Vremea uscată și caldă, caracteristică valabilă pentru ultimele două luni ale primăverii 2018

Am încheiat o primăvară secetoasă, asta deoarece lunile aprilie și mai s-au caracterizat prin cantități modeste de precipitații în cea mai mare parte a Moldovei. Dacă urmărim materialul atașat, cu distribuția cantităților de precipitații pe ansamblul Moldovei, se pot distinge arii vaste din centrul acesteia unde în două luni nu s-au cumulat mai mult de 20…25 mm. Pe acest fond, seceta este instalată sub toate formele sale, resimțindu-se, deja, în culturile de grâu, floarea soarelui, orz etc. Pe lângă datele oficiale, în completarea acestui episod de secetă vin și mărturiile localnicilor, aceștia afirmă că în respectivele zone nu a mai căzut strop de apă de pe la finalul lui martie 2018.

Din punct de vedere sinoptic, tot acest interval a fost caracterizat de o predominare a circulațiilor din sector predominant nord-estic pe fond anticiclonic. Aceasta a deținut o pondere de 13,1%, fiind urmată de cea dinspre sud, în regim anticiclonic, cu 11,5%. Astfel de circulații atmosferice, în semestrul cald al anului sunt ideale pentru transportul unui aer cald și uscat. Cel dinspre nord-est, pe fond anticiclonic, advectează mase de aer cald și arid în această perioadă din an, dinspre regiunile estice ale Europei, imprimând climatului local o nuanță de continentalism accentuat.

Mai mult, pe lângă cele două tipuri de circulații atmosferice ce au deținut ponderi importante la nivelul regiunii, se mai pot observa și cele pe componentă nord-estică ciclonică, estică și sud-estică în regim anticiclonic, fiecare cu o pondere de 9,8%. De menționat că circulațiile nord-estice pe fond ciclonic au fost responsabile de înregistrarea celor mai importante cantități de apă cumulate în acest interval (1.04-31.05.2018).

Acest tip de circulație predominant în ultimele două luni la nivelul Moldovei a fost rezultatul persistenței unui areal anticiclonic peste Europa de Nord, în timp ce, peste sudul acesteia, în bazinul Mării Mediterane, au activat arii de joasă presiune. Contextul meteo-sinoptic în cauză a favorizat această circulație a maselor de aer din sector predominant estic-nord-estic peste arealul analizat. Mai mult, se observă ponderi foarte reduse, de 3,3%, ale circulațiilor zonale (vestice ciclonice și anticiclonice). În cursul lunii mai, astfel de circulații, efectiv, au lipsit, cele observate pe materialul de față (stânga-sus), fiind caracteristice începutului de aprilie.

Referitor la cantitățile de precipitații, climatologic, vorbim despre o creștere a cantităților de precipitații din aprilie către mai, lucru ce s-a verificat și în cursul celor două luni din 2018. Cu toate acestea, diferența dintre cele două luni este destul de pronunțată, cu o medie la nivelul regiunii de numai 20,9% pentru aprilie și 79,1% pentru mai, din totalul de precipitații cumulat în acest interval (1.04-31.05.2018). Se poate remarca foarte ușor că jumătatea de sud și chiar cea central-sudică a Moldovei a fost, efectiv, lipsită de precipitații în cursul lunii aprilie 2018. Este cazul punctului de observații meteorologice Galați, unde în cursul lunii aprilie s-au cumulat numai 1,9% din totalul de 32,2 mm în intervalul dat. Asemenea, o pondere de numai 1,5% din totalul cantității de precipitații pe intervalul dat (52,5 mm) a fost valabil pentru punctul de observații meteorologice de la Ștefan Vodă.

În schimb, ponderi mai importante ale cantităților de precipitații în cursul lunii aprilie se observă la Bârnova, unde 70,1% din totalul de precipitații a fost consemnat în această lună. O explicație ar fi aceea că în cursul după-amiezii și al serii de 24.04.2018, pe fondul unei circulații de tip nord-vestic, ciclonic (NVC), au fost agrenate sisteme noroase ce, în combinare și cu factorii geomorfologici locali, au favorizat înregistrarea acestor cantități de apă.

Ponderea tipurilor de circulații (stânga-sus; cu roșu – ponderea circulației, cu negru – cantitatea de precipitații pe tip de circulație), a cantităților de precipitații pe aprilie și mai (stânga-jos) și distribuția cantităților de precipitații la nivelul Moldovei pentru intervalul 1.04-31.05.2018
(Click pe imagine pentru detalii)

Toruși, regiunile nord-vestice ale Moldovei par să aibă o rezervă mai satisfăcătoare de apă. Toate acestea, pe fondul poziționării respectivelor arii la periferia sudică a unor sisteme depresionare atlantice ce au afectat Europa Centrală în a două parte a lunii aprilie. De asemenea, chiar și sistemele noroase asociate circulațiilor nord-estice din cursul lunii mai au fost predominante pe nordul regiunii. Evident, din acestea din urmă, ce au adus precipitații ce au avut caracter de aversă, distribuția cantităților de apă a fost una neuniformă și cumulată într-un interval de timp scurt. Precipitațiile de acest tip favorizează scurgerea, aceasta fiind asociată cu riscurile sale (eroziune, formarea viiturilor) și nicidecum cu infiltrarea, vitală în această perioadă din an pentru sectorul agricol, și nu numai.

Pe ansamblu, după o lună martie rece și cu excedent pluvial, au urmat două luni calde și deficitare pluviometric. Au predominant circulațiile dinspre nord-est și est, urmate de cele dinspre sud, toate pe fond anticiclonic la nivelul Moldovei. Deoarece în bazinul Mării Mediterane activitatea depresionară a fost foarte intensă, cu precădere în mai, am avut parte și de circulații nord-estice ciclonice (NEC), cu o pondere de 9,8%. Asociat acestui tip de circulație s-au înregistrat precipitații ce au avut caracter de aversă, fiind însoțite de descărcări electrice, vânt ce a luat și aspect de vijelie, căderi de grindină. Pe lângă acest tipar, cantități reduse de apă s-au cumulat și în cazul circulațiilor sud-estice și nord-estice anticiclonice (SEA, NEA), fapt atribuit acelor nuclee de aer rece, de altitudine, ce au înlesnit formarea de nori convectivi chiar și în regim anticiclonic în partea inferioară a troposferei.

Așadar, încheiem o primăvară mai caldă și cu valori reduse de precipitații comparativ cu media multianuală (1981-2010), fapt ce se va resimți și în sectorul agricol. Vom vedea ce ne va aduce vara ce tocmai a debutat, cu toate că semnalele pe termen mediu nu sunt unele întocmai îmbucurătoare. Se pare că vom avea parte de o vreme caldă și cu foarte multe episoade de manifestare severă ale vremii. (©Dr. Ilie Nicolae)

Notă: Această analiză nu reprezintă o prognoză (nu poate fi considerată ca atare) ci un simplu exercițiu de interpretare a modelelor de prognoză în cheie geografică regională. În luarea deciziilor consultați doar prognozele oficiale ale Administrației Naționale de Meteorologie – România, Serviciului Hidrometeorologic de Stat – Republica Moldova, Centrul Hidrometeorologic – Ucraina.

Author
By
@

Readers Comments

comments powered by Disqus
Mergi către siteul stației

videoclipuri educative

Estimări

Până la pseudo-vara din weekend, zile de toamnă târzie

23rd octombrie, 2018

După șirul de zile frumoase și calde, cu mici excepții, ce au caracterizat luna octombrie 2018 de până acum, este cazul ca vremea să schimbe foaia ...

Condiții Meteo

Un iulie cu un mic muson

9th august, 2018

Fără doar și poate, primele două luni ale sezonului estival 2018 s-au caracterizat printr-un regim pluvial excedentar la nivelul întregii Moldove. Pe materialul atașat sunt reprezentate ...

Într-un an al extremelor, după seceta din primăvară era de așteptat și acest episod ploios

2nd iulie, 2018

Climatologic, luna iunie este perioada cea mai reprezentativă pentru excesele pluviale la nivelul Moldovei și împrejurimi. Și în acest an, această caracteristică pentru luna iunie a ...

Condiții sinoptice

Debutul oficial al toamnei peste Moldova

24th septembrie, 2018

În ultimii ani vara lasă loc cu adevărat toamnei în preajma echinocțiului de toamnă, regulă ce s-a verificat și în acest an. Răcirea a fost una ...

Vă era dor de puțină instabilitate atmosferică?

11th august, 2018

După o primă decadă de august în care precipitațiile au apărut ocazional, îndeosebi la deal și munte, în peisaj se întrevăd unele schimbări pe termen scurt ...

4th iunie, 2018

backtotop