Vreme interesantă în aceste zile. În condiţii anticiclonale – ce se perpetuează de câteva săptămâni – tiparele meteorologice ale semestrului rece şi-au pus amprenta vizibil asupra aspectului vremii. Astfel, norii stratiformi au acoperit în ultimele două zile regiunea extracarpatică, determinând aici o vreme închisă, cu cer complet acoperit şi temperaturi maxime sub 10ºC. În acelaşi timp, temperaturile în regiunile neacoperite de nori au trecut de 10ºC (10,7ºC la Ceahlău-Toaca; 15,2 ºC la Cluj-Napoca).
Mecanismul de formare a acestor nori stratiformi este unul destul de interesant. Primul factor favorabil apariţiei lor este durata din ce în ce mai mare a nopţilor pe parcursul cărora se produce o pierdere radiativă accentuată la nivelul suprafeţei terestre. Această pierdere radiativă conduce la scăderea temperaturii în troposfera inferioară şi, astfel, la apariţia inversiunilor de temperatură. Stabilitatea atmosferică – manifestată în condiţiile anticiclonale – împiedică disiparea în atmosferă a umezelii din troposfera inferioară, ceea ce conduce la creşterea umezelii aerului şi la saturarea acestei pături până la momentul apariţiei norilor stratiformi la contactul dintre aerul rece şi cel cald. Trebuie să menţionăm că luna noiembrie deţine cea mai mare frecvenţă a acestui tip de nebulozitate, una din trei zile de noiembrie fiind dominată de condiţii similare celor prezentate în acest articol.
Formarea norilor stratiformi doar la exteriorul Carpaţilor este explicată de condiţiile anticiclonale mai accentuate din această regiune, dar şi de o alimentare cu aer rece de origine continentală ce nu a pătruns în Transilvania fiind blocat de lanţul carpatic. În concluzie, aspect tipic de toamnă târzie în regiunile joase şi o căldură suspectă în regiunile montane. Aerul rece îşi mobilizează trupele în estul continentului din ce în ce mai vizibil şi va declanşa prima ofensivă hivernală începând de joi. Moldova va fi prima victimă a acestei ofensive. Revenim cu detalii pe acest subiect la momentul potrivit.