Estimare meteo Europa și România 16-22 iunie 2014

Săptămâna ce urmează se va caracteriza printr-o vreme mai rece comparativ cu normalul acestei perioade în mai toată Europa, cu valori medii de temperatură ce se vor situa cu 2…6°C sub medie.  Singurele excepții fiind constituite de țărmurile vestice dar și de Turcia, regiuni unde se va vorbi de valori termice cu 1…3°C peste cele normale la această dată.

România, așa cum se observă și pe imaginea de față, va fi caracterizată de un regim termic situat cu 2…4°C sub cel normal caracteristic acestei perioade din an.

Astfel, ziua de luni va aduce maxime la nivelul întregii țări, cuprinse între 16…17°C în zonele deluroase din vestul Moldovei și chiar din nordul Munteniei și cel mult 24…26°C prin Crișana și, izolat, prin Banat. Minimele se vor încadra între 5…7°C în depresiunile din estul Transilvaniei și cel mult 18…19°C la țărm de mare. Marți temperaturile cresc ușor la nivelul întregii țări, condiții în care vorbim de maxime ce vor porni de la 19…20°C în zonele deluroase din vestul Moldove și estul Transilvaniei și cel mult 27…28°C prin sudul Munteniei. Minimele vor fi cuprinse între 8°C în depresiunile din estul Transilvaniei și 19°C pe litoral. Miercuri nu vor interveni modificări notabile în evoluția temperaturilor, condiții în care vorbim de maxime cuprinse între 17…18°C în zonele aferente Subcarpaților de Curbură, cât și în zona de deal din nord-vestul extrem al Moldovei, și cel mult 27…28°C prin Lunca Dunării dar, izolat, și prin zona Banatului. Minimele vor porni de la 7…8°C în depresiunile aferente Carpaților Orientali și se vor opri la 19…20°C pe litoral.

Joi vor fi valori maxime de temperatură cuprinse între 18°C în zona deluroasă din nordul țării și cel mult 26…27°C în zona de câmpie din vestul țării și, posibil, prin estul Munteniei. Minimele se vor încadra între 6…7°C în depresiunile din estul Transilvaniei și 17…19°C în partea estică a Dobrogiei.

Finalul de săptămână, conform actualelor modele atmosferice, pare a se caracteriza printr-o încălzire mai evidentă în regiunile sudice, unde valorile maxime de temperatură se vor apropia de 29…30°C. În restul teritoriului, temperaturile nu vor suferi modificări notabile față de prima parte a săptămânii, acestea situându-se, în continuare, în jurul valorilor de 19….23°C. Minimele, similare cu cele din prima parte a intervalului, se vor încadra între 7…9°C în depresiunile Orientalilor și cel mult 18…20°C la țărm de mare.

anomalii termice europa 16-22 iunie 2014

Pluviometric, săptămâna următoare se va caracteriza prin cantități importante de precipitații în sudul și partea central-sud-estică a Europei. Aici vor fi predominant ploi ce vor fi și sub formă de aversă, însoțite de descărcări electrice, căderi de grindină și vânt ce, trecător, poate lua și aspect de vijelie.

În restul Europei, cantități de precipitații apropiate de normalul climatologic al perioadei, iar în vest vorbim de cantități deficitare, cu precădere, în Arhipelagul Britanic, Franța, cea mai mare parte a Germaniei și sud-vestul Peninsulei Scandinave.

Pentru arealul geografic al României, săptămâna viitoare va fi caracterizată de cantități însemnate de precipitații, cu cele mai ridicate valori în regiunile deluroase din sud-vest și cu cele mai reduse, aici fiind vorba de valori apropiate de mediile perioadei, în regiunile nord-vestice.

Aceste precipitații își vor face simțită prezența din prima zi a intervalului de referință și nu scăpăm de acestea până la finalul acestuia. Vorbim, în general, de precipitații sub formă de aversă ce vor fi asociate și cu descărcări electrice, grindină de medii dimensiuni și intensificări ale vântului. Vor fi afectate, îndeosebi, regiunile sudice, centrale și estice ale țării cât și toate zonele de deal și de munte. Perioada în care se vor manifesta va fi a doua parte a zilei cât și primele ore ale nopții. Situația nu va fi cu mult mai îmbucurătoare nici pentru prima parte a zilei.

 anomalii pluviale europa 16-22 iunie 2014

Sinoptic, întreaga săptămână se va caracteriza printr-un vast areal depresionar ce se va extinde din bazinul central al Mării Mediterane și până în regiunile nord-estice ale Europei. De fapt, e vorba de fuziunea unui areal depresionar mediteraneean cu unul ce se va genera peste regiunile nord-estice ale continentului.

În schimb, vremea din regiunile vestice, central-vestice și nord-vestice ale Europei va fi influențată de activitatea unui areal anticiclonic ce se va poziționa cu centrul său mai toată săptămâna  peste Arhipelagul Britanic. În aceste condiții, vestul continentului va avea parte de o vreme însorită și caldă.

În acest context sinoptic, peste cea mai mare parte a Europei va predomina o circulație din sector predominant nord-nord-estic, circulație ce va antrena și un aer rece, polar, acesta fiind și motivul pentru care mai toată Europa va fi caracterizată de valori termice cam modeste pentru un mijloc de iunie.

Author
By
@

Readers Comments

comments powered by Disqus
Mergi către siteul stației

videoclipuri educative

Estimări

Un debut în forță al iernii

28th noiembrie, 2018

Ne mai despart două zile până la debutul calendaristic al iernii, dar cu toate acestea, valorile minime de temperatură așteptate pentru dimineața zilei de 1 decembrie ...

Condiții Meteo

Un debut de Gerar în prag de iarnă

1st decembrie, 2018

De astăzi, oficial, este iarnă în conformitate cu data din calendar. Cu toate acestea, minimele primei dimineți de iarnă au fost unele potrivite pentru mijloc de ...

Debutul timid al iernii 2018-2019 – Moldova

17th noiembrie, 2018

Așa cum doream în cea mai recentă postare pe pagina noastră de facebook, am realizat distribuția spațială a stratului de zăpadă depus în Moldova apuseană la ...

Condiții sinoptice

Debutul oficial al toamnei peste Moldova

24th septembrie, 2018

În ultimii ani vara lasă loc cu adevărat toamnei în preajma echinocțiului de toamnă, regulă ce s-a verificat și în acest an. Răcirea a fost una ...

Vă era dor de puțină instabilitate atmosferică?

11th august, 2018

După o primă decadă de august în care precipitațiile au apărut ocazional, îndeosebi la deal și munte, în peisaj se întrevăd unele schimbări pe termen scurt ...

15th iunie, 2014

backtotop