Umezeală, căldură, disconfort termic și…furtuni

Spuneam în ultima postare că circulația atmosferică la nivelul României, implicit peste arealul geografic al Moldovei, va fi una dinspre sud-sud-vestică în regim ciclonic. O astfel de circulație, pe lângă aerul cald și insuportabil, aduce și instabilitate generalizată, cu precădere, în cursul după-amiezilor.
Referitor la următoarele 24-36 ore, peste o bună parte a Moldovei, vremea va fi una demnă de areale tropical-umede, cu temperaturi ridicate și umiditate atmosferică ridicată, materializată printr-un disconfort termic pronunțat. Deoarece vorbim de circulație sud-vestică, ciclonică, este lesne de înțeles apropierea unui nucleu depresionar de aceste meleaguri. Respectiva depresiune atmosferică va antrena și un front atmosferic rece, ce va cuprinde Moldova în cursul după-amiezii sau în primele ore ale serii.
Ca grad de instabilitate, vorbim de apariția acesteia în sectorul prefrontal, în cursul amiezii, când vom avea acele inițieri orografice, cu extindere și generalizare către est, până la est de Prut. Ulterior, în cursul după-amiezii, începând din nord-vestul provinciei, își va face simțită prezența instabilitatea de natură frontală. Categoric, înlocuirea aerului cald, preexistent, cu cel mai rece se va solda cu manifestări severe ale vremii.

Distribuția temperaturilor maxime și CAPE Moldova 25.07.2017

Ca urmare, ziua de mâine ne va aduce o vreme instabilă într-o mare parte a Moldovei. Totuși, conform materialului atașat, regiunile centrale, nordice și vestice ale acesteia vor avea parte de cele mai severe manifestări ale vremii, conform distribuției CAPE (potențialului energetic convectiv). Sunt așteptate cantități importante de apă ce se vor cumula într-un interval scurt de timp, prielnice pentru producerea viiturilor. Pe lângă precipitațiile torențiale, vorbim și de frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului ce vor lua și aspect de vijelie cât și căderi de grindină.
Ziua de miercuri pare să aducă o ușoară diminuare a gradului de severitate al instabilității, urmând ca ziua de joi să readucă în scenă toate acestea. De această dată, deoarece un sistem depresionar mediteranean se va individualiza, vor fi afectate părțile centrale, sudice și de estic ale Moldovei. Categoric, ariile deluroase și montane de oriunde nu vor fi scutite nici de această dată.
D-abia finalul săptămânii se întrevede cu o îmbunătățire a vremii, cu ceva șanse de ploaie în cursul după-amiezilor în zonele de deal și munte.
Rezumat: Ne așteaptă câteva zile cu un grad ridicat al instabilității. Mai mult de atât, ziua de mâine (25.07.2017) ne va aduce și un pronunțat grad de disconfort termic și o trecere de la o extremă la alta pe un fond destul de „exploziv”.(©Dr. Ilie Nicolae)

Notă: Această analiză nu reprezintă o prognoză (nu poate fi considerată ca atare) ci un simplu exercițiu de interpretare a modelelor de prognoză în cheie geografică regională. În luarea deciziilor consultați doar prognozele oficiale ale Administrației Naționale de Meteorologie – România, Serviciului Hidrometeorologic de Stat – Republica Moldova, Centrul Hidrometeorologic – Ucraina.

Author
By
@

Readers Comments

comments powered by Disqus
Mergi către siteul stației

videoclipuri educative

Estimări

Toamna bate la ușă

18th august, 2017

Traversăm, în continuare, o perioadă caracterizată de zile calde, ba chiar la limita caniculei în zonele joase din centrul, sudul și estul Moldovei. Pe lângă aceste ...

Condiții Meteo

Un mic răgaz din cuptorul lui Gustar…

13th august, 2017

Conform estimărilor din cursul dimineții, cât și a unei postări pe acest site, Moldova a fost caracterizată de o vreme călduroasă, local caniculară prin sud-estul acesteia. ...

O zi călduroasă și cu disconfort termic…

13th august, 2017

După două zile în care vremea a fost călduroasă, chiar caniculară în zonele joase din centrul, sudul și estul provinciei, de azi vorbim de o răcire ...

Condiții sinoptice

Furtunile lui…Cuptor

25th iulie, 2017

În ultimele două zile întreaga mass-media românească a deschis editorialele cu furtunile ce s-au dezlănțuit peste întreaga țară. Mai mult de atât, în paralel cu aceste ...

După iarnă, vară și…un nou episod de vreme rece

25th aprilie, 2017

Spre deosebire de alți ani, în care a doua lună a primăverii aducea o vreme potrivită pentru final de mai-inceput de iunie, în acest an s-a ...

24th iulie, 2017

backtotop