi ceva mai scăzute comparativ cu cele estimate.
Aşadar, maximele vor porni de la 14…15˚C în regiunile nord-estice şi se vor opri la 17…18˚C în zona deluroasă din vest. Minimele vor fi cuprinse între 3…5˚C în depresiuni şi 9…10˚C în sudul Moldovei.
Vântul va sufla slab în majoritatea regiunilor din sector predominant sud-estic, cu ceva intensificări în centrul provinciei. Presiunea atmosferică, deşi ridicată, nu va fluctua semnificativ.
Sâmbătă 2 noiembrie 2013
Vremea va fi frumoasă în majoritatea zonelor, cu menţiunea că în zonele joase, văi şi depresiuni, noaptea şi dimineaţa se va produce ceaţă care poate persista până spre orele amiezii, aceasta va genera şi burniţă.
Maximele vor porni de la 14…15˚C în zonele nord-estice şi se vor opri la 18…20˚C în zona deluroasă din vestul Moldovei. Minimele se vor încadra între 4…5˚C în depresiunile din nord-vest şi vestul extrem şi 10…11˚C în sud şi sud-est.
Vântul va sufla slab până la cel mult moderat în majoritatea zonelor din sector predominant sud-sud-estic. Presiunea atmosferică va fi în scădere, mai evidentă în nordul şi nord-vestul Moldovei.
Duminică 3 noiembrie 2013
În primele ore ale zilei cerul va fi mai mult noros, iar în nord-vestul Moldovei sunt posibile şi ploi slabe. După aceea, cerul va deveni variabil în majoritatea zonelor cu menţiunea că în ariile joase e posibil ca ceaţa şi norii stratiformi să persiste până spre orele amiezii.
Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 15˚C în zona deluroasă din nord-vestul Sucevei cât şi în nord-estul provinciei şi 19…20˚C în cea mai mare parte din Moldova Apuseană (la vest de Prut). Minimele pornesc de la 5…7˚C în depresiunile din vestul provinciei şi 10…11˚C în centrul, sudul şi sud-estul acesteia.
Vântul va sufla slab până la moderat în majoritatea zonelor din sector sud-sud-vestic. Presiunea atmosferică va continua să scadă uşor, îndeosebi în jumătatea de nord a Moldovei.
Aşadar, urmează un week-end de început de brumar mai cald decât ar fi obişnuit, îndeosebi în zonele de deal şi de munte. În zonele joase va fi ceaţă şi/sau nori stratiformi, aceştia generând burniţe sau chiar ploi slabe. De altfel, acesta va fi singurul incovenient în tabloul meteo din acest week-end la nivelul Moldovei.