În mod normal, toţi absolvenţii de liceu cu balaureatul promovat au auzit la lecţiile de geografie vorbindu-se de o sumedenie de influenţe climatice pe teritoriul României – continentale, oceanice, baltice, submediteraneene, etc. – pentru că dacă tot ne-am aflat din punct de vedere istoric la răscrucea civilizaţiilor şi la graniţa marilor imperii, ne şade bine să fim şi la intersecţia tuturor infleunţelor climatice. Practic, ne mai lipsesc ceva infleunţe ecuatoriale şi arctice pentru ca România să fie un creuzet climatic planetar. După anii ’60-’70 când a fost acceptată această regionare climatică, nimeni nu a mai pus-o la îndoială, astfel încât toţi elevii şi studenţii într-ale geografiei sunt obligaţi să o reţină mai ceva ca pe poruncile lui Moise. Profitând de condiţiile sinoptice din aceste zile luăm în discuţie aici existenţa aşa numitei influenţe climatice scandinavo-baltice.
Dacă privim distribuţia temperaturii aerului la nivelul României azi, 20.VIII.2011, la ora 14, constatăm un contrast puternic între nordul şi nord-estul ţării, unde temperaturile se menţin la sub 25ºC şi Câmpia Română, acolo unde maximele se apropie de 35ºC. În mod logic, acest contrast termic nu poate fi explicat decât prin plasarea celor două regiuni în mase de aer diferite.
Analiza condiţiilor sinoptice la nivel continental indică faptul că România se află într-adevăr la contactul dintre două mase de aer sensibil diferite: o masă de aer polar maritimă ce se extinde peste partea central-nordică a Europei şi o masă de aer tropical ce ocupă jumătatea sudică a continentului. În timp ce aerul tropical se găseşte în condiţii staţionare, pe fondul gradientului baric redus din spaţiul mediteranean, aerul polar maritim este transportat către estul continentului, pe circulaţie vestică, în sectorul posterior al unui ciclon format cu cca.48 de ore în Marea Mânecii şi plasat astăzi cu centrul în regiunea Ţărilor Baltice. La contactul acestor mase de aer se dezvoltă un front atmosferic rece, vizibil pe imaginile satelitare, al cărui capăt traversează nord-estul României, în deplasarea sa spre est.
În aceste condiţii, în spatele frontului rece, masa de aer maritim-polar pătrunde în ţara noastră mai puternic doar înMoldova, prin efectul de ,,alipire” care este impus de efectul Coandă la nivelul Carpaţilor Păduroşi. Ce trebuie reţinut este că această masă de aer rece nu are nici o legătură cu Marea Baltică şi cu atât mai puţin cu Scandinavia, ea fiind de origine atlantică, adică oceanică. Aşadar, ori de câte ori circulaţia vestică este deviată pe continent la nord de Carpaţi, prin efectul de alipire la lanţul montan(vezi imaginea mai jos), apar advecţii sensibile de aer atlantic în nordul Moldovei, fără ca acesta să se instaleze în toată România. Apar pe aceasă cale zile ceva mai reci în anotimpul cald în această regiune, zile ce coboară media termică a verilor cu 2-3ºC faţă de celelalte regiuni ale ţării.
Verile mai răcoroase din regiunea cu aşa-numite ,,influenţe baltice” (în principal Podişul Sucevei) nu reprezintă aşadar decât cea mai puternică amprentă climatică atlantică/oceanică de pe teritoriul României. Mai puternică poate chiar decât nuanţa oceanică din Transilvania, regiune mult prea marcată de orografie pentru a putea primi etichete climatice clare. Acestea sunt particularităţile estivale ale presupuselor infleunţe climatice baltice. Să aşteptăm şi iarna pentru a înţelege şi celelalte particularităţi climatice ale lor, la fel de puţin legate de Baltica precum cele comentate în articolul de faţă.