Atenţie la Soare

A mai rămas o lună până la solstiţiul de vară. Soarele e din ce în ce mai sus pe cer iar aportul său radiativ este din ce în ce mai mare. Pe lângă aspectele plăcute, radiaţia solară bogată cantitativ ne pune în faţa unui inamic latent: radiaţia ultravioletă.

Cel mai important lucru pe care trebuie să îl ştim pe acest subiect este că intervalul cel mai periculos pentru expunerea la soare este cel din momentul în care se produce maximul radiativ, adică amiaza (ora 13 după ora noastră de vară). De exemplu, este la fel de periculoasă expunerea la soare la ora 10 sau la ora 16, adică la distanţă de 3 ore de maximul radiativ. Acesta este un aspect destul de important, în condiţiile în care cei mai mulţi se feresc de momentul în care este cel mai cald (maximul diurn de temperatură se produce vara în jurul orei 16), iar plajele sunt pline în orele de dimineaţă. Altfel spus, la o temperatură de 25°C cu indice UV de 7,0 (ora 11) este mult mai periculos decât la 29°C cu indice UV 6,0 (ora 17,30).

Internetul abundă în informaţii pe acest subiect. Redăm aici un site extrem de simplu în care puteţi afla valorile indicelui UV la care sunteţi expuşi prin simpla introducere a numelui localităţii care vă interesează la ,,Check your UV Index”(http://www.uvawareness.com/). Pe lângă prognoza pe 4 zile a indicelui UV aveţi şi explicaţii referitoare la Nivelurile de alertă UV există şi informaţii asupra măsurilor de protecţie ce se impun la fiecare nivel de avertizare. Pentru a sintetiza, nivelurile periculoase ale indicelui UV sunt cele care depăşesc valoarea 7 pe scara de alertă de la 1 la 11+. Acest nivel este deja depăşit în aceste zile în mai toată ţara. Fiţi cumpătaţi!