Polul frigului secundar în România – Negrești, Vaslui

Ultima noapte s-a caracterizat prin înregistrarea celor mai scăzute valori minime de temperatură din Moldova din ultimii…4 ani. Conform înregistrărilor, pe areale vaste din centrul nordul și nord-estul provinciei, minimele au coborât sub -20°C.

De altfel, această distribuție se poate observa și pe materialul de mai jos, unde iese în evidență și „polul frigului” la nivelul acestei provincii, reprezentat de bazinul superior al râului Bârlad. Astfel, punctul de observații de la Negrești (Vaslui) a înregistrat cea mai scăzută valoare, de -24,6°C. De asemenea, valori sub -20°C s-au înregistrat și în Iași (-20,4°C); Botoșani (-21,4°C); Rădăuți (-21,7°C); Vaslui (-22,3°C).

Înregistrarea acestor valori minime de temperatură s-au petrecut pe fondul unei evidente inversiuni termice, cu dovada că în zonele mai înalte, minimele au fost mult mai generoase, de -12,9°C pe Ceahlău-Toaca (1894 m); -13,2°C pe Călimani-Rețițiș (2022 m). Se observă foarte bine că grosimea masei de aer rece a fost una redusă, de sub 500 m, deoarece dincolo de Carpați, în depresiunea Ciucului, Brașovului, minimele au fost peste limita de ger, cu cele -7,8°C la Miercurea Ciuc și -8°C la Joseni.

Valori minime de temperatură Moldova și împrejurimi 10.II.2017
(Sursa datelor: meteoromania.ro; meteo.md; meteo.gov.ua)

La înregistrarea minimelor din noaptea trecută, pe lângă advecția propriu-zisă de aer rece, continental polar (cP), a contribuit și predominarea unui cer senin cât și prezența unui strat generos de zăpadă. Acestea din urmă au sporit procesul de răcire, prin pierderi radiative. Urmărind și particularitățile geomorfolgice ale orașului Negrești, suita de dealuri și văi a condus la o cantonare a maselor de aer rece de la altitudini către zonele joase, pe valea superioară a râului Bârlad. Această particularitate geomorfologică face ca acest punct de observații să devină, în anumite perioade, polului frigului la nivel național.

Tipul de circulație ce a favorizat advecția de aer rece a fost unul din sector estic, pe componentă anticiclonică, alături de cel nord-estic, în regim anticiclonic, ce duc, adesea, la înregistrarea unor minime foare coborâte în zonele joase ale Moldovei.

Mai mult de atât, regiunea centrală a Moldovei, cu cele -24,9°C de la Negrești, a reprezentat unul dintre cele mai reci puncte la nivelul întregii Europe.(©Drd. Ilie Nicolae)

Notă: Această analiză nu reprezintă o prognoză (nu poate fi considerată ca atare) ci un simplu exercițiu de interpretare a modelelor de prognoză în cheie geografică regională. În luarea deciziilor consultați doar prognozele oficiale ale Administrației Naționale de Meteorologie – România, Serviciului Hidrometeorologic de Stat – Republica Moldova, Centrul Hidrometeorologic – Ucraina.

Author
By
@

Readers Comments

comments powered by Disqus
Mergi către siteul stației

videoclipuri educative

Estimări

O săptămână de iarnă cum nu a mai fost de mulți ani în decembrie

18th martie, 2018

Asaltul iernii din ultima vreme nu mai constituie niciun dubiu pentru absolut nimeni. Așa cum s-a tot prezentat pe toate canalele media, advecția de aer rece ...

Condiții Meteo

Într-un an al extremelor, după seceta din primăvară era de așteptat și acest episod ploios

2nd iulie, 2018

Climatologic, luna iunie este perioada cea mai reprezentativă pentru excesele pluviale la nivelul Moldovei și împrejurimi. Și în acest an, această caracteristică pentru luna iunie a ...

Un episod de instabilitate ca la carte

18th iunie, 2018

Iunie, în climatologie, este cunoscută drept cea mai instabilă lună din cursul anului. În această perioadă din an activitatea depresionară din bazinul Mării Mediterane sau avansul ...

Condiții sinoptice

Vremea uscată și caldă, caracteristică valabilă pentru ultimele două luni ale primăverii 2018

4th iunie, 2018

Am încheiat o primăvară secetoasă, asta deoarece lunile aprilie și mai s-au caracterizat prin cantități modeste de precipitații în cea mai mare parte a Moldovei. Dacă ...

10th februarie, 2017

backtotop