Toamnă ca la carte

Săptămâna ce tocmai se încheie a debutat cu vreme schimbătoare la nivelul întregii țări, dovada fiind lupta dintre vara prelungită și toamnă. Ca urmare, în prima jumătate a acesteia am avut parte de furtuni violente, cu descărcări electrice, ploi torențiale, căderi de grindină și vijelii. A doua parte a intervalului a fost rezervată toamnei adevărate, cu recuperare în forță, după vara din prima parte a lunii septembrie.

Săptămâna ce urmează nu va aduce excese ale vremii, fiind una autentică de toamnă. Vom avea parte de o vreme stabilă, doar regimul termic va prezenta unele fluctuații.

În primele două zile ale săptămânii vremea se va încălzi ușor în toată țara, cu valori maxime de temperatură cuprinse între 14°C în zonele deluroase din nord și 23…25°C în sudul și sud-estul teritoriului. Minimele se vor încadra între 2°C în depresiunile din estul Transilvaniei și 14°C la țărm de mare. Marți, tiparul vremii va păstra, în linii mari, aceleași caracteristici cu cele din ziua anterioară. Ca aspect, vreme frumoasă, cu înnorări și șanse mai ridicate de ploi în cursul zilei de marți, prin sudul și centrul țării.

Procesul de încălzire ce îl vom resimți în primele două zile ale intervalului va fi rezultatul activității depresionare din bazinul central-estic al Mării Mediterane, activ încă din cursul zilei de azi, 24.09.2017. Situarea arealului geografic al României la est-nord-est de acesta, va duce la un transport de aer ceva mai cald, dinspre sud-est. Același sistem depresionar va atinge jumătatea sudică a țării în cursul zilei de marți, de aceea și șansele mai ridicate pentru ploi, aminitite ceva mai devreme.

Imagine satelitară Europa 24.09.2017, 13 UTC – spectrul RGB
(Sursa: http://www.meteoam.it/)

De miercuri, odată cu extinderea către sud-vest a unui maxim baric (anticiclonul Scandinav), vremea va intra într-un proces de răcire, ce se va resimți din plin în zonele estice ale țării, pentru început. Pe acest tipar sinoptic, ziua de miercuri va aduce maxime cuprinse între 12…14°C în nordul Moldovei și 22°C prin Lunca Dunării și Banat. Ziua de joi va mai pierde 1…2°C, condiții în care valorile maxime se vor încadra între 12°C prin nordul Moldovei și 20…21°C prin sud-vest.

Valorile minime, în cele două zile, se vor încadra între 1…2°C prin estul Transilvaniei și 12°C prin sudul litoralului. În depresiunile din estul Transilvaniei nu este exclus ca aceste minime să fie ușor negative, condiții în care poate să apară și bruma.

Către finalul săptămânii, conform actualelor modelări atmosferice, regimul termic va fi cuprins, în general între 10…11°C prin nordul Moldovei și estul Transilvaniei și cel mult 16…18°C prin vesul și sud-vestul țării. Minimele vor porni de la limita înghețului în depresiunile din estul Transilvaniei și se vor opri la 11…12°C în partea sudică a litoralului. Mai mult, a doua parte a săptămânii se va caracteriza și prin intensificări ale vântului, contribuind la accentuarea senzației de rece.

Concret, vremea din a doua parte a săptămânii va fi dictată de activitatea maximului Scandinav, în extindere către regiunile sudice și de sud-vest ale Europei. Pe acest fond, direcția de deplasare a maselor de aer la nivelul României și al vecinităților va fi din sector predominant nord-estic. Ca urmare, va fi transportat un aer rece, dinspre Câmpia Rusă.

Deoarece aerul va fi unul rece, în cursul nopților și al dimineților, pe văi și depresiuni își vor face apariția norii stratiformi și rezultatul acestora – burnița sau ploaia slabă. La munte, la peste 1800 m, vor fi șanse și de precipitații mixte și chiar materializarea unui strat efemer de zăpadă, condiții valabile în prima parte a intervalului.

Rezumat: Urmează o săptămână stabilă, dar cu fluctuații ale regimului termic. Astfel, primele două zile ale intervalului vor aduce o ușoară încălzire, urmând ca restul acestuia să fie caracterizat de o vreme în răcire. Bonus, de joi încolo, și vântul va prinde putere în cea mai mare parte a țării, accentuând senzația de rece.

Un schimb echitabil între Răpciune și Brumărel pe meleaguri miriotice.(©Dr.Ilie Nicolae).

Notă: Această analiză nu reprezintă o prognoză (nu poate fi considerată ca atare) ci un simplu exercițiu de interpretare a modelelor de prognoză în cheie geografică regională. În luarea deciziilor consultați doar prognozele oficiale ale Administrației Naționale de Meteorologie – România, Serviciului Hidrometeorologic de Stat – Republica Moldova, Centrul Hidrometeorologic – Ucraina.

Author
By
@

Readers Comments

comments powered by Disqus
Mergi către siteul stației

videoclipuri educative

Estimări

Vreme de sfârșit de vară

20th august, 2018

Am intrat în ultima decadă din august 2018, o perioadă din an caracterizată de o vreme în general stabilă și cu temperaturi ridicate. Pe ansamblu, caracteristica ...

Condiții Meteo

Un iulie cu un mic muson

9th august, 2018

Fără doar și poate, primele două luni ale sezonului estival 2018 s-au caracterizat printr-un regim pluvial excedentar la nivelul întregii Moldove. Pe materialul atașat sunt reprezentate ...

Într-un an al extremelor, după seceta din primăvară era de așteptat și acest episod ploios

2nd iulie, 2018

Climatologic, luna iunie este perioada cea mai reprezentativă pentru excesele pluviale la nivelul Moldovei și împrejurimi. Și în acest an, această caracteristică pentru luna iunie a ...

Condiții sinoptice

Vă era dor de puțină instabilitate atmosferică?

11th august, 2018

După o primă decadă de august în care precipitațiile au apărut ocazional, îndeosebi la deal și munte, în peisaj se întrevăd unele schimbări pe termen scurt ...

24th septembrie, 2017

backtotop