Frumoasă vremea de astăzi în Moldova, dar rece. De fapt, s-a revenit la o situaţie oarecum normală faţă de săptămânile trecute, Moldova fiind de câteva zile cea mai rece regiune a ţării. Acest fapt este determinat de poziţionarea României la contactul dintre două importante mase de aer ce domină porţiuni foarte extinse din continent. Pe de o parte, o masă de aer foarte rece extinsă peste nordul şi estul Europei, iar pe de altă parte o masă de aer ceva mai cald extinsă peste centrul şi sudul continentului. Masa de aer rece – în regim anticiclonal, de unde aspectul plăcut al vremii de azi – domină centrul şi estul ţării noastre (temperaturi maxime de până la -4°C în Moldova), în timp ce masa de aer cald acoperă porţiuni mai restrânse din vest (maxime pozitive în Câmpia de Vest). Care dintre cele două mase de aer se va impune peste România? Vom vedea mâine. Deocamdată ne aşteaptă o noapte geroasă.