O zi de vară cu accelerația călcată la maxim…

Despre vremea schimbătoare ce urmează a caracteriza săptămâna în curs am mai discutat și într-o postare precedentă, aici, pe Meteo Moldova. În cadrul acestui articol, se va insista mai mult pe ziua de joi, 11 august 2016, când Moldova va avea parte de două anotimpuri.

Conform modelării de mai jos, o bună parte a Moldovei va fi caracterizată de o vreme deosebit de caldă, caniculară în sudul și centrul acesteia. Categoric, pe fondul acestui fond termic, și indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități.

În schimb, regiunile nord-vestice ale provinciei vor beneficia de un regim termic mult mai blând, cu valori termice ce nu vor depăși 22…24°C. Schimbul de mase de aer ce este anticipat pentru ziua de joi se va solda și cu manifestări severe ale vremii, caracterizate prin ploi torențiale, frecvente descărcări electrice, căderi de grindină și intensificări ale vântului. Urmărind harta valorilor termice și modul de propagare al masei de aer rece, ca o părere personală, cele mai expuse regiuni la astfel de manifestări ale vremii vor fi cele din partea centrală a Moldovei. Asta nu înseamnă că restul regiunilor vor scăpa de astfel de manifestări, doar că vor fi la o intensitate ceva mai ponderată.

maxime md 11 08 2016

Distribuția valorilor maxime de temperatură Moldova 11.08.2016
Sursa: www.weatheronline.co.uk secțiunea GFS (click pe imagine pentru detalii)

Ceea ce urmează a se petrece în cursul zilei de joi, 11 august 2016 va fi rezultatul contextului sinoptic ilustrat pe imaginea de mai jos. Concret, sistemul depresionar ce activează peste nord-vestul Europei în acest moment (8 august 2016), va migra către est, când și puterea de advecție a aerului cald, din sectorul cald, va fi destul de puternic. Așa se vor explica acele maxime de 35…37°C așteptate pentru sudul și chiar centrul Moldovei.

Până în cursul zilei de joi, când vom avea o vreme extremă la nivelul regiunii noastre, ne așteaptă două zile caracterizate de o vreme predominant frumoasă și cu o creștere a valorilor termice. Aspectul plăcut al vremii va fi dat de plasarea maximului baric cu sectorul său cald peste arealul geografic al Moldovei, cât și apropierea nucleului depresionar amintit.

Dacă observăm bine, pe imaginea satelitară de mai jos se mai observă și un areal depresionar peste Marea Adriatică, și acesta urmând a se regenera în următoarele 12-24 de ore. Mai mult de atât, acesta pare că se va deplasa către est-nord-est, când ne va aduce și cantități importante de precipitații în cursul zilei de vineri.

fronturi final

Imagine satelitară/fronturile atmosferice Europa 8.08.2016 12 UTC
Sursa: www.sat24.com/http://www.metoffice.gov.uk/

Rezumat: ziua de joi va aduce o vreme demnă de cuptor peste o bună parte a Moldovei. Totuși, regiunile nord-vestice ale acesteia vor primi un aer ceva mai rece, atlantic, condiții în care și valorile termice d-abia dacă vor atinge 22…24°C. În rest, pe lângă caniculă, și indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități, sporind disconfortul termic.

Către orele amiezii, odată cu avansul către est al unui front rece, vor crește șansele pentru furtuni, cele mai expuse regiunii fiind cele centrale, însă acest aspect va fi mult mai bine evidențiat cu 12-24 de ore în avans. Vom reveni cu detalii. Urmăriți-ne! (©Drd. Ilie Nicolae)

Notă: Această analiză nu reprezintă o prognoză (nu poate fi considerată ca atare) ci un simplu exercițiu de interpretare a modelelor de prognoză în cheie geografică regională. În luarea deciziilor consultați doar prognozele oficiale ale Administrației Naționale de Meteorologie – România, Serviciului Hidrometeorologic de Stat – Republica Moldova, Centrul Hidrometeorologic – Ucraina.

Author
By
@

Readers Comments

comments powered by Disqus
Mergi către siteul stației

videoclipuri educative

Estimări

Un debut în forță al iernii

28th noiembrie, 2018

Ne mai despart două zile până la debutul calendaristic al iernii, dar cu toate acestea, valorile minime de temperatură așteptate pentru dimineața zilei de 1 decembrie ...

Condiții Meteo

Un debut de Gerar în prag de iarnă

1st decembrie, 2018

De astăzi, oficial, este iarnă în conformitate cu data din calendar. Cu toate acestea, minimele primei dimineți de iarnă au fost unele potrivite pentru mijloc de ...

Debutul timid al iernii 2018-2019 – Moldova

17th noiembrie, 2018

Așa cum doream în cea mai recentă postare pe pagina noastră de facebook, am realizat distribuția spațială a stratului de zăpadă depus în Moldova apuseană la ...

Condiții sinoptice

Debutul oficial al toamnei peste Moldova

24th septembrie, 2018

În ultimii ani vara lasă loc cu adevărat toamnei în preajma echinocțiului de toamnă, regulă ce s-a verificat și în acest an. Răcirea a fost una ...

Vă era dor de puțină instabilitate atmosferică?

11th august, 2018

După o primă decadă de august în care precipitațiile au apărut ocazional, îndeosebi la deal și munte, în peisaj se întrevăd unele schimbări pe termen scurt ...

8th august, 2016

backtotop