Estimarea anomaliilor termice și pluviale Europa și România 23-29 iunie 2014

Conform ultimelor modele realizate de Centrul Meteorologic European pentru Medie și Lungă Prognoză de la Reading, Marea Britanie, nici ultima săptămână din cursul lunii iunie 2014 nu va fi cu mult mai caldă comparativ cu precedenta. Astfel, conform prezentului model, cea mai mare parte a continentului european se va caracteriza, în continuare, prin valori medii de temperatură situate cu 3…6°C sub mediile acestei perioade în centrul, estul, nordul, sud-estul dar și prin bună parte a Peninsulei Iberice.

Ariile cu valori termice situate cu 2…4°C peste mediile perioadei sunt caracteristice  regiunilor vestice și nord-vestice ale Europei cât și în bună parte a bazinului mediteraneean, în această ultimă regiune fiind vorba de temperaturi medii situate cu 0,5…1,0°C peste cele obișnuite.

România, așa cum rezultă și de pe materialul preluat de ECMWF via met.hu, va avea și în această ultimă săptămână de cireșar o vreme mai răcoroasă, cu temperaturi medii ce se vor situa cu 2…3°C sub cele normale pentru această perioadă.

Luni vorbim de o vreme apropiată de normalul perioadei în toată țara, cu maxime ce vor porni de la 20…22°C în depresiunile din estul Transilvaniei și zona deluroasă din nord-vestul Moldovei și 31…32°C prin Lunca Dunării. Minimele se vor încadra între 4…6°C în depresiunile din estul Transilvaniei și 17…18°C la țărm de mare. Marți vremea va intra într-un proces de răcire, proces ce va cuprinde regiunile nordice, nord-vestice și centrale, condiții în care vorbim de maxime ce se vor porni de la 18…20°C în depresiunile din estul Transilvaniei și zona deluroasă din nordul țării și până spre 31…33°C prin Lunca Dunării. Minimele se vor încadra între 7…8°C în depresiunile din estul Transilvaniei și cel mult 18…20°C în zona litorală. Miercuri vremea va continua să se răcească în regiunile centrale și nordice ale țării, condiții în care vorbim de maxime ce se vor încadra între 16…18°C în regiunile estice ale Transilvaniei și, posibil, prin zonele deluroase din nordul țării, și 27…29°C prin extremitatea sudică și sud-estică a țării. Minimele vor fi cuprinse între 6…8°C în nordul țării și 16…18°C prin sud-est.

Joi nu vor fi schimbări notabile în evoluția temperaturilor, acestea fiind comparabile cu cele din ziua anterioară, și anume de pe la 17…18°C în regiunile depresionare din estul Transilvaniei și zonele deluroase din nord și cel mult 26…28°C prin sud-est. Minimele vor fi cuprinse între 9…11°C în zonele depresionare aferente Carpaților Orientali și 19…20°C la țărm de mare.

Week-end-ul va debuta cu o vreme ceva mai răcoroasă prin centrul și nordul țării și apropiată de normalul perioadei prin sudul extrem al țării cât și prin vestul Banatului. Ultimele două zile ale săptămânii se vor caracteriza printr-un proces de încălzire la nivelul întregii țări, condiții în care vom vorbi de o vreme apropiată de normalul perioadei la nivelul întregii țări.

 anomalii termice euro 23-29 iunie 2014

Pluviometric, săptămâna viitoare se va caracteriza prin cantități mai însemnate de precipitații în zonele riverane Mării Mediterane cât și prin regiunile nord-estice dar și în extremitatea nordică a Arhipelagului Britanic. În rest, cantități de precipitații apropiate de normalul perioadei, cu un areal caracterizat de cantități deficitare, prin regiunile centrale și central-estice ale Europei.

De menționat că aceste precipitații vor avea caracter predominant sub formă de aversă, acestea fiind însoțite de fenomene electrice, vânt și căderi de grindină, îndeosebi în zonele riverane Mării Mediterane.

Pentru România, doar prima și ultimele două zile ale săptămânii se vor caracteriza printr-o vreme predominant frumoasă, cu șanse reduse de ploi slabe sub formă de aversă în zonele de deal și de munte. Restul intervalului va aduce pe arii destul de extinse  cantități mai însemnate de precipitații, acestea preferând, totuși, regiunile vestice, sud-vestice, sudice și estice ale țării. Din acest interval de instabilitate nu vor lipsi descărcările electrice, vântul ce poate lua, temporar, și aspect de vijelie și grindina de mici și medii dimensiuni, mai ales marți după-amiază, când aerul rece va avansa și în sudul țării, dislocând aerul cald, preexistent.

anomalii pluviale euro 23-29 iunie 2014

Sinoptic, primele două zile ale intervalului, se vor caracteriza prin prezența unor arii anticiclonice ce vor ocupa bună parte a continentului, excepția fiind contituită de regiunile nord-estice, aici fiind prezent un areal depresionar ce se va genera deasupra Câmpiei Ruse, totodată, acesta fiind alimentat și de ceea ce va mai rămâne din acea depresiune ce a activat zilele trecute în vestul Mării Negre, care a creat mari probleme în nord-estul Bulgariei cât și prin sud-estul României.

După aceea, din bazinul central al Mării Mediterane, se va genera o nouă depresiune, aceasta va fuziona spre mijlocul săptămânii cu cea deja existentă, din estul și nord-estul Europei. Ariile de înaltă presiune se vor cantona peste regiunile vestice și central-vestice ale Europei. Pe acest context sinoptic, în cursul zilelor de marți-miercuri, peste regiunile sud-estice ale Europei va fi advectat un aer cald, de origine nord-african, lucru ce se va resimți și în sudul și sud-estul României, unde maximele vor atinge și 31…33°C, deoarece aceste regiuni vor fi în sectorul cald al depresiunii mediteraneene proaspăt generate. Odată cu avansul acesteia către est-nord-est și avansul ariilor anticiclonice din vestul Europei către est, circulația generală a maselor de aer în bună parte a continentului, va fi din sector nordic, condiții în care va fi transportat și un aer rece, de origini polare.

Totuși, spre finalul săptămânii (sâmbătă-duminică), din actualele modele atmosferice, ariile anticiclonice vor cuprinde bună parte a Europei, urmând ca zonele de joasă presiune să mai fie prezente în zona Câmpiei Ruse cât și la vest de continent. Acest lucru se va materializa printr-o diminuare a precipitațiilor în sud-estul Europei, implicit în țara noastră, și o creștere ușoară a temperaturilor, mai ales datorită unei insolații mai puternice.

Dacă odată cu finalul lunii iunie va lua sfârșit și acest val lung de instabilitate, vom vedea săptămâna viitoare.

Author
By
@

Readers Comments

comments powered by Disqus
Mergi către siteul stației

videoclipuri educative

Estimări

Un debut în forță al iernii

28th noiembrie, 2018

Ne mai despart două zile până la debutul calendaristic al iernii, dar cu toate acestea, valorile minime de temperatură așteptate pentru dimineața zilei de 1 decembrie ...

Condiții Meteo

Un debut de Gerar în prag de iarnă

1st decembrie, 2018

De astăzi, oficial, este iarnă în conformitate cu data din calendar. Cu toate acestea, minimele primei dimineți de iarnă au fost unele potrivite pentru mijloc de ...

Debutul timid al iernii 2018-2019 – Moldova

17th noiembrie, 2018

Așa cum doream în cea mai recentă postare pe pagina noastră de facebook, am realizat distribuția spațială a stratului de zăpadă depus în Moldova apuseană la ...

Condiții sinoptice

Debutul oficial al toamnei peste Moldova

24th septembrie, 2018

În ultimii ani vara lasă loc cu adevărat toamnei în preajma echinocțiului de toamnă, regulă ce s-a verificat și în acest an. Răcirea a fost una ...

Vă era dor de puțină instabilitate atmosferică?

11th august, 2018

După o primă decadă de august în care precipitațiile au apărut ocazional, îndeosebi la deal și munte, în peisaj se întrevăd unele schimbări pe termen scurt ...

22nd iunie, 2014

backtotop