Perioada pe care o traversăm stârneşte dispute aprige în mai toate mediile, mai ales din perspectiva contrastului dintre aşteptările călduroase din ultimi ani, justificate de începutul iernii, şi amploarea extraordinară, prin durată şi extindere, a valului de frig ce afectează Europa. Pe de o parte, gerul ce a pus stăpânire pe continent le încălzeşte sufletele adversarilor teoriei încălzirii globale pentru că nici măcar ei nu se mai aşteptau la aşa ceva. Pentru a le tempera bucuria ar fi interesant să menţionăm că dincolo de Europa, fluxurile de ştiri aduc noutăţi în perfectă concordanţă cu încălzirea globală (lacul Erie nu a îngheţat deloc anul acesta, ianuarie 2012 a fost a patra cea mai caldă lună din isoria observaţiilor în SUA, banchiza polară a ajuns la o extinderea minimă din ultimele decenii etc.). Nici cealaltă tabără, a susţinătorilor, nu ezită să…minimizeze amploarea valului de frig, menţionând prin intermediul OMM, nici mai mult nici mai puţin, că ce se întâmplă în aceste zile ,,nu este ceva excepţional”. Însă….ninsori repetate în nordul Africii, 1 m de zăpada la Sarajevo, minime de -20°C în Franţa, ninsori cum Italia centrală nu a mai văzut din 1956, sute de sate izolate în România şi lista ar putea continua, nu reprezintă evenimente tocmai obişnuite, având un cert caracter excepţional pentru respectivele regiuni.
Şi totuşi, cum am putea interpreta această perioadă din punct de vedere meteo-climatic? E normal ce se întâmplă? Răspunsul ar fi simplu: Da! Însă simplitatea în ziua de azi se cere explicată. Aşadar, da, ce se întâmplă poate fi considerat normal pentru că regiunea afectată, respectiv Europa, nu se confruntă cu fenomene nemaiîntâlnite în ultimul secol, caracterul excepţional fiind dat de faptul că acestea nu s-au mai produs la această intensitate de mult timp. Este în specificul acestei zone climatice să se producă o dată la câţiva ani, poate o dată la câteva decenii, invazii teribile de aer rece, căderi abundente de zăpadă, etc. Dacă aşa ceva s-ar întâmpla în fiecare an, abia atunci am ieşi din sfera normalităţii. Dacă nu s-ar mai produce deloc, iarăşi ar fi anormal.
Din perspectiva încălzirii globale ar trebui să reţinem că această teorie nu presupune imposibilitatea apariţiei unor astfel de perioade. Putem spune chiar că, atâta timp cât încălzirea globală nu schimbă înclinarea axei de rotaţie a planetei faţă de planul orbitei, adică atâta timp cât jumătate de an regiunile polare vor fi scufundate în întuneric, mecanismele radiative de producere a aerului rece vor funţiona şi, inevitabil, acest aer îşi va face drum către latitudini mai mici provocând valuri de frig până în regiunile subtropicale. Şi chiar dacă vor avea o apmloare şi o frecvenţă mai reduse, ele vor putea afecta mult mai mult societatea umană, mai puţin pregătită să facă faţă unor asemenea perioade.