Breviar meteo 25 noiembrie-1 decembrie 2013

După multe săptămâni în care s-a tot vorbit de o vreme mai caldă comparativ cu mediile perioadei  prin partea central-estică, estică şi de sud a Europei, intervalul de faţă s-a caracterizat printr-o răcire accentuată, răcirea în cauză a fost asociată şi cu precipitaţii.

Responsabil pentru acest proces de răcire din aceste părţi ale continetului a fost un areal depresionar mediteraneean ce s-a deplasat către nord-est, pe partea posterioară a acestuia a fost transportat aerul rece, dinspre regiunile nordice ale continetului. Această răcire a adus şi primele precipitaţii importante cantitativ sub formă de zăpadă în zona Balcanilor şi nu numai.

Astfel, chiar în noaptea de 24 spre 25 noiembrie 2013, în Austria, precipitaţiile s-au transformat în ninsoare, condiţii în care vestul, cât şi toate regiunile montane, au fost acoperite de un strat gros de zăpadă. În aceste condiţii, în zonele deluroase şi montane, grosimea stratului de zăpadă a atins şi depăşit 30-50 cm. Strat subţire de zăpadă s-a aşternut chiar şi la Viena, acesta a măsurat aproximativ 5 cm.

Aşa cum spuneam ceva mai sus, iarna s-a dezlănţuit şi în centrul şi vestul Balcanilor. Cele mai afectate de sosirea iernii au fost Bosnia-Heţegovia, aici s-a putut vorbi de o grosime a stratului de zăpadă de 30-35 cm la Sarajevo, această grosime fiind înregistrată în cursul zilei de 27 noiembrie 2013. De asemenea, ninsorile au cuprins şi Serbia, şi aici stratul de zăpadă avea grosimi cuprinse între 33 cm la Zlatibor, 20 cm la Loznica, 18 cm la Belgrad.

2dec_2013_01

Începutul săptămânii a fost caracterizat de vreme rea şi în România. Manifestări caracteristice iernii au fost chiar din prima zi a săptămânii, când mai multe judeţe din nordul, centrul şi vestul ţării au fost sub avertizare cod galben de ninsori, frig şi intensificări ale vântului. În urma acestor ninsori viscolite, cele mai afectate au fost judeţele Hargita, Bistriţa Năsăud, Suceava, Maramureş, mai exact zonele montane aferente acestor judeţe. Aceste ninsori i-au afectat, în mod special, pe şoferii care tranzitau pasurile Mestecăniş,Tihuţa,  Prâslop.

De marţi, 26 noiembrie 2013, ninsorile şi vântul s-au mutat pe jumătatea de sud a ţării, aici s-a depus şi un strat mai consistent de zăpadă. Grosimi de 10-15 cm s-au înregistrat pe arii extinse din Oltenia şi chiar vestul Munteniei.

Vreme rece a fost şi în Peninsula Iberică, cea mai afectată fiind Spania, şi anume zona Madridului. Aici, în cursul dimineaţii de 28 noiembrie 2013 s-a depus un strat de zăpadă gros de aproximativ 2-3 cm iar temperatura la ora locală 8 era de aproximativ 1°C.

Dacă mare parte a Europei a fost învăluită de primele manifestări ale iernii, nu se putea ca partea europeană a Rusiei să facă excepţie. Astfel, după o perioadă îndelungată caracterizată de o vreme mai caldă, a venit rândul ca aerul rece, polar să-şi facă simţită prezenţa şi aici. În aceste condiţii, minimele zilei de 29 noiembrie erau de -10.5°C la Murmansk, -9.8°C în Arhangelsk, -10.8°C la Amderma, -17.1°C în Vorkuta, -15.4°C la Peciora, -11.6°C în Syktyvkar, -5.9°C la Sankt Petersburg. Iarna şi-a făcut simţită prezenţa şi la Moscova, aici temperatura a fost de -5°C şi ninsoare.

Vremea caldă ce a caracterizat bună parte a Europei s-a retras către sud-estul extrem, mai exact către Cipru şi Turcia. Aici se înregistrau, în continuare, temperaturi de peste 23…25 °C, cum ar fi în Gecitkale, cu cele  27.6°C, Lefkoniko şi Nicosia 26.9°C, Iskele 26.3°C, Larnaca 25.4°C, Famagusta 24.8°C, Paphos 24.2°C, Akrotiri şi Akdeniz 23.5°. Şi în Turcia s-a putut vorbi de o vreme ce amintea de final vară în oraşe precum:  Silifke, cu cele  24.7°C, Mersin 23.1°C, Adana 22.2°C, Giresun şi Alanya 21.9°C, Trabzon 21.7°C.

Această vreme caldă din Turcia şi Cipru e doar o mică parte din ceea ce a fost în Orientul Mijlociu şi nord-estul Africii. Astfel, în Israel, pe parcursul zilei de 27 noiembrie 2013 s-a putut vorbi de maxime de peste 30°C, cum ar fi cele 34.8°C din Tel Aviv, 34.7°C de la Bat Dagan, 33.5°C la Beer Sheva, 29.0°C la Ierusalim. Cald şi în Iordania, şi anume în Amman, cu cele  29.5°C, Irbid 29.2°C.

Vreme călduroasă şi în Egipt încursul zilei de 26 şi 27 noiembrie 2013, cu maxime, ce au atins şi valori de peste 35°C, cum ar fi cele 36,0°C la Asyut, 35.2°C în El Arish, 33.8°C la Minya, 33.6°C ad Alexandria, 33.0°C în Cairo, 31.3°C la Port Said.

Nici Statele Unite nu au scăpat de vremea rea. Ninsorile şi ploile suprarăcite au cuprins nordul şi nord-estul ţării, toate acestea au condus la polei pe şosele. Acestea s-au semnalat în cursul zilelor de 27 şi 28 noiembrie 2013. Toate acestea au avut un impact cu atât mai nefavorabil americanilor aflaţi în trafic, deoarece mulţi se deplasau către cei dragi cu prilejul Zilei Recunoştinţei, celebrată de americani în ultima zi de joi din  noiembrie.