Chiar dacă sezonul uraganelor 2011 nu s-a încheiat, remarcăm o dinamică atmosferică ridicată în zona tropicală, acolo unde numărul depresiunilor barice devenite cicloni tropicali s-a înscris în seria celor ridicate din ultimii ani.
În decursul lunii iunie s-au format şi au evoluat deasupra oceanelor nordice 6 cicloni tropicali, care pot fi încadraţi conform scării Saffir-Simpson la categoriile I şi IV. În Pacific, Adrian a reuşit să se dezvolte până la nivelul de ciclon tropical de categoria a IV-a. În ce priveşte activitatea ciclonală din Oceanul Atlantic, deşi clasificată drept furtună tropicală, Arlene, formată în Golful Campeche şi stinsă două zile mai târziu în munţii Americii Centrale, a provocat inundaţii severe ce s-au soldat cu 11 morţi şi 300000 de sinistraţi în Mexic.
Luna iulie a adus odată cu creşterea temperaturii aerului şi a apelor oceanice superficiale un număr mai mare de cicloni tropicali, favorizaţi de energia disponibilă prin căldura latentă de evaporare în continuă creştere. Pacificul de Est a fost regiunea de origine a trei depresiuni majore, dintre care două au evoluat până la stadiul de cicloni tropicali de categoria IV. Atât Calvin, cât şi Dora şi Eugene s-au format în apele calde de la latitudini de 10-15°N şi s-au deplasat spre NV, stingându-se deasupra apelor tropicale mai reci. În mod similar şi în NV Pacificului s-au format taifunuri de intensitate superioară celei din iunie, acum viteza vântului pe o medie de 6h ajungând şi la 259 km/h (aprox. 72 m/s). Deşi cel mai slab dintre cele trei, ciclonul Nock-ten a provocat 100 de victime, întrucât s-a deplasat peste regiuni intens populate, precum Insula Luzon, sudul Chinei şi coasta nordică a Vietnamului. Spre deosebire de cele două bazine anterioare, în Atlanticul de Nord nu s-au format decât furtuni tropicale, a căror traiectorie a urmat fie ţărmul estic al Americii de Nord (uraganele Bret şi Cindy), fie a traversat Golfului Mexic pe direcţie SE-NV, urmată de dispariţie în dreptul Golfului Corpus Christi (uraganul Don).
Luna august, aşa cum este şi normal, a fost cea mai bogată în minime barice ce s-au dezvoltat şi au devenit furtuni tropicale, respectiv cicloni tropicali. Alte două condiţii necesare ciclogenezei, şi anume umiditatea ridicată a troposferei şi instabilitate sunt de asemenea îndeplinite cu precădere în acest interval. La sfârşitul verii boreale s-au format nu mai puţin de 12 cicloni tropicali. Emily, Franklin, Gert, Harvey, Irene, Jose şi Katia s–au succedat unul după altul, lăsând în urmă 55 de victime, urmare a pătrunderii pe uscatul intens locuit şi a inundaţiilor şi vânturilor puternice provocate. În acelaşi interval, în vestul Americii Centrale şi de Nord au acţionat doi cicloni tropicali, Fernanda şi Greg, ce urmează traiectorii exclusiv oceanice. Pacificul de Vest a fost arealul de formare a trei taifunuri ce au evoluat fie deasupra apelor oceanice (Merbok), fie au traversat Insulele Luzon şi Taiwan (Nanmadol, al unsprezecelea ciclon tropical ce a afecta China în acest an), fie s-au îndreptat spre nord, pătrunzând în Arhipelagul Japonez (Talas).
Ce este de remarcat sunt traiectoriile mereu distincte ale uraganelor, dar cu aceeaşi direcţie iniţială vestică, devenită apoi nord-vestică, pentru a se curba ulterior către nord. Dacă ciclonul are suficientă energie pentru a-i susţine deplasarea, intrat în zonele subtropicale şi mai apoi temperate, sub influenţa forţei de abatere Coriolis toţi ciclonii se abat spre NE (Surse: NOAA, Mediafax).
