Două reci, două calde – caracteristica următorului interval

Răcirea vremii pe care noi am anticipat-o de aproximativ o săptămână pe site, din nefericire, pentru pomii d-abia înfloriți, și-a făcut simțită prezența.  Mai mult de atât, vremea rece se va menține încă vreo două zile pe meleagurile noastre.

Aerul rece ce ne-a invadat în ultimele 24 de ore își are punctul de pornire în regiunile nord-estice ale Europei, așa cum se observă și pe imaginea de mai jos. Acolo, deși la o săptămână distanță de primăvara astronomică, se vorbește chiar de ger noaptea și dimineața.

Avansul aerului rece dinspre nord-nord-est, în contact cu nebulozitatea și precipitațiile slabe (acestea din urmă asociate extremității nordice a unui nucleu depesionar mediteraneean), vor genera lapovițe și ninsori slabe și locale. Astfel de precipitații își vor face apariția în partea de nord și de nord-vest a Moldovei.

Dacă regiunile centrale și de est ale Europei vor avea parte de o vreme rece și cu precipitații slabe spre inexistente, sudul Balcanilor va fi cuprins de furtuni. Acestea se vor materializa prin ploi ce vor avea și caracter torențial, însoțite și de fenomene electrice și căderi de grindină.

EVOLUTIE VREME 15-17 MARTIE 16

Partea norocoasă a Europei, unde vremea va fi caldă și predominant frumoasă, pare să fie cea de vest și chiar de nord-vest. Peste aceste regiuni își va face simțită prezența un areal anticiclonic, ca o migrare ușoară spre vest-sud-vest a maximului scandinav.

Pentru termen mai lung, după vremea rece din cursul acestor zile, zona Moldovei și a vecinătăților va beneficia de o încălzire ușoară, preț de 1-2 zile. După aceea, conform celor mai recente modelări atmosferice, din week-end, vremea se va răci simțitor.

Rezumat: După zilele calde și predominant frumoase de început de martie, a venit rândul ca vremea să-și arate și partea mai puțin plăcută. Acest caracteristică se materializează prin temperaturi modeste, aspect mohorât cât și vânt moderat, suficient ca organismul uman să simtă și mai puține grade. (Drd. Ilie Nicolae)

Notă: Această analiză nu reprezintă o prognoză (nu poate fi considerată ca atare) ci un simplu exercițiu de interpretare a modelelor de prognoză în cheie geografică regională. În luarea deciziilor consultați doar prognozele oficiale ale Administrației Naționale de Meteorologie – România, Serviciului Hidrometeorologic de Stat – Republica Moldova, Centrul Hidrometeologic – Ucraina.

Author
By
@

Readers Comments

comments powered by Disqus
Mergi către siteul stației

videoclipuri educative

Estimări

Un debut în forță al iernii

28th noiembrie, 2018

Ne mai despart două zile până la debutul calendaristic al iernii, dar cu toate acestea, valorile minime de temperatură așteptate pentru dimineața zilei de 1 decembrie ...

Condiții Meteo

Un debut de Gerar în prag de iarnă

1st decembrie, 2018

De astăzi, oficial, este iarnă în conformitate cu data din calendar. Cu toate acestea, minimele primei dimineți de iarnă au fost unele potrivite pentru mijloc de ...

Debutul timid al iernii 2018-2019 – Moldova

17th noiembrie, 2018

Așa cum doream în cea mai recentă postare pe pagina noastră de facebook, am realizat distribuția spațială a stratului de zăpadă depus în Moldova apuseană la ...

Condiții sinoptice

Debutul oficial al toamnei peste Moldova

24th septembrie, 2018

În ultimii ani vara lasă loc cu adevărat toamnei în preajma echinocțiului de toamnă, regulă ce s-a verificat și în acest an. Răcirea a fost una ...

Vă era dor de puțină instabilitate atmosferică?

11th august, 2018

După o primă decadă de august în care precipitațiile au apărut ocazional, îndeosebi la deal și munte, în peisaj se întrevăd unele schimbări pe termen scurt ...

15th martie, 2016

backtotop