Începutul de decembrie și al său strat de zăpadă, pe meleaguri moldave

Mulți se-ntreabă cât de mult va ninge și unde în următoarele două-trei zile. Conform celor mai recente modelări atmosferice, veștile nu sunt îmbucurătoare, stratul de zăpadă rezultat va fi subțire și pe arii restrânse, așa cum se poate observa și pe materialul de mai jos. Cu toate acestea, prin nord-vestul provinciei se întrevăd șanse mai sporite pentru zăpadă, cu posibilitatea acumulării a 5…10 cm.

De asemenea, un strat efemer de zăpadă este de așteptat și pentru nord-estul și estul provinciei, dispus pe Lunca Nistrului.

zapada-2-21-2016

Grosimea stratului de zăpadă rezultat în urma ninsorilor 30.XI ora 00 UTC – 2.XII.2016 ora 6 UTC

Ninsorile pe care le vom aștepta, sunt rezultatul apropierii de provincia noastră a unui sistem depresionar, venit dinspre zona polară. Acesta, de altfel, va genera căderi mai însemnate de zăpadă în Rusia europeană și o bună parte a Scandinavei. Sistemele depresionare amintite, prin traversarea unor arii vaste de uscat, ajung pe nordul Moldovei sărace în precipitații, suferind procese de continentalizare.

Cuplajul acestor arii de joasă presiune, ce cuprind estul Europei, cu cele de mare presiune, centrate peste vestul și sud-vestul continentului, favorizează advecții masive de aer rece, de proveniență polară. Ca urmare, vom avea parte, în continuare, de o vreme rece, în ciuda faptului că va fi percepută o ușoară încălzire.

Pe ansamblu, se pare că vom acele ninsori cu caracter de aversă, care vor începe și se vor termina brusc. Acestea vor fi însoțite și de intensificări ale vântului. Astfel, la munte, vorbim despre viscol, ce va reduce considerabil vizibilitatea. Așadar, atenție mare pentru cei ce vor avea drum prin Pasul Tihuța, deoarece acolo va fi vreme severă, de iarnă. (©Drd. Ilie Nicolae).

Notă: Această analiză nu reprezintă o prognoză (nu poate fi considerată ca atare) ci un simplu exercițiu de interpretare a modelelor de prognoză în cheie geografică regională. În luarea deciziilor consultați doar prognozele oficiale ale Administrației Naționale de Meteorologie – România, Serviciului Hidrometeorologic de Stat – Republica Moldova, Centrul Hidrometeorologic – Ucraina.

Author
By
@

Readers Comments

comments powered by Disqus
Mergi către siteul stației

videoclipuri educative

Estimări

Vara indiană continuă

19th octombrie, 2017

La ultima postare referitoare la evoluția vremii pentru săptămâna în curs spuneam că ne așteaptă zile autentice de vară în a doua parte a lunii octombrie. ...

Condiții Meteo

Când Brumărel capătă nuanțe de…Cireșar

12th octombrie, 2017

Pe meleagurile noastre avem parte, în aceste zile, de o vreme mai mult decât plăcută pentru mijloc de octombrie, cu atât mai mult că ultimii ani ...

O dimineață în ceață, la propriu

25th septembrie, 2017

Câteva zile și va debuta luna octombrie, odată cu aceasta și semestrul rece (1.X-31.III). Una din caracteristicile acestuia este și apariția ceții, cât și a norilor ...

Condiții sinoptice

Drumul către toamnă cu vreme de iulie…

30th august, 2017

Până la debutul calendaristic al toamnei au mai rămas două zile, însă vremea ne propune, în continuare, porții de vară autentică peste bună parte a țării. ...

De unde a venit acest aer rece, spre bucuria multora

21st august, 2017

După șirul de zile fierbinți ce au însoțit primele două decade ale acestei luni, într-un final s-a produs și mult așteptata răcire a vremii, însoțită și ...

29th noiembrie, 2016

backtotop