Vremea în timpul izbucnirii grevelor din 16 februarie 1933

Cauzele izbucnirii grevelor de la atelierele CFR Griviţa

Acestea au apărut pe fondul crizei economice la nivel mondial (1929-1933), când Guvernul României de la acea dată a introdus aşa-numitele ,,Curbe de sacrificiu„, acestea vizau reducerea salariilor cu aproximativ 25%. Scânteia care a dus la izbucnirea acestor greve a fost momentul când administraţia atelierelor CFR Griviţa a cerut dovada de plată a tuturor muncitorilor, asta pentru a-şi putea primi salariul.

Bineînţeles că pe lângă cele menţionate mai sus, şi condiţiile de lucru erau mai mult decât ostile.

Contextul sinoptic din cursul zilei de 16 februarie 1933

 Aşa cum arată şi imaginea de mai jos, cu distribuţia câmpului baric la suprafaţa de 500 hPa gpdm (cca 5500 m altitudine), peste regiunile estice ale Europei activa un areal depresionar. În schimb, regiunile vestice şi central-vestice ale acesteia erau sub acţiunea unui areal anticiclonic.

În aceste condiţii sinoptice, circulaţia generală la nivelul Europei era predominant din sector nordic, aceasta a transportat şi un aer rece, polar.

Peste România, în cursul zilei de 16 februarie 1933, circulaţia generală a maselor de aer era din sector predominant nord-nord-vestic, care advecta aer ceva mai rece dinspre zona Scandinavei.

16.02.1933

În aceste condiţii maximele zilei au fost apropiate de mediile perioadei, cu cele 1.0°C la Buzău, 1.5°C la Tg. Jiu, 1.8°C în Bucureşti, 2.5°C din Arad sau cele 3.4°C din Călăraşi.

Valorile minime s-au situat în jurul valorii de -10°C sau chiar sub aceasta, aşa cum ar fi cele  -16.5°C din Tg. Jiu, -13.8°C de la Bucureşti, -13°C din Cluj-Napoca, -10.8°C din Buzău, -10°C din Baia Mare. Totuşi, prin vestul ţării vremea a fost ceva mai caldă, dovada, cele -5.5°C din Arad. La Vf. Omu, termometrele au arătat o valoare de -19°C.

Ca aspect, cerul a fost predominant noros iar precipitaţiile au fost slabe cantitativ, acestea fiind predominant sub formă de ninsoare. Vântul a prezentat unele intensificări, spulberând, local, zăpada.

Spre deosebire de celelalte revolte (Revoluţia din decembrie 1989, instalarea dictaturii regale din februarie 1938 sau instalarea totală a comuniştilor din 30 dec. 1947) care au avut parte de o vreme mult mai caldă pentru respectiva perioadă, aceasta s-a desfăşurat într-un context meteorologic normal pentru mijloc de februarie.

Author
By
@

Readers Comments

comments powered by Disqus
Mergi către siteul stației

videoclipuri educative

Estimări

Un debut în forță al iernii

28th noiembrie, 2018

Ne mai despart două zile până la debutul calendaristic al iernii, dar cu toate acestea, valorile minime de temperatură așteptate pentru dimineața zilei de 1 decembrie ...

Condiții Meteo

Un debut de Gerar în prag de iarnă

1st decembrie, 2018

De astăzi, oficial, este iarnă în conformitate cu data din calendar. Cu toate acestea, minimele primei dimineți de iarnă au fost unele potrivite pentru mijloc de ...

Debutul timid al iernii 2018-2019 – Moldova

17th noiembrie, 2018

Așa cum doream în cea mai recentă postare pe pagina noastră de facebook, am realizat distribuția spațială a stratului de zăpadă depus în Moldova apuseană la ...

Condiții sinoptice

Debutul oficial al toamnei peste Moldova

24th septembrie, 2018

În ultimii ani vara lasă loc cu adevărat toamnei în preajma echinocțiului de toamnă, regulă ce s-a verificat și în acest an. Răcirea a fost una ...

Vă era dor de puțină instabilitate atmosferică?

11th august, 2018

După o primă decadă de august în care precipitațiile au apărut ocazional, îndeosebi la deal și munte, în peisaj se întrevăd unele schimbări pe termen scurt ...

17th februarie, 2014

Cauzele izbucnirii grevelor de la atelierele CFR Griviţa

Acestea au apărut pe fondul crizei economice la nivel mondial (1929-1933), când Guvernul României de la acea dată a introdus aşa-numitele ,,Curbe de sacrificiu„, acestea vizau reducerea salariilor cu aproximativ 25%. Scânteia care a dus la izbucnirea acestor greve a fost momentul când administraţia atelierelor CFR Griviţa a cerut dovada de plată a tuturor muncitorilor, asta pentru a-şi putea primi salariul.

Bineînţeles că pe lângă cele menţionate mai sus, şi condiţiile de lucru erau mai mult decât ostile.

Contextul sinoptic din cursul zilei de 16 februarie 1933

 Aşa cum arată şi imaginea de mai jos, cu distribuţia câmpului baric la suprafaţa de 500 hPa gpdm (cca 5500 m altitudine), peste regiunile estice ale Europei activa un areal depresionar. În schimb, regiunile vestice şi central-vestice ale acesteia erau sub acţiunea unui areal anticiclonic.

În aceste condiţii sinoptice, circulaţia generală la nivelul Europei era predominant din sector nordic, aceasta a transportat şi un aer rece, polar.

Peste România, în cursul zilei de 16 februarie 1933, circulaţia generală a maselor de aer era din sector predominant nord-nord-vestic, care advecta aer ceva mai rece dinspre zona Scandinavei.

16.02.1933

În aceste condiţii maximele zilei au fost apropiate de mediile perioadei, cu cele 1.0°C la Buzău, 1.5°C la Tg. Jiu, 1.8°C în Bucureşti, 2.5°C din Arad sau cele 3.4°C din Călăraşi.

Valorile minime s-au situat în jurul valorii de -10°C sau chiar sub aceasta, aşa cum ar fi cele  -16.5°C din Tg. Jiu, -13.8°C de la Bucureşti, -13°C din Cluj-Napoca, -10.8°C din Buzău, -10°C din Baia Mare. Totuşi, prin vestul ţării vremea a fost ceva mai caldă, dovada, cele -5.5°C din Arad. La Vf. Omu, termometrele au arătat o valoare de -19°C.

Ca aspect, cerul a fost predominant noros iar precipitaţiile au fost slabe cantitativ, acestea fiind predominant sub formă de ninsoare. Vântul a prezentat unele intensificări, spulberând, local, zăpada.

Spre deosebire de celelalte revolte (Revoluţia din decembrie 1989, instalarea dictaturii regale din februarie 1938 sau instalarea totală a comuniştilor din 30 dec. 1947) care au avut parte de o vreme mult mai caldă pentru respectiva perioadă, aceasta s-a desfăşurat într-un context meteorologic normal pentru mijloc de februarie.

terryc.freeblog.biz
By
@
backtotop