Estimarea anomaliilor termice și pluviale Europa 21-27 iulie 2014

Ultima săptămână a lunii iulie 2014, conform modelului atmosferic preluat de pe ECMWF via met.hu, pare a se caracteriza prin valori medii de temperatură situate peste mediile perioadei în centrul, nord-vestul și nordul Europei. În toate aceste regiuni se poate vorbi de un regim termic ce va depăși cu 2…6°C, izolat, prin Scandinavia, și cu 6…9°C peste  normele climatice aferente aceastei perioade din an.

Arealele caracterizate de valori medii de temperatură apropiate de normalul acestei perioade sau ușor sub (cu 1…3°C) vor fi cele aferente Europei Meridionale iar prin regiunile estice extreme, vorbim de temperaturi medii situate și cu 3…5°C sub cele obișnuite la final de iulie.

România, conform prezentului model atmosferic, se va situa într-un areal caracterizat de valori medii de temperatură apropiate de normalul climatic al perioadei, cu o ușoară abatere negativă prin sudul extrem, de 0,5…1°C, dar și ușor peste (1…2°C) prin nord-vestul extrem al teritoriului.

Ziua de luni va fi, poate, cea mai caldă zi a acestei luni. În aceste condiții, sunt anticipate valori maxime de temperatură ce se vor încadra între 26…27°C în zona deluroasă din Maramureș și nord-vestul extrem al Moldovei și până spre 34…35°C în zonele de câmpie din vestul și sud-vestul țării. Valori de 34…35°C nu sunt excluse nici pe areale ceva mai restrânse din Muntenia. Minimele se vor încadra între 8…10°C în depresiunile din estul Transilvaniei și 21…23°C în zonele litorale. Marți, vremea va intra într-un proces de răcire, acesta fiind resimțit în regiunile nordice, centrale și vestice ale țării. În aceste condiții, se poate vorbi de un interval al temperaturilor maxime ce se vor încadra între 21…22°C în zona deluroasă din nordul țării și până spre 34…35°C prin zona Bărăganului și a părții continentale a Dobrogiei. Minimele se vor încadra între 10°C în depresiunile din estul Transilvaniei și 23…24°C la țărm de mare. Miercuri procesul de răcire va cuprinde întreaga țară, astfel că, la amiază nu vor fi mai mult de 18…20°C prin zona deluroasă din nordul țării și cel mult 31…32°C prin Muntenia și vestul Dobrogiei. Minimele vor fi cuprinse între 11…12°C în depresiunile din estul Transilvaniei și 21…23°C pe litoral.

Joi intervalul maximelor se va mai restrânge, astfel că, acestea vor fi cuprinse între 23°C în zonele deluroase din nordul țării și cel mult 31…32°C prin sud-est. Minimele, comparabile cu cele din nopțile anterioare, vor porni de pe la 10…11°C prin depresiunile din estul Transilvaniei și se vor opri pe la 20…22°C în zona litorală.

Finalul de săptămână, conform actualelor modele atmosferice, pare a se caracteriza prin temperaturi normale pentru această perioadă din an, și anume, maxime ce pornesc de pe la 24…25°C în depresiunile din estul Transilvaniei și zonele deluroase din nordul țării și 32…33°C în zonele de câmpie din sudul și vestul țării. Valorile minime de temperatură se vor încadra între 9…11°C în depresiunile din estul Transilvaniei și cel mult 20…22°C la țărm de mare.

 temperaturi anomalii 21-27.07.2014 europa

Sub aspect pluvial, săptămâna ce urmează se va caracteriza prin cantități de precipitații situate sub mediile climatologice aferente perioadei de față în bună parte din nordul, nord-estul și chiar regiunile nord-nord-vestice ale Europei. La polul opus, cu valori ceva mai însemante par a fi regiunile central-sudice și de sud ale continentului, riverane bazinul central al Mării Mediterane.

România, pe durata următoarelor șapte zile, va fi caracterizată de cantități ceva mai însemnate de precipitații, cu precădere în regiunile vestice, sud-vestice și centrale. Celelalte zone vor fi caracterizate, pe ansamblu, de cantități de precipitații apropiate de mediile perioadei, însă și în acestea din urmă sunt posibile depășiri ale mediilor perioadei.

Ca o imagine de ansamblu, doar prima și ultimele două zile ale săptămânii par să se caracterizeze printr-o vreme bună, cu posibilitatea de precipitații doar în zonele de munte și de deal. În restul intervalului, instabilitate pe arii extinse, aceasta fiind materializată prin ploi sub formă de aversă, frecvente descărcări electrice, vânt ce poate lua, trecător, și aspect de vijelie pe timpul ploilor, grindină de mici și medii dimensiuni.

precipitatii anomalii 21-27.07.2014 europa

Sinoptic, săptămâna viitoare se va caracteriza prin generarea în bazinul central al Mediteranei a unui sistem depresionar, acesta fiind „însămânțat” de ariile depresionare atlantice ce se strecoară peste Franța-sudul Germaniei-Elveția-Italia. Respectivul areal depresionar pare să caracterizeze o vreme instabilă pe aproape întreaga  durată a săptămânii viitoare.

În paralel cu acest sistem depresionar ce se va plasa în partea centrală a Mării Mediterane, care va influența aspectul vremii din bună parte a Europei Meriodionale, în regiunile nordice,  va activa un areal anticiclonic, mai exact, un anticiclon scandinav.

Pe lângă acești centri barici, în nord-estul extrem al Europei (nordul Uralilor) cât și prin nord-vestul acesteia, vor mai activa arii depresionare, primul, asociat unui areal depresionar polar iar celălalt, de pe NV Europei, depresiunii Islandeze.

Cea mai mare parte din continentul european va fi influențat de cuplajul termobaric dintre arealul de mare presiune centrat deasupra regiunilor nordice, scandinave  și cel de joasă presiune din sudul continentului, cuplaj ce va facilita o circulație generală a maselor de aer dinspre est-nord-est. Această circulație va antrena și aer ceva mai cald, acesta fiind resimțit mai ales în jumătatea nordică a Europei.

Regiunile estice extreme vor fi situate la est-sud-est de maximul baric scandinav și la vest-sud-vest de arealul depresionar ce va ocupa nordul extrem al Rusiei europene. În aceste condiții, peste estul extrem al Europei va fi transportat un aer rece, polar, lucru ce se va resimți și prin valori medii de temperatură situate sub mediile climatologice ale perioadei, așa cum s-a arătat și ceva mai devreme, la anomaliile termice estimate pentru următoarea săptămână.

Author
By
@

Readers Comments

comments powered by Disqus
Mergi către siteul stației

videoclipuri educative

Estimări

Un debut în forță al iernii

28th noiembrie, 2018

Ne mai despart două zile până la debutul calendaristic al iernii, dar cu toate acestea, valorile minime de temperatură așteptate pentru dimineața zilei de 1 decembrie ...

Condiții Meteo

Un debut de Gerar în prag de iarnă

1st decembrie, 2018

De astăzi, oficial, este iarnă în conformitate cu data din calendar. Cu toate acestea, minimele primei dimineți de iarnă au fost unele potrivite pentru mijloc de ...

Debutul timid al iernii 2018-2019 – Moldova

17th noiembrie, 2018

Așa cum doream în cea mai recentă postare pe pagina noastră de facebook, am realizat distribuția spațială a stratului de zăpadă depus în Moldova apuseană la ...

Condiții sinoptice

Debutul oficial al toamnei peste Moldova

24th septembrie, 2018

În ultimii ani vara lasă loc cu adevărat toamnei în preajma echinocțiului de toamnă, regulă ce s-a verificat și în acest an. Răcirea a fost una ...

Vă era dor de puțină instabilitate atmosferică?

11th august, 2018

După o primă decadă de august în care precipitațiile au apărut ocazional, îndeosebi la deal și munte, în peisaj se întrevăd unele schimbări pe termen scurt ...

20th iulie, 2014

backtotop