Estimare meteo Europa 24 februarie – 2 martie 2014

Ultima săptămână de iarnă calendaristică propune o vreme caldă în majoritatea zonelor de pe bătrânul continent.

Conform imaginii de mai jos, în cea mai mare parte a Europei se vor înregistra valori medii de temperatură cu 2…5°C peste cele obişnuite la final de februarie. Prin Polonia, vestul României, nord-estul Serbiei, estul şi sudul Ungariei sunt estimate şi valori uşor mai ridicate, cu 5…7°C.

Prin estul cât şi sud-vestul Europei se observă valori termice apropiate de mediile perioadei şi chiar porţiuni caracterizate de valori termice situate uşor sub medii, cu 1…3°C.

România, pe întreaga durată a săptămânii ce urmează, va fi caracterizată de valori medii de temperatură situate cu 2…5°C, chiar şi cu 5…7°C prin vest (aşa cum s-a menţionat şi mai devreme) peste normele climatologice ale perioadei de faţă.

Luni temperaturile maxime se vor încadra între 1…3°C prin nordul Moldovei şi 9…12°C prin vestul ţării. Minimele vor porni de la -3°C prin estul Transilvaniei şi se vor opri la 5…6°C pe litoral. Marţi valori termice similare cu cele din ziua anterioară, şi anume, de pe la 3…4°C în nord-est şi cel mult 11…12°C în vest. Minimele vor fi cuprinse între -6…-5°C prin depresiunile din estul Transilvaniei şi 4…6°C pe litoral şi, posibil, prin Dealurile de Vest. Miercuri se va observa o uşoară creştere a maximelor la nivelul întregii ţări, condiţii în care se vor înregistra 4…6°C prin nord-est şi 13….14°C în vest şi posibil, prin sud-vestul Transilvaniei. Minimele vor fi cuprinse între -4°C în depresiunile din Carpaţii Orientali şi 5…6°C pe litoral.

Joi temperaturile par a mai câştiga un grad, două, astfel că la amiază vor fi maxime ce vor porni de la 6…7°C prin nordul Moldovei şi 13…15°C prin Dealurile de Vest. Minimele se vor încadra între -4…-3°C în depresiunile din estul Transilvaniei şi 6…7°C la ţărm de mare.

Finalul de săptămână, conform actualelor modele atmosferice, va fi caracterizat de o vreme caldă, cu valori maxime de temperatură cuprinse între 6…7°C prin nordul Moldovei şi 14…15°C în zona deluroasă din vestul ţării şi, posibil, prin cea deluroasă din sud-vestul Transilvaniei. Minimele vor fi cuprinse între -4°C prin depresiunile din estul Transilvaniei şi 6…7°C prin sud-estul ţării.

temp_euro_anom-24.02-2.03.2014

Săptămâna ce urmează va fi săracă în precipitaţii în bună parte a Europei. Totuşi, prin vestul şi sudul acesteia sunt observate şi porţiuni unde acestea vor fi mai însemnate cantitativ. Zonele cele mai vizate vor fi cele montane din Pirinei cât şi din Alpi.

De asemenea, cantităţi ceva mai importante se observă şi prin sudul Peninsulei Scandinave.

România, pe ansamblul întregii săptămâni ce urmează, va fi caracterizată de cantităţi modeste de precipitaţii în centrul, nordul şi vestul ţării şi apropiate prin sud. În aceste condiţii, cantităţi slabe de precipitaţii şi pe arii ceva mai extinse vor fi de aşteptat prin sudul ţării şi local în rest, asta în cursul zilelor de luni şi marţi. În zonele înalte de munte vor fi şi precipitaţii mixte.

În restul intervalului vorbim de burniţă în zonele joase din sudul şi estul ţării.

pp_euro_anom-24.02-2.03.2014

Sinoptic, această săptămână va fi caracterizată de o activitate ciclonică intensă peste vestul şi nord-vestul Europei. În prima zi a săptămânii, în sud-estul extrem al continentului va mai fi prezentă o depresiune de mici dimensiuni care se va stinge pe parcursul zilei de marţi. De altfel, aceasta, în cuplaj cu ariile de mare presiune din regiunile centrale ale Europei, va facilita un transport de aer ceva mai rece către sud-estul continetului, dinspre est-nord-est. Această răcire va fi de slabă intensitate şi nu va fi de durată.

De joi încolo, depresiunea din Atlantic va avea o tendinţă de migrare uşoară către sud, condiţii în care va ajunge până în vestul Mării Mediterane, aici va lua naştere o depresiune mediteraneeană, aceasta din urmă va aduce precipitaţii însemnate cantitiv în Spania şi Italia.

În centrul, estul şi sud-estul Europei mai toată săptămâna va fi caracterizată de vreme stabilă, aceasta asociată cu ariile anticiclonice.

Cu această distribuţie barică, peste mare parte a Europei va fi advectat un aer cald, dinspre nordul Africii. Spre finalul săptămânii, odată cu generarea acelei depresiuni în bazinul central-vestic al Mediteranei şi a anticiclonului Azoric, peste regiunile vestice şi sud-vestice ale continentului, va fi transportat un aer ceva mai rece, polar-oceanic, dinspre  nord-nord-vest.

Aşadar, ultima săptămână de iarnă calendaristică va aduce, în continuare, o vreme de primăvară.

Vom vedea după această săptămână ce surprize ne rezervă vremea, asta fiindcă acea depresiune mediteraneeană de la finalul săptămânii, amintită ceva mai devreme, pare a fi destul de organizată iar peste regiunile central-nordice ale Europei se va deplasa un areal anticiclonic dinspre vest. Aceste condiţii, dacă se vor întruni, pot să ne mai trimită puţin din toanele târzii ale iernii.

Author
By
@

Readers Comments

comments powered by Disqus
Mergi către siteul stației

videoclipuri educative

Estimări

Un debut în forță al iernii

28th noiembrie, 2018

Ne mai despart două zile până la debutul calendaristic al iernii, dar cu toate acestea, valorile minime de temperatură așteptate pentru dimineața zilei de 1 decembrie ...

Condiții Meteo

Un debut de Gerar în prag de iarnă

1st decembrie, 2018

De astăzi, oficial, este iarnă în conformitate cu data din calendar. Cu toate acestea, minimele primei dimineți de iarnă au fost unele potrivite pentru mijloc de ...

Debutul timid al iernii 2018-2019 – Moldova

17th noiembrie, 2018

Așa cum doream în cea mai recentă postare pe pagina noastră de facebook, am realizat distribuția spațială a stratului de zăpadă depus în Moldova apuseană la ...

Condiții sinoptice

Debutul oficial al toamnei peste Moldova

24th septembrie, 2018

În ultimii ani vara lasă loc cu adevărat toamnei în preajma echinocțiului de toamnă, regulă ce s-a verificat și în acest an. Răcirea a fost una ...

Vă era dor de puțină instabilitate atmosferică?

11th august, 2018

După o primă decadă de august în care precipitațiile au apărut ocazional, îndeosebi la deal și munte, în peisaj se întrevăd unele schimbări pe termen scurt ...

22nd februarie, 2014

Ultima săptămână de iarnă calendaristică propune o vreme caldă în majoritatea zonelor de pe bătrânul continent.

Conform imaginii de mai jos, în cea mai mare parte a Europei se vor înregistra valori medii de temperatură cu 2…5°C peste cele obişnuite la final de februarie. Prin Polonia, vestul României, nord-estul Serbiei, estul şi sudul Ungariei sunt estimate şi valori uşor mai ridicate, cu 5…7°C.

Prin estul cât şi sud-vestul Europei se observă valori termice apropiate de mediile perioadei şi chiar porţiuni caracterizate de valori termice situate uşor sub medii, cu 1…3°C.

România, pe întreaga durată a săptămânii ce urmează, va fi caracterizată de valori medii de temperatură situate cu 2…5°C, chiar şi cu 5…7°C prin vest (aşa cum s-a menţionat şi mai devreme) peste normele climatologice ale perioadei de faţă.

Luni temperaturile maxime se vor încadra între 1…3°C prin nordul Moldovei şi 9…12°C prin vestul ţării. Minimele vor porni de la -3°C prin estul Transilvaniei şi se vor opri la 5…6°C pe litoral. Marţi valori termice similare cu cele din ziua anterioară, şi anume, de pe la 3…4°C în nord-est şi cel mult 11…12°C în vest. Minimele vor fi cuprinse între -6…-5°C prin depresiunile din estul Transilvaniei şi 4…6°C pe litoral şi, posibil, prin Dealurile de Vest. Miercuri se va observa o uşoară creştere a maximelor la nivelul întregii ţări, condiţii în care se vor înregistra 4…6°C prin nord-est şi 13….14°C în vest şi posibil, prin sud-vestul Transilvaniei. Minimele vor fi cuprinse între -4°C în depresiunile din Carpaţii Orientali şi 5…6°C pe litoral.

Joi temperaturile par a mai câştiga un grad, două, astfel că la amiază vor fi maxime ce vor porni de la 6…7°C prin nordul Moldovei şi 13…15°C prin Dealurile de Vest. Minimele se vor încadra între -4…-3°C în depresiunile din estul Transilvaniei şi 6…7°C la ţărm de mare.

Finalul de săptămână, conform actualelor modele atmosferice, va fi caracterizat de o vreme caldă, cu valori maxime de temperatură cuprinse între 6…7°C prin nordul Moldovei şi 14…15°C în zona deluroasă din vestul ţării şi, posibil, prin cea deluroasă din sud-vestul Transilvaniei. Minimele vor fi cuprinse între -4°C prin depresiunile din estul Transilvaniei şi 6…7°C prin sud-estul ţării.

temp_euro_anom-24.02-2.03.2014

Săptămâna ce urmează va fi săracă în precipitaţii în bună parte a Europei. Totuşi, prin vestul şi sudul acesteia sunt observate şi porţiuni unde acestea vor fi mai însemnate cantitativ. Zonele cele mai vizate vor fi cele montane din Pirinei cât şi din Alpi.

De asemenea, cantităţi ceva mai importante se observă şi prin sudul Peninsulei Scandinave.

România, pe ansamblul întregii săptămâni ce urmează, va fi caracterizată de cantităţi modeste de precipitaţii în centrul, nordul şi vestul ţării şi apropiate prin sud. În aceste condiţii, cantităţi slabe de precipitaţii şi pe arii ceva mai extinse vor fi de aşteptat prin sudul ţării şi local în rest, asta în cursul zilelor de luni şi marţi. În zonele înalte de munte vor fi şi precipitaţii mixte.

În restul intervalului vorbim de burniţă în zonele joase din sudul şi estul ţării.

pp_euro_anom-24.02-2.03.2014

Sinoptic, această săptămână va fi caracterizată de o activitate ciclonică intensă peste vestul şi nord-vestul Europei. În prima zi a săptămânii, în sud-estul extrem al continentului va mai fi prezentă o depresiune de mici dimensiuni care se va stinge pe parcursul zilei de marţi. De altfel, aceasta, în cuplaj cu ariile de mare presiune din regiunile centrale ale Europei, va facilita un transport de aer ceva mai rece către sud-estul continetului, dinspre est-nord-est. Această răcire va fi de slabă intensitate şi nu va fi de durată.

De joi încolo, depresiunea din Atlantic va avea o tendinţă de migrare uşoară către sud, condiţii în care va ajunge până în vestul Mării Mediterane, aici va lua naştere o depresiune mediteraneeană, aceasta din urmă va aduce precipitaţii însemnate cantitiv în Spania şi Italia.

În centrul, estul şi sud-estul Europei mai toată săptămâna va fi caracterizată de vreme stabilă, aceasta asociată cu ariile anticiclonice.

Cu această distribuţie barică, peste mare parte a Europei va fi advectat un aer cald, dinspre nordul Africii. Spre finalul săptămânii, odată cu generarea acelei depresiuni în bazinul central-vestic al Mediteranei şi a anticiclonului Azoric, peste regiunile vestice şi sud-vestice ale continentului, va fi transportat un aer ceva mai rece, polar-oceanic, dinspre  nord-nord-vest.

Aşadar, ultima săptămână de iarnă calendaristică va aduce, în continuare, o vreme de primăvară.

Vom vedea după această săptămână ce surprize ne rezervă vremea, asta fiindcă acea depresiune mediteraneeană de la finalul săptămânii, amintită ceva mai devreme, pare a fi destul de organizată iar peste regiunile central-nordice ale Europei se va deplasa un areal anticiclonic dinspre vest. Aceste condiţii, dacă se vor întruni, pot să ne mai trimită puţin din toanele târzii ale iernii.

nikolasgeekfinder.wordpress.com
By
@
backtotop