Zile de vară autentică la început de august

Ultima lună de vară, în statisticile climatologiei românești, este caracterizată printr-un regim pluviometric redus în cadrul lunilor de vară, cât și temperaturi încă ridicate, cel puțin, în primele două decade ale sale. De altfel, să nu excludem nici maxima absolută de pe teritoriul României (+44,5°C), înregistrată la data de 10.VIII.1951 în localitatea Râmnicelu (Ion Sion), județul Brăila. Peste această afirmație planează semne de întrebare, acestea referitoare la modul de înregistrare a respectivei valori, în conformitate cu standardele impuse de Organizația Mondială de Meteorologie.

Revenind la prezent, după o ultimă săptămână în care furtunile au ținut capul de afiș în toate regiunile țării, la orizont se întrevăd câteva zile în care căldura și cerul mai mult senin vor fi de actualitate. Mai mult, prin sud-vestul și vestul țării sunt de așteptat și maxime ce se vor apropia de 39…40°C, la care se va adăuga și disconfortul termic. Prea bine nu va fi nici în restul țării, unde maximele se vor încadra, în general, între 33…36°C.

Pentru Moldova, conform modelărilor recente, vremea va fi predominant frumoasă, cu șanse de apariție a norilor cumulus humilis doar prin zonele de deal și munte, din vestul acesteia. Ca valori termice, vorbim de maxime cuprinse între 28…30°C în zonele deluroase din nord-vest și 34…35°C în zonele joase, aferente Luncii Prutului și a Siretului. De altfel, astfel de valori sunt posibile și în cea mai mare parte a Câmpiei Colinare a Jijiei.

Situația termo-barică Europa 29.07.2017 (click pe imagine pentru detalii)

Vremea frumoasă din bună parte a Europei central-sud-estice și de sud-est va fi atribuită unui sistem anticiclonic ce va activa zile bune peste această parte a continentului, conform materialului atașat. Migrarea acestuia ușor către est, poziționându-se la nord de Marea Neagră, va facilita un transport de aer cald, tropical, pe componentă sud-sud-estică, în regim anticiclonic. Deoarece timpul va fi stabil, pe lângă advecția propriu-zisă de aer cald, nord-african, la înregistrarea maximelor amintite își va spune cuvântul și gradul ridicat al insolației.

Cum arii vaste din sudul și sud-estul Europei vor beneficia de o vreme mai mult decât plăcută la început de august, cele nordice, central-nord-vestice și vestice ale continentului vor fi sub influența unor arii de joasă presiune. Această situație termo-barică va aduce manifestări severe ale vremii, caracterizate prin frecvente descărcări electrice, căderi de grindină și vânt ce va avea și aspect de vijelie. Manifestările severe amintite vor fi bine alimentate de aerul cald, deoarece circulația sud-sud-vestică se va extinde mult, până în zonele central-sudice ale Peninsulei Scandinave. Advecția în cauză va fi pe componentă ciclonică, de unde și șansele ridicate pentru vreme severă în următoarele zile.

Pe lângă instabilitatea generalizată din jumătatea nordică a Europei, câteva fenomene asociate instabilității locale, cu inițiere orografică sunt de așteptat și în zonele montane și deluroase aferente Munților Pirinei și Alpi. De asemeni, și prin părțile centrale și nordice ale Rusiei europene.

Ca o privire de ansamblu, către mijlocul săptămânii sunt șanse la ceva semne de instabilitate și pentru jumătatea de nord a României, cu precădere, în zonele deluroase și montane. În schimb, vremea călduroasă, chiar caniculară în zonele joase, va fi de actualitate și pentru restul săptămânii ce urmează. Ca bonus, de miercuri-joi, disconfortul termic va cuprinde cea mai mare parte a țării. Până atunci, se va rezuma la vestul, sud-vestul și, izolat, prin Transilvania, sudul și centrul Moldovei cât și prin Muntenia.

Rezumat: Urmează o săptămână de vară autentică peste întreaga Românie, cât și toată partea centrală, sudică și de sud-est a Europei. Ceva șanse de furtuni sunt așteptate către mijlocul săptămânii, cu precădere, în zonele deluroase și montane, din nordul țării. Finalul de săptămână, conform actualelor modelări atmosferice, păstrează ceva șanse de instabilitate tot pentru aceleași zone de deal și de munte din nordul și chiar centrul țării.(©Dr. Ilie Nicolae)

Notă: Această analiză nu reprezintă o prognoză (nu poate fi considerată ca atare) ci un simplu exercițiu de interpretare a modelelor de prognoză în cheie geografică regională. În luarea deciziilor consultați doar prognozele oficiale ale Administrației Naționale de Meteorologie – România, Serviciului Hidrometeorologic de Stat – Republica Moldova, Centrul Hidrometeorologic – Ucraina.

Author
By
@

Readers Comments

comments powered by Disqus
Mergi către siteul stației

videoclipuri educative

Estimări

O nouă săptămână de toamnă

10th decembrie, 2017

Primele zece zile ale iernii calendaristice 2017-2018 s-au caracterizat printr-o dinamică atmosferică destul de pronunțată la scara întregii Europe. Pe acest fond, au alternat perioadele calde ...

Condiții Meteo

Rădăcinile debutului de iarnă cam firave spre inactive în acest an

18th noiembrie, 2017

În ultima perioadă, pe toate canalele media este hiperbolizată apropierea unui pasaj frontal, asociat acestuia, ceva precipitații, sub toate formele de agregare. Concret, la nivel continental, ...

O primă mostră de iarnă pe meleagurile noastre

27th octombrie, 2017

În ultimele zile, deși au fost unele potrivite pentru un sfârșit de octombrie, toate canalele media ne-au tot transmis informări referitoare la o schimbare notabilă a ...

Condiții sinoptice

Când se aud tunete în decembrie

3rd decembrie, 2017

La prima impresie, dacă este să luăm în calcul ariile de munte cât și cele de deal din centrul și nordul Moldovei, Transilvania și chiar Banatul ...

Meandrate sunt căile vremii

6th noiembrie, 2017

Pe moment, avem parte de o vreme stabilă la început de Brumar, cu valori termice apropiate de normalul perioadei în toată țara. Singurul inconvenient este reprezentat ...

29th iulie, 2017

backtotop